O masă caldă, un pat şi consiliere la Centrul de Urgenţă

O masă caldă, un pat şi consiliere la Centrul de Urgenţă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Săptămâna trecută v-am relatat despre cazul gălăţeanului Daniel Ştefan Stoian, care, rămas fără locuinţă şi acte, a cerut ajutorul Centrului de Urgenţă pentru Persoane fără adăpost. Norocul a fost de partea lui şi a reuşit să găsească un loc într-una dintre camerele centrului.

Datorită acestei poveşti ne-am dorit să vizităm şi noi centrul pentru a vedea în ce condiţii locuiesc oamenii cazaţi, dar şi de ce servicii beneficiază pe perioada şederii lor. 

Odată ajunşi acolo ni s-a oferit un tur al instituţiei tocmai pentru a putea cunoaşte mai bine facilităţile oferite de centru. Astfel, acesta dispune de o cantină, o spălătorie, băi moderne dotate cu toate cele necesare, inclusiv cu toalete speciale pentru persoanele cu dizabilităţi, un cabinet medical, precum şi un psiholog pentru consiliere, dar şi dormitoare spaţioase şi aerisite. 

Capacitatea de ocupare a centrului este de 44 de persoane însă în prezent 50 de persoane sunt cazate acolo, multe dintre ele reprezentând cazuri urgente care nu sufereau amânare. Din păcate, momentan nu se poate pune problema de mai mult loc, în centru existând deja camere unde stau şi câte trei persoane, fiind deci aglomerat. Pe lângă asta, legile în vigoare spun că fiecare persoană cazată într-un astfel de centru de ajutor social trebuie să dispună de măcar şase metri pătraţi fiecare, astfel că nu poţi îngrămădi mai multe persoane într-o cameră. 

De ştiut că fiecare dormitor dispune de un dulap, şi câte un pat cu noptieră pentru ca fiecare persoană cazată să aibă spaţiu personal. 

Oamenii care locuiesc acolo şi a căror camere le-am vizitat s-au arătat mulţumiţi de condiţiile de trai spunând că e linişte şi că se pot face diferite lucruri fără să fie deranjaţi, cum ar fi să citească, aşa cum făcea un domn într-unul dintre dormitoare. 

În principiu, din cele observate de noi, condiţiile Centrului de Urgenţă sunt rezonabile, cei cazaţi beneficiind de ajutor şi de asistenţă, dacă îşi doresc acest lucru. 

Cât despre serviciile oferite conform conducerii centrului, am aflat că cei ce sunt găzduiţi acolo au parte de servicii socio-medicale care, includ şi terapie de recuperare neuromotorie, precum şi consiliere socială, psihologică şi juridică, în vederea dobândirii drepturilor cuvenite şi a reintegrării sociale. De asemenea, ei mai beneficiază şi de asistenţă paleativă. 

Persoanele fără adăpost care-şi găsesc loc la centru beneficiază şi de o masă caldă pe zi sau, după caz, hrană rece oferită de Cantina de Ajutor Social. Aceştia au parte şi de un control medical general şi servicii de infirmerie. 

Centrul mai oferă şi servicii sociale de noapte care includ cazare pe o perioadă maximă de 30 de zile calendaristice, perioadă care poate fi prelungită până la 90 de zile  în urma evaluării cazului şi în limita locurilor disponibile. 

Persoanele tinere, cu vârsta începând de la 18 ani, beneficiază de consiliere psihologică şi socială la Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale pentru Tineri sub egida căreia se află Centrul de Urgenţă.

De asemenea, cei cazaţi au la dispoziţie şi o curte spaţioasă unde pot ieşi să se plimbe sau să socializeze cu ceilalţi din centru. 

Cei ce doresc să aplice pentru un loc ei trebuie să completeze o cerere tip, să aibă un raport medical individual, avizul medicului şi acte de identitate sau alte dovezi privind identitatea. 

Mai trebuie ştiut că, pentru cei ce şi-au pierdut actele sau le-au fost furate, ca în cazul domului Stoian, centrul ajută la întocmirea de noi acte pe perioada şederii. 

Pentru viitor, se doreşte o mărire a capacităţii de cazare, pentru a putea ajuta mai mulţi oameni nevoiaşi însă până atunci centrul se descurcă şi cu cele 44 de locuri, mai ales că mulţi dintre cei cazaţi nu aleg să stea pe o perioadă lungă de timp. 

Citit 2982 ori Ultima modificare Vineri, 20 Octombrie 2017 19:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.