DONAȚII pentru Spitalul Judeţean din Galați. SPECTACOL CARITABIL cu Florin Piersic şi Medeea Marinescu

DONAȚII pentru Spitalul Judeţean din Galați. SPECTACOL CARITABIL cu Florin Piersic şi Medeea Marinescu
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Doi dintre cei mai iubiţi artişti de pe scena românească vor juca în piesa "Străini în noapte", joi, 14 aprilie, de la ora 19,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi. Este vorba despre reputaţii actori Florin Piersic şi Medeea Marinescu.

Piesa scrisă de Eric Assous se află în topul preferinţelor iubitorilor de teatru, fiind considerată o adevărată operă de artă. Regizată de marele maestru Radu Beligan, "Străini în noapte" este o comedie romantică excelentă, cu răsturnări de situaţii, cu momente surprinzătoare despre seducţie, minciună şi timpul care îşi lasă profund amprenta asupra noastră.

Evenimentul este organizat de cluburile Rotary Galaţi, care îşi propun să continue seria de spectacole cu scop caritabil, pentru modernizarea Spitalului Judeţean.

Biletele costă 100 de lei şi pot fi cumpărate de la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor.

Citit 4425 ori Ultima modificare Luni, 11 Aprilie 2016 21:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.