nişte ţărani se duc la vale/ nişte ţărani foarte puţini
iar eu îi strig să se întoarne/ căci fără ei n-am rădăcini
fără ei ţara se răstoarnă/ se-mpiedică şi dă în gropi
greierii plâng lângă vioare/ şi licuricii sunt miopi
absenţa lor pecetluieşte/ tristeţea bobului de grâu
în lipsa lor caii fac lacrimi/ şi cad cu tremur lângă frâu
nişte ţărani se duc la vale/ nu pot să nu înlăcrămez
şi mă trezesc fără cuvinte/ singur din ce în ce mai des
mă copleşeşte mărmurirea/ acestor dumnezei de rând
tăcerea naltă şi adâncă/ până la cer până-n pământ
mă trec fiorii veşniciei/ deşertăciunii mi s-arată
că totdeauna se întâmplă/ n-acelaşi timp cu niciodată
