Bilă albă/Bilă neagră - Viaţa Liberă Galaţi

Cu bunul simţ aruncat pe stâlpi

Scris de Luni, 19 Noiembrie 2012
Bilă albă pentru promptitudinea Primăriei de a vira subvenţia restantă către Apaterm, astfel încât banii să ajungă la Electrocentrale, respectiv Romgaz. De vineri, gălăţenii ar fi trebuit să rămână fără căldură dacă Electrocentrale nu–şi plătea din datoriile către Romgaz. Banii daţi de Primărie către Apaterm au salvat populaţia de frig. Soluţia este artificială, dar măcar caloriferele au rămas, deocamdată, calde. Bila neagră merge fără niciun dubiu la partidele politice care, se pare, nu sunt în stare să imagineze altă cale de a-şi face campania electorală decât prin afişe. Multe, sufocant de mult şi amplasate fără respectarea legii. Au dat dovadă de lipsă a bunului simţ, mai mult decât orice altceva. Înţeleg că eşti disperat, dar nici chiar aşa! Desimea panourilor şi faptul că sunt prea joase sunt chestiuni de minim simţ estetic, dacă nu de altceva. Nu trebuie nici măcar să existe vreo hotărâre de Consiliu Local, ca să îţi dai seama că o anumită poziţionare poate pune în pericol circulaţia stradală. E simplu: se văd sau nu se văd semnele de circulaţie, dai sau nu dai cu capul de ele. E ceva la mintea cocoşului. După cum ar trebui să fie şi plata pentru găzduirea afişelor pe spaţiul public, chiar dacă suporturile - în speţă stâlpii - sunt proprietate privată.

Umiliţi şi fără Big Brother

Scris de Luni, 12 Noiembrie 2012
Bilă albă pentru municipalitatea Tecuciului, pentru că are cu ce şi poate asigura o supraveghere video a oraşului. Primăria va monta, în mai multe zone, camere video, în speranţa că străzile vor fi un pic mai sigure în acest fel. Chiar dacă soluţia poate fi privită ca o soluţie de tip Big Brother - să fii supravegheat în timp ce mergi pe stradă – ea face bine în momentul în care un certat cu legea trebuie identificat şi prins, uşurând mult munca Poliţiei. Nu cred că s-ar supăra nimeni dacă în felul acesta este identificat un nenorocit care i-a dat în cap unui alt nenorocit (de soartă).Bilă neagră pentru eschiva municipalităţii gălăţene în cazul nebunilor Galaţilor. Instituţiile de protecţie socială şi spitalele joacă mămăliga friptă cu nebunii, în timp ce aceştia, dacă nu mor pe străzi, mai că nu îţi sar în cap, la vreo criză. Oricum, nu asta este problema principală - că sunt agresivi, unii dintre ei poate chiar nu sunt - e vorba de umilirea lor, e vorba de umanitatea noastră, care, la calcul, dă cu rest. Dacă nu ne este frică de ei, râdem de ei. Dar, poate, e bine că sunt pe străzi, poate aşa ne aducem aminte că nu suntem perfecţi şi o putem lua oricând la stânga, în loc să o luăm la dreapta.

Şirul cauzal şi visul etern

Scris de Luni, 05 Noiembrie 2012
Bila albă pentru Consiliul Judeţului care duce negocieri pentru construirea unui spital printr-un parteneriat public-privat. Consilierii judeţeni au fost de acord, în principiu. Ţintă sigură sau nu, spitalul este un vis frumos. Declaraţia preşedintelui CJ Nicolae Bacalbaşa - „în ce măsură se va finaliza este greu de spus” - dă o notă de sinceritate, seriozitate şi de viziune clară asupra problemei. Adică pare convingător când spune că nu vrea să se îmbete cu apă rece şi nu vrea să îi îmbete nici pe ceilalţi. Putea foarte bine să promită şi să nu se întâmple nimic. Dar există negocieri şi acesta este primul pas.Bila neagră (CJ-ului) pentru evacuarea Muzeului de Artă Vizuală şi pentru faptul că nu prea are unde să se mute. Adică punerea la dispoziţie a 400-500 de metri pătraţi pentru un muzeu căruia 900 îi erau insuficienţi nu prea sună a însemna că are unde să se mute. Mai ales că pentru noul sediu nu mai există finanţare. Şirul cauzal al lucrurilor care merg prost e atât de lung încât ai impresia că vom rămâne fără niciun muzeu, fără niciun teatru, fără cultură, fără bun simţ, fără interes. Şi, de ce nu, dăm vina unii pe alţii pentru greşelile şi lipsa noastră de organizare.

Actul ratat şi vitejia de pe urmă

Scris de Luni, 22 Octombrie 2012
Bila albă o primeşte Partidul Ecologist Român, pentru că vrea să organizeze un referendum în privinţa construirii termocentralei Enel la Galaţi. Mi se pare normal ca atunci când se ia decizia construirii unei termocentrale pe cărbuni să fie consultaţi şi cetăţenii. În acest sens, primarul Marius Stan şi-a dat acordul ca ecologiştii să îşi amenajeze corturi prin oraş pentru strângerea de semnături, astfel încât referendumul să fie posibil. Enel a obţinut deja certificatul de urbanism din partea Primăriei Galaţi. Bila neagră merge tot la PER, pentru că a aşteptat să vină alegerile parlamentare pentru a hotărî că trebuie făcut ceva în sensul împiedicării construirii centralei din Zona Liberă. Ecologiştii trebuie să aibă o poziţie mai fermă în astfel de cazuri, nu să aştepte cu mâinile în sân până când e prea târziu. Şi ar putea lua lecţii de la Greenpeace, care a protestat survolând oraşul cu un dirijabil ce purta mesajul "Enel, climate killer" (Enel, ucigaşul climei - trad.). PER împarte bila neagră cu fosta administraţie locală a Galaţiului, care a trecut pe sub masă acest proiect, care, potrivit Greenpeace, "ar îneca oraşul în poluare timp de 40 de ani".

Bila albă, bila neagră - Când apostolii sar pârleazul

Scris de Luni, 15 Octombrie 2012
Bila albă merge (un pic) la Primărie pentru că îşi continuă misiunea începută luna trecută cu demolarea garajelor care nu au autorizatie şi acum îi ameninţă pe proprietarii de garaje care şi-au făcut beciuri sau diferite racorduri ilegale la reţelele de utilităţi. Asta dă seama că primarul este, totuşi, decis să ducă la capăt un lucru început şi nu doar să îşi facă reclamă că face, iar după două garaje dărâmate să considere treaba terminată. Astfel, cei care au avut contract de construcţie a unui garaj, dar au făcut modificări, fără aprobare, vor pierde contractul. Bila neagră ar merita-o PP-DD pentru că retrage suportul politic oamenilor săi, pe surse. Şi nu oricui, ci exact oamenilor care au dus în spate campania electorală la alegerile locale şi au asigurat locurile la masa Consiliului Local. Se pare că Picu Apostol Roman, preşedinte interimar al PP-DD, nu este destul de "mensch" să dea ochii cu oamenii pe care vrea să îi dea afară din partid. Constantin Ene şi Cătălin Poalelungi au aflat de la alţii că îşi vor pierde suportul politic şi implicit posturile de consilier local. I-o fi ruşine lui Picu să dea ochii cu ei, mai ales dacă se gândeşte că el n-a făcut nimic şi s-a trezit preşedinte de partid. Până la urmă, n-a făcut decât să sară pârleazul de la PC la PP-DD.

Spectacol la marginea Falezei

Scris de Luni, 08 Octombrie 2012
Bila albă merge la Primărie pentru că susţine financiar Festivalul Naţional de Comedie şi nu lasă să se piară unul dintre puţinele lucruri care dau seamă că mai există o fărâmă de zvâc artistic în noi. Mă bucur că, spre deosebire de anul trecut, banii alocaţi de Primărie sunt folosiţi şi pentru a compune un juriu cât de cât competent. Din juriu vor face parte şi Mişu Dinvale, directorul Teatrului Mic, Adi Caraulea, directorul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, şi Doru Mareş, critic de teatru. Faptul că jurizarea spectacolelor este făcută de oameni de teatru dă o notă de credibilitate festivalului. Existau multe zvonuri că ediţia de anul acesta nu s-ar mai putea ţine din cauza lipsei banilor, dar iată că s-au găsit fonduri, până la urmă. Totul e numai să vrem să găsim soluţii şi să vrem să facem ceva „pe bune”, autentic, nu doar să dăm senzaţia că vrem şi doar senzaţia că facem. Bila neagră merge tot la Primăria municipiului Galaţi pentru că îi place să tărăgăneze lucrurile şi orice lucru tărăgănit aduce pierderi. Municipalitatea a avut posibilitatea să acceseze un proiect european de 86 milioane de euro pentru consolidarea Falezei şi l-a ratat pentru că s-a mişcat ca melcul. Nu a prezentat la timp proiectul, iar banii s-au dus. I-am văzut cu ochii minţii, i-am mirosit cum miroase măgarul cubul de zahăr şi apoi s-au evaporat. În tot acest timp, Faleza e la un pas de surpare. Ne place să trăim periculos, probabil. Ori, poate, suntem inconştienţi.

Bilă albă, bilă neagră: Pârloaga minţii şi hrana spiritului

Scris de Luni, 01 Octombrie 2012
Bila albă o primeşte astăzi Primăria Tecuci, pentru că, în sfârşit, după opt ani, a realizat un proiect de valorificare a spaţiilor care au aparţinut fostei unităţi militare 01589. 25 de hectare de teren intravilan stăteau pârloagă pentru că fostului primar i-a fost prea lene să pună minţile strălucite ale municipalităţii la muncă. Ce nu a făcut un primar în opt ani, face altul în câteva luni. Primarului Daniel Ţuchel i-au trebuit numai câteva luni pentru a pune la punct un proiect care include un ansamblu rezidenţial şi o suprafaţă de aproximativ opt hectare destinată dezvoltării economice. Astfel, sălbăticia şi clădirile vandalizate vor fi transformate, în umătorii ani, în locuinţe colective, locuinţe individuale, dar şi într-o zonă care le-ar putea aduce multora locuri de muncă. Bilă neagră o primeşte Consiliul Judeţului Galaţi, pentru că, la două săptămâni de la începerea şcolii, încă nu a rezolvat problema laptelui şi cornului pentru elevi. CJ a reziliat contractul cu firma Risk, pentru că, în locul laptelui şi cornului, aceasta îi păcălea pe copii cu napolitane şi brânză topită, dar nu s-a sinchisit să încheie un contract cu altcineva. Astfel, de la începerea şcolii, 60.000 de elevi din judeţul Galaţi s-au hrănit numai cu spirit, pe stomacul gol. Probabil, CJ are alte treburi mai importante, precum alocarea de bani unor firme falimentare gen Drumuri şi Poduri şi Consproiect sau modificarea organigramei instituţiilor din subordine, dar în niciun caz găsirea unei firme serioase care să le aducă gustarea elevilor.

Duşul rece al cetăţenilor, mintea limpede a Primăriei

Scris de Luni, 24 Septembrie 2012
Bila albă o primeşte Primăria pentru că a dispus controlul de la Cantina de Ajutor Social şi a descusut puţin iţele intereselor şi neregulilor de acolo. Dar mai mult decât atât pentru că a dispus demiterea şi urmărirea penală a responsabililor pentru tonele de mâncare expirată şi nu a rămas totul în coadă de peşte. Că lucrurile nu sunt tocmai cuşer în Galaţi o simt cetăţenii pe pielea lor şi a ajuns un lucru aproape inedit ca cineva să ia măsuri pentru îndreptarea lor. Mai rămâne ca autorităţile să îşi admită în sfârşit scăpările şi să nu mai măsluiască fiecare bubă plină de puroi. Bila neagră merge la societatea Electrocentrale, care a amânat mult prea mult lucrările de reparaţie şi lasă mii de gălăţeni, timp de trei săptămâni, fără apă caldă exact când a venit frigul. Societatea sistează furnizarea agentului termic până pe 12 octombrie, din cauza unor lucrări de reparaţie ce trebuiau făcute în luna iulie, iar gălăţenii vor trebui să facă duş cu cana în toiul sezonului de toamnă. Astfel, cei care vor plăti pentru căderea în visare a angajaţilor instituţiei sunt cetăţenii de rând şi tot ei vor simţi duşul rece destinat minţilor odihnite.

Refulaţii din partide şi politica valorilor

Scris de Luni, 17 Septembrie 2012
Bila albă se cuvine Consiliului Judeţului Galaţi care, aparent, a ieşit din „amnezie” şi a început să realizeze că, dincolo de „valorile” promovate pe linie de partid, târgul Galaţiului mai are şi oameni în faţa cărora chiar merită să-ţi scoţi pălăria. Ne referim aici la diplomele de onoare acordate decanului Facultăţii de Mecanică, Cătălin Fetecău, directorului Asociaţiei pentru persoane cu handicap „Sporting Club Galaţi”, Vasile Cristea şi editurii Universităţii „Dunărea de Jos”. Să sperăm că gestul CJ Galaţi nu se va limita doar la strângeri de mână, şi că pe viitor va da şi mai multă ascultare specialiştilor din viaţa academică sau societatea civilă decât trompetelor de partid care pun fesul unde le surâde interesul. (Ovidiu Amalinei)Bila neagră se acordă Partidul Poporului - Dan Diaconescu pentru noua politică de cadre cu care iese la rampă şi se mândreşte. PP-DD, care se dădea curat ca lacrima şi uscat în campania electorală a alegerilor locale şi înfiera cu mânie proletară „ciocoii”, îi primeşte, mai nou, cu braţele deschise pe cei pe care acum câteva luni îi punea la zid. Faptul că excluşi sau refulaţi din partide precum Alexandru Teodorescu sau Eugen Chebac, migratori de carieră deja, ocupă funcţii cheie la vârf şi se vor ocupa de reorganizarea partidului, dovedeşte că partidul OTV-ist nu este cu nimic diferit de oricare altă formaţiune politică, flămândă de ascensiune rapidă şi de parvenire. Să vedem ce va zice însă poporul lui Dan Diaconescu când va da cu ochii, pe listele PP-DD pentru parlament, de taman aceia pe care nu i-a vrut şi nu i-a votat la locale!

Alba-neagra la Primărie

Scris de Luni, 10 Septembrie 2012
Bilă albă - Primăriei municipiului Galaţi pentru faptul că răspunde, în sfârşit, dorinţei exprimate de marea majoritate a gălăţenilor de a avea un oraş curat. Faptul că în următoarele zile va începe luna curăţeniei nu poate decât să ne bucure. Iar dacă asta nu va însemna doar ridicatul prafului în capul gălăţenilor, prin acţionarea în forţă a „târnurilor” arhaice (măturoaiele făcute din nuiele), ci şamponarea străzilor care n-au văzut în viaţa lor aşa ceva, nu putem decât să apreciem iniţiativa. La fel şi pentru faptul că marea desfăşurare de forţe nu începe din buricul târgului, ci de la periferia înecată în mizerie. Iar dacă în etapa a doua a curăţeniei vor intra în vizor hârburile abandonate, garajele şi chioşcurile nu putem decât să ne dorim să vedem asta.Bilă neagră - Tot primăriei municipiului Galaţi, mai exact Direcţiei Tehnice (deşi nu credem că e chiar de capul ei în toată administraţia locală), pentru haosul creat în traficul gălăţean de câte ori se închid artere pe şest. Sistematic, obsesiv chiar, şoselele sunt blocate fără ca nimeni să anunţe din vreme. Pare un soi de glumă proastă menită să bulibăşească traficul şi aşa sufoca(n)t al oraşului. Mai adăugăm o jumătate de bilă neagră şi pentru faptul că municipalitatea nu a respectat promisiunea asumată într-un comunicat de presă de a redeschide, de la 1 septembrie 2012, circulaţia pe străzile Oţelarilor şi Stadionului.
Pagina 8 din 10