PERICOL! Mizerie și gândaci | O femeie din Galaţi adună munţi de GUNOAIE în apartament

PERICOL! Mizerie și gândaci | O femeie din Galaţi adună munţi de GUNOAIE în apartament
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

O situaţie cel puţin bizară are loc, de câţiva ani, într-un cartier din Galaţi. O pensionară adună atât de multe gunoaie în apartamentul său încât nici măcar să intri în casă nu se mai poate.

Vecinii femeii sunt disperaţi, întrucât nu este prima dată când se întâmplă aceste lucru, pensioanara mai având un episod similar acum trei ani, când aceeaşi vecini au descoperit cu uimire ce se ascunde dincolo de uşa de lemn a apartamentului.

Ajunşi la faţa locului, în Micro 40, am putut vedea şi noi grozăvia, dar şi măsurile pe care locatarii blocului în care stă pensionara le-au luat. Aceştia au intrat, cu acordul femeii, în apartament şi au aruncat pe geam o parte din gunoi. Containerul aflat chiar sub geamurile locuinţei cu pricina nu a putut face faţă avalanşei de gunoi, aşa că mare parte dintre el s-a revărsat pe pământ, ajungând aproape de fereastra bucătăriei apartamentului de la parter.

Disperaţi de mirosul greu şi de gândacii care nu mai conteneau să iasă din casa femeii, oamenii au apelat la orice mijloc posibil pentru a încerca rezolvarea situaţiei, însă fără niciun rezultat. "Nu ştim ce să mai facem. Şi acum trei ani tot aşa fost. A venit şi fata ei, i-a făcut curat şi nimic", ne-a spus vecinul care locuieşte la apartamentul de lângă cel al femeii. Tot acesta ne-a mai spus şi că atât el cât şi ceilalţi locatari se luptă cu gândacii care le-au invadat casele.

Într-adevăr, atunci când femeia a deschis uşa, gândacii au împânzit holul scării şi au început să intre prin crăpăturile din perete. În ciuda acestui lucru, doamna nu pare deranjată nici de miros, nici de gândaci.

Resemnată, femeia la al cărui geam musteşte gunoiul aruncat al vecinei ei ne-a spus că nu are idee ce s-ar mai putea face. "Oricâtă curăţenie se face, gunoiul tot se va aduna la loc. Femeia nu poate fi luată cu forţa din casa ei, chiar dacă nu realizează sau nu vrea să realizeze că-i pune în pericol pe toţi cei din bloc."

Vecinii au făcut sesizare şi la Primărie, în speranţa că de acolo ar putea veni un ajutor, însă fără noroc. Doamna este proprietar şi nu chiriaş aşa că municipalitatea nu poate face nimic. Singurul lucru concret pe care l-au reuşit vecinii a fost să vorbească cu cei de la Ecosal, să vină să ia containerul plin de gunoi de lângă bloc.

Până una-alta, femeia continuă să locuiască în apartamentul respectiv, chiar dacă, practic, acolo e un focar de infecţie, atât pentru ea cât şi pentru cei din jur.

Citit 10172 ori Ultima modificare Luni, 04 Septembrie 2017 02:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.