GALAȚIUL NU A IEȘIT LA VOT/ Dezinteres major faţă de ALEGERILE LOCALE
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Negri

GALAȚIUL NU A IEȘIT LA VOT/ Dezinteres major faţă de ALEGERILE LOCALE
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Peste 60 la sută dintre locuitorii cu drept de vot din municipiul Galaţi nu au ajuns la urne


Doar 97.799 de gălăţeni din cei 259.982 aşteptaţi la urne au votat, ieri, pentru alegerea primarului municipiului Galaţi, a consilierilor locali şi judeţeni. Extrem de puţini, dacă avem în vedere că, în urmă cu patru ani, pe 10 iunie 2012, au votat pentru noul primar, pentru Consiliul Local şi pentru aleşii judeţeni nu mai puţin de 126.193 de alegători din 266.554 de persoane cu drept de vot înscrise pe listele electorale din municipiul Galaţi.

Aritmetic, participarea la vot a scăzut cu aproape zece procente, de la 47,3 la sută cât a fost în 2012, la 37,6 la sută cât s-a înregistrat la închiderea urnelor în Duminica Orbului de anul acesta. Sau, mai simplu spus, 62,4 la sută dintre gălăţeni şi-au găsit ceva mai bun de făcut în duminica alegerilor decât să-şi exercite dreptul constituţional de a alege.

Absenteism şi în judeţ

Din păcate, şi la nivelul judeţului Galaţi, implicarea în procesul electoral a fost destul de modestă. Potrivit datelor centralizate în timp real de Biroul Electoral Central, din cele 521.876 de persoane cu drept de vot, doar 240.621 s-au prezentat la urne. Adică doar 46,1 la sută prezenţă electorală! În mediul urban, participarea la vot a fost de 39,32 la sută, iar în mediul rural de 55,31 la sută.

Din nou, extrem de puţin dacă avem în vedere că, la scrutinul din 2012, nu mai puţin de 271.719 gălăţeni şi-au dat votul pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţului şi a aleşilor judeţeni!

Conform datelor oficiale, Galaţiul s-a plasat sub media prezenţei la vot pe ţară, care, la închiderea secţiilor de votare, era de 48,43 la sută.

Şi dacă avem în vedere că la Giurgiu au votat aproape 63 la sută dintre cetăţeni, iar în Teleorman şi Olt - peste 60 la sută, putem trage concluzia că gălăţenilor chiar nu le-a păsat cine le va conduce destinele în următorii patru ani.

Citit 2472 ori Ultima modificare Marți, 03 Ianuarie 2023 06:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.