Cu câteva zile în urmă am avut ocazia - câteva minute oribile, recunosc - să revăd un fragment dintr-un interviu din iunie 1990. Mai bine zis, două întrebări la care Silviu Brucan răspundea pe stradă, surâzând mânzeşte, cabotin, cu tupeul specific bolşevicului de rang înalt, conştient că nimeni nu-l poate atinge:
"- Reporter: De ce nu are loc dialogul între reprezentanţii statului şi greviştii foamei, după părerea dumneavoastră?
- Silviu Brucan: Nu poţi să vorbeşti cu nişte oameni care nu mănâncă.
- Reporter: Dacă aţi vorbi cu ei, ce le-aţi spune?
- Silviu Brucan: Le-aş spune să se ducă să mănânce o friptură la frigare."
Nu am avut niciodată aşteptări de la specimenele umane obişnuite să trăiască din discursuri-gargară, din fabricarea de resentimente şi aţâţarea mulţimii contra valorilor umane, a inteligenţei şi a oamenilor separaţi ideologic de comunismul criminal instaurat după cel de-Al Doilea Război Mondial. Poate părea cinic, chiar prea puţin creştineşte ceea ce voi scrie, dar îmi asum: au existat momente când m-am întrebat, alături de mulţi alţi prieteni, dacă vor mai rezista mult. Ne întrebam, în cazul lui Brucan, cât va mai trăi, cât vom mai fi obligaţi să-i tolerăm ipocrizia acelui personaj sordid, ce reuşea cu succes, chiar şi după '89, să-şi propage veninul direct de pe micile ecrane. A trăit până în 2006, considerat de mulţi o vedetă.
Nu sunt un guru prevestitor, nici un strateg ce molfăie fraze, sunt doar un simplu zbârnâitor din taste: singurul lucru pe care nu l-a prevăzut nimeni a fost continuitatea în funcţii a tătucilor partidului şi a urmaşilor acestora, perpetuarea fiilor, fiicelor, ginerilor, cumnaţilor şi tuturor înşurubaţilor pe linie familială în absolut toate posturile de conducere din administraţie, fie ea locală, judeţeană sau centrală, în primăriile pierdute-n creierii munţilor sau prin ministerele minunatei ţărişoare. Nu a crezut nimeni - am fost cu toţii, vai, atât de proşti - că obrăznicia secretarilor de partid de dinainte de Revoluţie va dura peste ani prin atitudinea urmaşilor lor, nu şi-a imaginat nimeni dintre cei care merg la urne atunci când e nevoie, că impertinenţa turnătorilor, a lingăilor de funduri şi mojicia activistului cu mintea înfierbântată de cincinale, vor fi şi astăzi chezăşie (vă sună termenul, nu-i aşa?) pentru înaltele dregătorii din sistem.
Vin alegerile şi vom fi iarăşi obligaţi să punem tuş pe buletinul de vot. Vom asista la acelaşi spectacol grotesc, candidaţii vor fi aceiaşi sau vor exista variaţiuni pe aceeaşi temă: comunişti deghizaţi, caractere şantajabile, ginerele lui Popescu, ăla cu dosar penal, celălalt cu NUP, altul care n-a făcut nimic pentru că nu l-au lăsat inamicii, Gâgă-înfrântul sistemului, dar care mai vrea o dată şi, ultimul pe listă, ”răul cel mai mic”. O minusculă gloată de şmecheri îmbrăcaţi în costume faine, ce vor lăcrima duios în campanie şi se vor închide mai apoi prin birouri, rulând contracte de miliarde pentru ”famigliile” lor. Brucanii libidinoşi de ieri, turnătorii deghizaţi dintotdeauna şi fariseii cu ştaif din zilele noastre. Să fie bine, ca să nu fie rău...
Vă reamintim că "Viaţa liberă" găzduiește, săptămânal, cele mai interesante opinii şi atitudini despre Galaţi. Cu intenția să realizăm o radiografie a societăţii civile, în care să se regăsească aspiraţiile fiecărui gălăţean care are ceva de spus, vă invităm - dacă doriți să vă implicați şi considerați că puteți ajuta cu idei şi propuneri concrete la schimbarea în bine a oraşului - să trimiteți texte pe adresa de mail a ziarului, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
