Ortodocşii de rit vechi sărbătoresc şi ei Crăciunul

Ortodocşii de rit vechi sărbătoresc şi ei Crăciunul
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Crăciunul pentru creştinii ortodocşi de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.

Potrivit vechiului calendar iulian, sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos, stabilită pe 7 ianuarie, este prefaţată de seara de Ajun, când copiii şi tinerii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, având colaci legaţi cu ştergare înflorate, colindă pe la casele rudelor şi prietenilor, în cete, pentru a aduce vestea cea bună a Naşterii Pruncului Sfânt.

După ce colindătorii se întorc la casele lor, familiile tradiţionale se reunesc la o masă de post, denumită "Cina Sfântă", după răsăritul primei stele pe cer, semnificaţie a astrului ce i-a călăuzit pe magi către locul Naşterii Mântuitorului.

Pe masa din Ajunul Crăciunului, ortodocşii de stil vechi - basarabeni, ardeleni sau minorităţile de ruşi lipoveni, bulgari, ucraineni sau sârbi etc  - pregătesc câte 12 feluri de mâncare, în amintirea apostolilor. Compotul de prune afumate, grâul fiert cu nucă sau sarmalele de post cu hribi, pipinci (ciuperci) cu usturoi sunt mâncărurile care anunţă, în noaptea Naşterii Domnului, o mare Sărbătoare.

În ziua de Crăciun, fiecare creştin ortodox de rit vechi merge la biserică, la Liturghie, apoi, la prânz, familiile se reunesc la masa tradiţională, cu preparate din purcel de lapte fript la jar, sarmale, peşte, ciorbe şi borşuri, zacuscă, totul stropit din abundenţă cu vin rubiniu şi votcă.

Citit 2052 ori Ultima modificare Vineri, 06 Ianuarie 2017 18:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.