CONCURS de badminton, de Ziua Copilului (FOTO)
Foto: Foto ”Viața liberă”, Florin Răvdan

CONCURS de badminton, de Ziua Copilului (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Elevii din clasele a şaptea şi a opta de la Şcoala Gimnazială Nr. 24 din Galaţi au avut parte, de 1 Iunie, de o sărbătoare prin mişcare. Mai exact, asociaţia Kiwanis a organizat un concurs de badminton, la care au participat peste 20 de copii.

"Noi suntem o asociaţie care încearcă să organizeze evenimente de ajutorare a celor care au nevoie, fie că este vorba despre activităţi de strângere a gunoiului, ori de astfel de activităţi sportive. Astfel, am venit aici cu gândul de a stimula tinerii să facă sport şi, cum puteam face asta mai bine, dacă nu printr-o competiţie. Din fonduri proprii, am achiziţionat palete de badminton, fluturaşi şi premii în dulciuri", ne-a explicat Viorica Macovei, reprezentanta Kiwanis Galaţi.

Meciurile la dublu au fost aprinse, mai ales cele dintre elevii de clasa a şaptea şi cei de a opta, fiecare dorindu-şi să avanseze cât mai mult în cadrul turneului, dar şi să demonstreze că sunt cei mai buni. La final, însă, toţi participanţii au fost premiaţi şi au primit, în afară de dulciuri, şi un set complet de badminton, pentru aprofundarea acestui sport.

Citit 1861 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Iunie 2016 23:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.