Bilă albă/Bilă neagră - Viaţa Liberă Galaţi

Bila albă, bila neagră - Sistemul centralizat de dârdâit

Scris de Luni, 25 Noiembrie 2013
Fără ironie sau vreo undă de umor negru, aşa ar trebui să se numească sistemul centralizat pe care îl gestionează Apaterm. Paradoxal, deşi vremea se va răci accentuat în perioada următoare, mii de gălăţeni cu facturile plătite la zi vor fi siliţi să îndure frigul din case şi lipsa apei calde ori să aibă apă călâie la robinete şi calorifere abia dezmorţite câteva ore pe zi. Autorităţile arată cu degetul înspre cei care nu şi-au plătit de ani de zile întreţinerea, şi vin tardiv cu o soluţie aproape neviabilă pentru bun-platnici: debranşarea şi subvenţionarea centralelor termice. Numai că, fără termene şi sume clare, cu iarna la uşă şi greutăţi financiare, e greu de crezut că mulţi gălăţeni ar putea scăpa de frigul din case. Ca să nu mai vorbim despre cei aflaţi în zonele unitare, care prin hotărâre de Consiliu Local nu se pot debranşa. Pentru toate acestea, o bilă mare şi neagră se rostogoleşte către autorităţile locale.O bilă albă se acordă Primăriei şi Consiliului Local pentru că, în sfârşit, au făcut ceva concret pentru un oraş care se scufundă sub greutatea şomajului. Setul de facilităţi oferite agenţilor economici ar putea revitaliza economia oraşului.

Interesele, mai presus de lege şi de civilizaţie

Scris de Luni, 11 Noiembrie 2013
Este inadmisibil ca într-un oraş civilizat, în secolul XXI, o mână de concitadini barbari, certaţi cu bunul simţ şi cei şapte ani de acasă, să-şi propună şi, strigător la cer, să mai şi reuşească, punerea la pământ a doi tei aflaţi în buricul târgului. În lipsa unor echipaje ale Poliţiei Locale, care să patruleze în zonă şi să vegheze la liniştea şi ordinea publică, sau a unui sistem de supraveghere video, infractorii şi-au făcut de cap pe Strada Domnească, chiar în centrul oraşului! Interesant este că acţiunea de eradicare a copacilor a stârnit reacţii şi declaraţii contradictorii în tabăra reprezentanţilor Primăriei şi a celor de la Gospodărire Urbană, atunci când cetăţenii au lansat acuzaţii potrivit cărora teii au fost doborâţi din cauza unor interese comerciale! Rămâne de văzut care va fi rezultatul anchetei Poliţiei Locale şi dacă, în final, va plăti cineva pentru actele de barbarism comise săptămâna trecută. Reprezentanţii Poliţiei Locale şi ai Primăriei merită din plin o mare bilă neagră pentru că, se pare, în Galaţi poţi face orice te taie capul. Spiritul civic nu a dispărut la Galaţi! O demonstrează reacţia locatarilor blocului 5U1, care nu au rămas indiferenţi atunci când „entităţi” necunoscute, la prima vedere, au retezat teii din staţia de autobuz de la Universitate. Bunul mers al oraşului depinde, într-o oarecare măsură, şi de locuitorii săi. Reacţia oamenilor, indignaţi şi revoltaţi, obligă, acum, autorităţile să facă lumină în acest caz şi să ia toate măsurile pentru ca asemenea cruzimi să nu se mai petreacă în oraş! Bilă albă locatarilor blocului 5U1 pentru că au luat atitudine!

Petice de asfalt uitate în spatele proiectelor măreţe

Scris de Luni, 04 Noiembrie 2013
Bila albă merge la Primăria municipiului Galaţi pentru planul de modernizare al ghetoului G4, din spatele Spitalului Judeţean. Blocul cu locuinţe sociale este în acest moment în stare deplorabilă şi mai are şi bulină roşie. Proiectul aprobat în Consiliul Local implică lucrări la structura de rezistenţă, reabilitare termică şi refacerea finisajelor, hidroizolaţii, refacerea şi modernizarea instalaţiilor interioare şi a reţelelor electrice, sanitare, de ventilare, alimentarea cu apă şi canalizare, iar Primăria face demersuri pentru atragerea fondurilor europene pentru realizarea lucrărilor. Bila neagră merge tot la Primăria Galaţi, pentru întârzierea asfaltării surpării de pe bulevardul Dunărea, din faţa Cimitirului Cătuşa. După ce a fost adus carosabilul la nivel acum aproape două săptămâni, tot au existat promisiuni că în locul pământului şi pietrişului va apărea şi asfaltul, însă zona a rămas la fel. Dacă în prima săptămână de la lucrări purtătorul de cuvânt al Primăriei a spus că lucrarea va fi finalizată, în a doua săptămână cel care promisese peticul de asfalt a fost Radu Dinu, directorul Direcţiei de Lucrări şi Infrastructură din cadrul Primăriei Galaţi. Singura scuză ar fi că toţi au fost ocupaţi de finalizarea Parcului Viva, dar parcă nu merge nici asta, la câţi oameni sunt în Primărie.

Banii cetăţenilor pentru restanţele activiştilor

Scris de Luni, 28 Octombrie 2013
Bilă neagră Primăriei şi CJ Galaţi, dar şi consilierilor municipali şi judeţeni, care, din cauza lipsei de reacţie şi de implicare, dar, mai ales, prin faptul că nu au luat atitudine, au încurajat chiriaşii din blocurile celor două instituţii să cumuleze datorii halucinante la întreţinere, de ordinul a sute de milioane de lei vechi. Reprezentanţii celor două instituţii publice au închis ochii la matrapazlâcurile chiriaşilor, cu atât mai mult cu cât este binecunoscut faptul că, de-a lungul timpului, în blocurile Primăriei şi ale CJ au locuit, printre alţii, activişti de partid (oficiali sau neoficiali), dar şi apropiaţi ai unor şefi şi şefuleţi din cadrul celor două autorităţi publice. Acum, atât Consiliul Judeţului, cât şi Primăria ar putea plăti, din bani publici, restanţele şi penalizările cumulate de chiriaşi la asociaţiile de locatari. Mai grav este că, în timp ce sute de gălăţeni riscă să îşi piardă locuinţele din cauză că nu beneficiază de resurse financiare pentru a mai putea face faţă datoriilor, pe fondul crizei financiar-economice, chiriaşii din blocurile deţinute de autorităţi sunt bine mersi şi, în timp scurt, cel mai probabil, se vor vedea şi cu zero debite restante la avizier. Că vor rămâne sau nu în apartamente sau că vor urma procese pentru ca CJ şi Primăria să îşi recupereze, chipurile, banii, prea puţin contează atâta timp cât se comite o nedreptate. Pentru a câta oară?!Bilă albă primarului Marius Stan, care şi-a îndreptat atenţia şi asupra locuitorilor din cartierele mărginaşe ale oraşului, lăsate de izbelişte vreme de mulţi ani. În Micro 39 va fi construit primul parc ultramodern de cartier din oraş. Sperăm să nu fie şi ultimul!

Ajutor, cade copacul pe noi!

Scris de Luni, 21 Octombrie 2013
Bilă albă. Ce-aţi zice de o hartă electronică a incidentelor, cu ajutorul căreia să-i puteţi sesiza de îndată administraţiei locale o bancă ruptă, un coş de gunoi lipsă sau, de ce nu, un copac care ameninţă să cadă şi să strivească maşini sau oameni. Sau ce spuneţi de o hartă electronică pe care şoferii să o poată consulta inclusiv de pe telefonul mobil şi să vadă pe unde este restricţionată circulaţia, sau unde se lucrează, în caz că n-au apucat să afle din presă. Aşa ceva există la Primăria municipiului Braşov, motiv pentru care ne grăbim să-i dăm o bilă albă.Bila neagră. Dacă o bancă ruptă – eram deunăzi, una chiar în părculeţul din coasta Primăriei – sau un coş de gunoi lipsă nu pot fi considerate o prioritate, un copac rupt sau care stă să cadă constituie, categoric, o urgenţă. O urgenţă pentru care gălăţenii sună adesea disperaţi de la Primărie la Gospodărie Urbană, şi, pentru că nu rezolvă nimeni situaţia, ajung, în cele din urmă, să se adreseze presei. E limpede unde se rostogoleşte bila cea neagră? În ograda administraţiei locale!

Salvarea pe şenile versus deszăpezirea dezorganizată

Scris de Luni, 14 Octombrie 2013
Bila albă merge la Consiliul Judeţului Galaţi pentru că, în sfârşit, face ce trebuia să facă de mai mult timp. Pentru că în ultimii ani, tot au fost inundaţii, iată că acum CJ s-a hotărât să achiziţioneze două motopompe de mare capacitate, dar şi o salvare pe şenile. Echipamentele sunt necesare de mult timp, având în vedere că schimbările climaterice, defrişările tot au „ajutat” la crearea unor situaţii de urgenţă fie pe timp de iarnă, fie pe timp de ploi torenţiale. Firma cu care Consiliul Judeţului a crezut că pune la punct conţinutul tehnic al caietului de sarcini pentru contractul de deszăpezire a dat chix, ca urmare ne-am ales cu aceeaşi societate aflată pe moarte, Drumuri şi Poduri, pentru a curăţa drumurile judeţene de zăpadă la iarnă. Firma care intenţiona să participe la licitaţia pentru contractul de deszăpezire a observat mai multe încălcări ale legii în caietul de sarcini. Aşadar, pentru un caiet de sarcini târziu şi prost făcut, dar pentru care judeţul a achitat nu mai puţin de 10.000 de lei, Consiliul Judeţului primeşte bila neagră. Să spunem că o fi fost anume prost făcut caietul de sarcini numai ca să se ajungă ca Drumuri şi Poduri să ne deszăpezească din nou drumurile, ar însemna să cârcotim, însă întrebarea dacă nu cumva chiar aşa a fost rămâne legitimă.

Cultul personalităţii pe site-ul Consiliului Judeţului Galaţi

Scris de Luni, 07 Octombrie 2013
Bilă neagră conducerii CJ Galaţi, care nu a postat pe pagina web a instituţiei vreo informare cu privire la strategia de dezvoltare a judeţului ori măcar un proiect de anvergură care să resusciteze mediile social şi economic, în schimb a avut grijă să transforme o secţiune extrem de importantă a site-ului - mass-media - într-o platformă de propagandă electorală. Dacă rubrica „comunicate de presă” nu a mai suferit vreo modificare din primăvara anului 2012, cea intitulată „Galerie foto” este actualizată şi găzduieşte, pe alocuri, mesaje halucinante, care nu fac cinste instituţiei, şefii judeţului alegând să se promoveze excesiv, pe marginea unor subiecte care ar fi necesitat, mai degrabă, decenţă, reţinere şi discreţie. Mai mult decât atât, secţiunea „Galerie foto” a site-ului celei mai importante autorităţi de la nivelul judeţului s-a transformat şi într-un soi de agenţie publicitară, întrucât, se pare, a ajuns să promoveze posturi tv de la nivel naţional, la care preşedintele Nicolae Bacalbaşa obişnuieşte să se prezinte în calitate de invitat. Mesaje precum „Antena 3 prezintă publicului operaţiunea de ajutorare a sinistraţilor în judeţul Galaţi” sau „Ajutăm sinistraţii!” ar putea fi găzduite, mai degrabă, de un blog personal şi nu de pagina web a unei autorităţi judeţene! Mai mult decât atât, faptul că CJ s-a implicat în operaţiunile din judeţ, în perioada inundaţiilor, reprezintă, în fapt, o obligaţie!Bilă albă pentru senatorul Paul Ichim, care nu a uitat de cele nouă persoane decedate în timpul inundaţiilor şi care a solicitat cu subiect şi predicat o serie de controale care să stabilească dacă se face cineva vinovat pentru această tragedie.

Primarii, prinşi în şah de inundaţii

Scris de Luni, 30 Septembrie 2013
Bila albă primarilor care au reuşit să găsească alternative la cutiile din plastic, neîncălzite, unde ar fi trebuit să stea pe timp de iarnă sinistraţii din judeţ. Multe dintre locuinţele modulare, care ar fi trebuit să le servească cetăţenilor care şi-au pierdut casele, în urma inundaţiilor, drept adăposturi, nu sunt decât nişte cămăruţe cu pereţi din plastic şi fără sistem de încălzire. Lăudăm iniţiativa primarilor din Costache Negri şi Slobozia Conachi, care ori au identificat o clădire în care ar putea caza oamenii loviţi de furia naturii, ori au luat hotărârea de a instala calorifere electrice în module. Bila neagră merge către Consiliul Judeţului Galaţi cât şi către primarii care au spus că oamenilor li se va acorda toată atenţia cuvenită. Iată că, odată sosite locuinţele modulare, atât primarii, cât Consiliul Judeţului au rămas în şah. S-au trezit cu nişte cutii cu pereţi subţiri, neizolaţi şi fără acces la căldură.

Unii cu durerea, alţii cu minciuna

Scris de Luni, 23 Septembrie 2013
Bilă albă pentru toţi cetăţenii (persoane fizice şi juridice) care continuă să fie alături de sinistraţi şi nu au abandonat campania de colectare de ajutoare pentru oamenii năpăstuiţi din mediul rural. Tot bilă albă primesc pompierii gălăţeni şi botoşăneni, care au pus mână de la mână pentru a le cumpăra bătrânilor uitaţi de autorităţi, din satul Lupele, aragaze, butelii şi frigidere.O mare bilă neagră primeşte premierul Victor Ponta, care le-a promis sinistraţilor, prezent fiind la Galaţi, că Guvernul îi va ajuta să-şi reconstruiască locuinţele distruse de ape. În realitate, nu este deloc aşa! Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor interzice statului despăgubiri pentru imobilele afectate de dezastre. Ceea ce vor primi sinistraţii sunt doar ajutoare financiare de urgenţă, care nu îi vor ajuta, în niciun caz, să îşi construiască vreo casă, dacă nu au şi ceva finanţe consistente depozitate în vreo bancă! Discursuri politicianiste în an preelectoral! Minciuni, iluzii şi peste şase milioane de euro scoase de la naftalină pentru a închide gura amărăşteanului. Deh, vin alegeri cu miză la anul.

Sinistraţii nu se hrănesc cu demagogie şi declaraţii bombastice

Scris de Luni, 16 Septembrie 2013
Bilă albă tuturor cetăţenilor din Galaţi, dar şi din alte zone ale ţării (persoane fizice, juridice sau instituţii), ce au sărit în ajutorul sinistraţilor din judeţul nostru. Oameni de calitate, cu bun simţ şi educaţi, care nu au profitat de nenorocirea miilor de oameni din mediul rural pentru a încerca să bifeze la capitolul imagine sau să facă propagandă electorală, aşa cum a procedat, printre alţii, „fratele” nostru Marian Oprişan, care a inscripţionat pe tirurile ce transportau ajutoare: „PSD Vrancea este alături de fraţii noştri gălăţeni”.Bilă neagră pentru vicepremierul Gabriel Oprea, care, probabil, ţinând să puncteze la capitolul imagine, după o vizită în zonele inundate din judeţ, a convocat reprezentanţii mass-media la o conferinţă de presă. Demnitarul s-a umplut de ridicol, anunţând opt morţi, când, de fapt, fuseseră declaraţi oficial nouă (fiind corectat de mass-media; chiar şi aşa, tot a ţinut morţiş să înşire opt), s-a eschivat de la întrebări punctuale, precum „câte localităţi nu au apă potabilă?/ care sunt acelea?/ unde sunt cazaţi oamenii?” şi nu numai, preferând în schimb, precum o placă stricată, să repete obseda(n)t că se află în Galaţi din ordinul primului-ministru şi că autorităţile sunt vigilente. Prestaţia domnului vicepremier a fost penibilă.Tot bilă neagră primesc şi politicienii de la nivel înalt ai Puterii, care au făcut din suferinţa oamenilor un pretext de a-şi da la gioale prin birourile de pe strada Domnească.
Pagina 5 din 10