Cât de APĂRAȚI suntem pe STRADĂ? Evoluţia furturilor, tâlhăriilor şi scandalurilor în public

Cât de APĂRAȚI suntem pe STRADĂ? Evoluţia furturilor, tâlhăriilor şi scandalurilor în public
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Numărul oficial al acţiunilor stradale soldate cu furturi sau tulburarea liniştii publice a cunoscut o scădere în ultimul an * Diferenţa între siguranţa în oraşe şi cea de la ţară rămâne uriaşă


Ori hoţii s-au împuţinat, ori şi-au mutat sferele de interes spre alte zone mai puţin expuse şi mai bănoase, ori păgubiţii au renunţat la a mai reclama situaţiile în care sunt puşi în pericol sau jefuiţi pe stradă. Cert este că în primele zece luni ale acestui an, în judeţul Galaţi spaţiul public nu a mai fost atât de plin de riscuri ca în alţi ani, dacă ar fi să dăm crezare statisticilor oficiale care indică o scădere pe toată linia, de la tâlhării, la furturi şi acte de tulburare a liniştii publice, fie că au fost sancţionate cu amenzi, fie că fac proiectul unor dosare penale. Cum e şi cumva firesc, grosul acestor fapte care aduc atingere siguranţei cetăţenilor şi a bunurilor acestora în spaţiul public s-au petrecut în mediul urban, unde şi "oferta" e mai bogată, şi infractorii mai mulţi şi mai experimentaţi.

Tâlhăriile şi furturile, mai puţine

Smulgerea poşetelor, a telefoanelor sau bijuteriilor nu a mai avut atât de mult succes în primele zece luni ale acestui an. Până la finele lunii octombrie, doar 108 tâlhării au fost aduse la cunoştinţa poliţiştilor din judeţul Galaţi. Majoritatea acestor fapte, 74, s-au petrecut pe străzi din oraşe, în timp ce 34 au fost comise în localităţi din mediul rural. Acelaşi trend descendent l-au cunoscut şi furturile, 365 de sesizări vizând dispariţia de bunuri. La fel, urbanul deţine supremaţia cu 301 fapte reclamate faţă de 64, în mediul rural.

"Atât în cazul furturilor şi tâlhăriilor, în primele zece luni ale anului 2015, au fost înregistrate valori mai mari decât în 2016. Astfel, în ce priveşte tâlhăriile comise pe raza judeţului Galaţi au fost înregistrate 114 cauze, în timp ce furturile semnalate au fost în număr de 433, pentru ambele infracţiuni raportul fiind favorabil mediului urban", a precizat ag. Crina Dragu, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Galaţi.

Micii scandalagii, un pas în spate

Dacă numărul furturilor şi tâlhăriilor se contabilizează cu sutele, în ce priveşte scandalurile, aici e vorba de mii de situaţi care au fost aplanate, fie cu chitanţierul, fie cu dosarul penal, ceea ce arată că suntem încă iuţi la mânie şi fără prea mult respect pentru liniştea şi drepturile celor din jur. Nu mai puţin de 6.598 de amenzi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice au fost aplicate de poliţişti pe raza întregului judeţ, de sancţiuni "beneficiind", în aproape 4.000 de cazuri, locuitori din mediul urban. Deşi multe, miile de amenzi pentru scandal aplicate în primele zece luni ale acestui an nu l-a egalat pe cel înregistrat anul trecut în aceeaşi perioadă, când au fost amendaţi peste 7.000 de gălăţeni. În alte 90 de situaţii, obrăznicia s-a împletit şi în 2016 cu alte genuri de violenţă, ceea ce a dus la întocmirea de dosare penale pe numele protagoniştilor.

Citit 3593 ori Ultima modificare Joi, 15 Decembrie 2016 10:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.