Am primit un mesaj de la una dintre cele mai inimoase directoare din judeţ. Este vorba despre doamna Iolanda Bulgaru, de la Tg.Bujor.
Nemulţumirea domniei sale vine de la articolul nostru cu salariile de merit ale directorilor. Şi are argumente în faţa cărora trebuie să ne înclinăm. Însă statisticile, cifre seci, le pot crea o imagine care nu are nimic comun cu realitatea muncii fiecăruia în parte.
Îmi amintesc un director de şcoală dintr-un sat cu foarte puţini copii care avea un procent de promovabilitate de 50 la sută. Era citat la exemple negative în fiecare şedinţă. Abia după ce ajunsese exemplul favorit l-au lăsat să spună că are clase simultane şi doi elevi… Dar să cităm mesajul doamnei directoare:
„Am citit articolul de luni, 27 iulie, referitor la directorii de şcoli care au luat salarii de merit pentru activitatea din 2008. Sunt vizată şi eu. Într-adevăr, anul acesta am obţinut un procent de promovabilitate net superior celui de anul trecut. Dar s-a muncit la fel de mult anul acesta. Doar că elevii au fost mai conştiincioşi şi mai serioşi”.
„Anul trecut am avut la bacalaureat 19 elevi care terminaseră liceu tehnologic - ruta progresivă şi nu a luat niciunul, pentru că erau buni la practică, nu la teorie. Ei ne-au tras vertiginos în jos la rezultate. Fapt ce se va întâmpla şi anul viitor, când iar o să avem o astfel de clasă la bacalaureat”.
„Rezultatele la bacalaureat nu sunt singurul criteriu după care luăm salariul de merit. Şi, credeţi-mă, vin în şcoală la 7,30 dimineaţa şi plec la 18,00, lucrăm în două schimburi şi sunt o mulţime de probleme zilnice pe care trebuie să le rezolve un director”.
„Pe de altă parte, domnii profesori care au materii de bacalaureat au muncit foarte mult cu elevii care s-au prezentat la ore şi la pregătirile suplimentare în şcoală, dar eşecul celor care au picat nu poate fi pus nici în spatele lor, nici în spatele directorilor. Există atâţia alţi factori responsabili”.
„Eu, ca director, ştiu că nu am timp deloc, şi totuşi am pregătit şi eu în şcoală pentru bacalaureat, la logică, elevii de la clasa a XII-a, la care eu nu am predat anul acesta. Şi toţi au luat. Măcar atâta bucurie am şi eu. Au venit la şcoală şi sâmbăta, duminica, au stat şi după ore în cursul săptămânii, dar măcar au venit toţi la pregătire, au fost serioşi”.