Un oraş murdar. Aşa arată Galaţiul în plin centru, după pereţii cotropiţi de armata iubitorilor de graffiti care nu iartă nimic.
Autorii sunt copii şi tineri
Am văzut cu ochii mei un grup de patru copii de şcoală, cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, care desenau de zor pereţii caselor de pe strada Culturii. Le-am şi fotografiat spatele.
Dacă ajungeam cu câteva clipe mai devreme, poate reuşeam să-i prind cu faţa şi să ajut la identificarea lor. Pentru că unele case erau proaspăt văruite şi sunt sigură că proprietarii ar fi fost interesaţi să-şi scoată cheltuielile pentru o nouă lucrare, neapărat necesară.
Scara blocului în care locuiesc, la stradă, a fost şi ea îngrijită din banii locatarilor. Acum poartă amprenta unor scrieri bizare, e murdărită în fel şi chip. Cine şi-a încercat puterile pe faţadele BR-urilor nu ştie nimeni, însă cunosc multe persoane interesate să afle.
Mă îndoiesc, de asemenea, că părinţii nu văd ce fac odraslele, nu-i întreabă de ce cumpără sprayuri cu vopsea etc.
N-am inventat noi roata
Moda graffiti nu e nouă. Ca tot ce ni se pare nouă că descoperim, şi roata asta a fost inventată de alţii. Grecii şi romanii au lăsat urme ale acestei arte-îndeletniciri pe zidurile mormintelor sau pe ruine. Secolul XX a fost marcat în America de un curent graffiti atât de violent încât a obligat autorităţile din New York la măsuri drastice. Mai ales că amprenta desenelor de pe pereţii oraşului era cea a bandelor în acţiune.
S-a creat chiar o Uniune a Artiştilor de Graffiti în dorinţa de a certifica într-un fel existenţa unor persoane care simt nevoia de a se exprima prin această formă de artă modernă. Oraşe mari din lume au căutat, şi unele chiar au găsit, modalitatea de a veni în sprijinul celor care desenează pe pereţi, oferindu-le spaţiul de manifestare, galerii de metrou, zone publice, garduri ale unor întreprinderi desfiinţate, tramvaie etc., încercând să descurajeze astfel vandalismul, pentru că aceste acţiuni, făcute fără acordul proprietarului, aşa se numesc.
La Londra, Amsterdam şi Paris, am văzut zone în care autorităţile chiar îi încurajează pe artişti să îşi facă treaba nestingheriţi şi să producă artă deosebită, fără să se teamă că vor fi prinşi sau arestaţi pentru vandalism sau încălcarea proprietăţii private.
Libertatea de a face orice
La noi, acţiunile graffiti au apărut după 1990. Nu pentru că înainte copiii şi tinerii n-ar fi ştiut de existenţa vopselei sau a markerului, ci pentru că n-ar fi îndrăznit să le folosească niciodată pe pereţii unei case.
Libertatea ne-a adus şi această nonşalanţă cu care ne batem joc de munca altora. Însă tot libertatea ne-a oferit şi sentimentul de frustrare că nu putem face tot ce vrem, nu ne putem manifesta talentul, fără a încălca legea.
Să ne înţelegem bine, este ilegal să mâzgăleşti cum vrei tu pereţii întâlniţi în cale. Există sancţiuni pentru asta.
Cui pe cui se scoate
Revenind la Galaţi, de la sculpturile în metal de pe Faleză şi până la clădirile noi sau vechi din centru, graffiti mâzgăleşte masiv oraşul, îi dă un aer de suburbie mizeră şi neîngrijită. Şi, dacă am văzut cum poliţiştii comunitari amendează tot ce mişcă pe spaţiu verde sau bicicliştii, posesorii de câini, persoanele violente şi prost crescute, nu văd de ce n-ar face acelaşi lucru şi cu cei care îşi încearcă talentul pe unde apucă.
Pe de altă parte, există suficiente locuri unde cei care simt nevoia să-şi exerseze înclinaţiile artistice prin graffiti ar putea desena în voie. Trebuie numai să le ofere cineva un spaţiu anume, cineva care înţelege că şi asta este o modalitate de decomplexare, uneori, sau chiar de afirmare artistică, în multe cazuri.
Amendaţi când mâzgălesc la întâmplare, „talentaţii” din urbe ar putea acoperi cu graffiti multe locuri unde ochiul şi spiritul gospodăresc al edililor n-a ajuns încă.
