Experienţa de viaţa a oamenilor mici, dar care fac lucruri mari, nu încape într-o singură pagină de ziar. Mesajul pe care îl transmit, însă, în doar câteva rânduri, ne motivează să fim mai buni. Despre Claire şi Ionel Melinte, „Viaţa liberă” a scris de mai multe ori, dar povestea lor continuă zilnic, cu fapte demne de urmat.
Cei doi soţi reprezintă Fundaţia „Bunul Samaritean” de la Nicoreşti şi vocea a zeci de copii şi adulţi cu dizabilităţi. „Bunul Samaritean” are un Centru de Zi pentru copiii din familiile fără posibilităţi financiare şi o casă pentru persoanele cu dizabilităţi de la Nicoreşti.
Din Marea Britanie la Nicoreşti
Claire Bignal Melinte este născută în Marea Britanie şi a venit pentru prima oară la Nicoreşti în anul 2005. Făcuse voluntariat la o fundaţie americană din comună, iar peste doi ani a decis să se întoarcă, simţind că locul acela o aşteaptă. „În anul 2005, am stat la Nicoreşti timp de şase săptămâni, iar în 2007 m-am stabilit definitiv aici. Venisem odată cu voluntarii irlandezi şi americani, la spitalul pentru copiii cu dizabilităţi. Când am venit pentru prima dată la Nicoreşti şi am văzut oameni fără apă, fără curent, fără mâncare, am avut un şoc. Bineînţeles, şi în Marea Britanie sunt oameni săraci, dar nu duc lipsă de aceste lucruri. La început plângeam, apoi am înţeles că trebuie să-i ajut şi am deschis Centrul de Zi. Casa Bridget, pentru adulţii cu dizabilităţi a fost deschisă după închiderea spitalului de la Nicoreşti”, ne-a povestit Claire Melinte, preşedintele fundaţiei.
Cu Ionel Melinte s-a cunoscut la fundaţie. Dragostea pentru oameni i-a unit şi s-au căsătorit. Acum au şase copii: doi biologici şi patru înfiaţi.
Centrul de Zi, uşa copiilor spre o viaţa normală
Pe chipul copiilor de la Centrul de Zi am citit că sunt împliniţi. Nu ştiu care este starea lor de spirit acasă, însă alături de Ionel, Claire şi cei 27 de angajaţi ai fundaţiei, micuţii radiază. Aici au toate condiţiile pe care părinţii nu reuşesc să le asigure. Centrul de Zi este finanţat cu fonduri din Italia, întrucât, de la statul român, reprezentanţii fundaţiei nu au reuşit să obţină nimic. "Noi am identificat copiii ai căror părinţii nu înţeleg importanţa educaţiei şi au probleme acasă. La Centrul de Zi îşi fac temele, fac baie, se joacă, mănâncă la amiază. În timpul vacanţelor, primesc trei mese pe zi. Aici le creşte încrederea în forţele proprii şi învaţă să deschidă uşa spre mai multe oportunităţi şi se simt cu adevărat acasă. Lucrează cu ei şi voluntari din Irlanda, în special vara. Avem la centru 45 de copii, din clasele I-VIII. Aceştia, după ce absolvă gimnaziul, sunt sprijiniţi să meargă la liceu şi la facultate. O fată care a fost la noi învaţă acum la Universitatea „Dunărea de Jos”, iar un băiat este la Seminarul Teologic din Galaţi. Îi susţinem financiar, iar ei sunt recunoscători. Când se întorc în sat, ne ajută la Centru. Este emoţionant şi asta ne motivează să ajutăm cât mai mulţi copii”, a completat Claire Melinte.
Copiii, între abuzuri şi sprijinul fundaţiei
Violenţa în familie şi alcoolismul părinţilor sunt printre cele mai grave probleme cu care se confruntă micuţii de la Nicoreşti. De cele mai multe ori, cauza sărăciei în care trăiesc aceştia este determinată de viciile adulţilor. „Noi am încercat să vorbim, de mai multe ori, cu părinţii violenţi, însă nu suntem autorităţi, ca să putem interveni foarte mult. Avem şi un psiholog cu care ar putea discuta, dar părinţii nu vor. Ei sunt de acord să-şi trimită copiii aici, pentru că la Centru au condiţiile necesare, dar nu putem primi foarte mulţi, capacitatea fiind de 45 de copii. Ne dorim să rămânem o familie, nu o instituţie. Cred că ar trebui să intervină autorităţile mai mult, dar şi şcoala, pentru ca aceşti copii să nu urmeze exemplul părinţilor. Ei merg la şcoală până la 14 ani şi mai târziu nu au ce face”, a precizat Ionel Melinte.
Ca să ofere mai mult comunităţii din care fac parte, reprezentanţii fundaţiei îşi propun să deschidă un Centru Comunitar, la care adolescenţii şi vârstnicii să socializeze. Totodată, aceştia au menţionat că proxenetismul este un fenomen răspândit în comună şi îşi doresc să deschidă un centru de consiliere pentru fetele tinere.
Casa Bridget, locul unde toţi sunt egali
Afecţiunea este prezentă şi la Casa Bridget, pentru adulţii cu dizabilităţi. Aici locuiesc 16 persoane care beneficiază de îngrijire personală, educaţie, terapie prin masaj, psihoterapie, terapii de expresie şi ocupaţionale, terapii speciale într-o cameră senzorială sau în grădina senzorială, de socializare şi, cel mai important, de dragostea celor din fundaţie. „Casa Bridget este susţinută cu fonduri din Irlanda. Unii adulţi au dizabilităţi grave, nu pot vorbi sau nu se pot deplasa. Noi încercăm să-i integrăm, să le arătăm afecţiunea şi dragostea noastră, deşi este destul de greu să lucrezi acolo”, a explicat Claire Melinte.
Oamenii au îndrăgit-o pe Claire ca pe o mamă, semn că se descurcă excelent. Îndată ce am deschis uşa camerei în care se aflau adulţii de la Casa Bridget, îmbrăţişările au început să vină spre Claire. De aceeaşi atitudine au parte şi angajatele fundaţiei. Aurelia Stoian este asistentă socială la fundaţie de patru ani. Ne-a spus că nu vine aici ca angajată, ci ca un membru al familiei „Bunul Samaritean”. „Sunt din Cosmeşti, iar de patru ani fac naveta aproape zilnic. Mă ocup şi de managementul fundaţiei, şi de proiecte. Mă regăsesc în ceea ce fac, pentru că totul vine din suflet”, a menţionat asistenta. O altă angajată găteşte pentru copiii de la Centrul de Zi sau pentru adulţii de la Casa Bridget de zece ani. Nu s-a plictisit nicio clipă printre aceşti oameni, acolo găsindu-şi a doua casă. „Noi ne bazăm pe angajaţi sufletişti, care nu au nevoie doar de salarii. Acestor femei, copiii le spun, de multe ori, mama”, a conchis Claire Melinte.
