Viaţa liberă

Viaţa liberă

Activități de robotică educaţională pentru copiii din Frumuşiţa

Duminică, 05 Ianuarie 2025 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii din comuna Frumușița au derulat o serie de activități de robotică pentru copii, prin proiectul educaţional "Împărate, împărate, cât e ceasul la cetate!". La proiectul desfăşurat la Școala Gimnazială Nr. 1 din Frumușița, prin clubul de robotică "Robo squad", au paticipat 50 de elevi, care au beneficiat de cursuri de matematică altfel, sub forma unui joc cu motoare, senzori și roboți, sub coordonarea profesorilor şcolii şi a cunoscutei echipe de robotică "RoSophia ...

Dublă lansare de carte, la Librăria Humanitas

Joi, 19 Decembrie 2024 12:40 | Publicat în Regional
Librăria "Humanitas" din Galați şi cabinetul veterinar "Prietenii cu blăniţă" organizează sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 18.00, o dublă lansare de carte: "Ce vrăji a mai făcut pisica mea" și "Ce pozne-a mai făcut cățelul meu", volume coordonate de Radu Paraschivescu și Tatiana Niculescu, apărute la Editura "Humanitas".La evenimentul găzduit de Librăria "Humanitas" din Galați (strada Domnească nr. 45) vor participa Silvia Țiolan, medic veterinar, și Viorica Avram, as ...

Mențiune pentru Galaţi la un concurs studenţesc

Luni, 23 Decembrie 2024 11:40 | Publicat în EDUCAŢIE
Echipa de studenți care a reprezentat Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați a obţinut o menţiune la ediția a IV-a concursului "Student Design & Manufacturing Competition", găzduit de Universitatea Tehnică "Gheoghe Asachi" din Iași. Formată din Adelin Tănase, Teodora Tămoanu și Tudor Bogoș, echipa gălăţeană a fost coordonată de profesorii Cătălin Fetecău și Alina Modiga. Gălăţenii au obținut și un premiu de 500 de lei pentru lucrarea "Reducerea deformațiilor ...

27 de companii gălăţene, finanţate cu 300 milioane de lei

Luni, 23 Decembrie 2024 10:00 | Publicat în Regional
27 de companii din judeţul Galaţi au semnat contracte de finanţare prin Programul Tranziţie Justă, pentru proiecte în valoare totală de 298 milioane de lei, conform unor calcule ale Ziarului Financiar, făcute pe baza datelor publicate de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est. Pe listă sunt dezvoltarea de fabrici, hoteluri, hale, clinici medicale, dar şi a unui complex de carting."Am semnat contractul şi am demarat proiectul. Avem o pistă de carting în comuna Independenţa ...

Premiu la un concurs regional francofon

Sâmbătă, 21 Decembrie 2024 13:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Studentă în anul al II-lea la un program de masterat al Facultății de Litere de la Universitatea "Dunărea de Jos", Camelia Angheluță a câștigat Premiul al III-lea la concursul regional "Merci, mon prof d'université!", adresat studenților francofoni. Gălăţeanca a fost recompensată pentru creativitate, originalitate și calitatea discursului. Competiția a fost organizată de Agenția Universitară a Francofoniei - Europa Centrală și de Est, cu ocazia Zilei Internaționale a Pr ...

Ajutor pentru studenţii din mediul rural şi din sistemul de protecție socială

Sâmbătă, 28 Decembrie 2024 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
20 de studenți de anul I de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați au primit câte un kit al studentului, în valoare de peste 2.100 de lei fiecare, în cadrul proiectului "Acces și integrare universitară pentru succes", coordonat de conf. dr. ing. Ciprian Vlad, director de departament în cadrul Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică. Este vorba despre un laptop, un rucsac şi rechizite, de care studenții au mare nevoie la cursuri.Beneficiar ...

Viața de apoi ieșită din comun a călugărului Arsenie Boca

Marți, 17 Decembrie 2024 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Muzeul de Artă Vizuală Galați organizează joi, 19 decembrie, de la ora 18.00, proiecția filmului documentar "Arsenie. Viața de apoi", difuzat în cadrul programului european "KineDok". După proiecție, publicul va avea ocazia să participe la o discuție cu regizorul filmului, Alexandru Solomon, care va detalia culisele realizării acestui documentar și va răspunde întrebărilor publicului gălăţean.Filmul "Arsenie. Viața de apoi", coproducţie România - Luxemburg din 2023, adu ...

Balul Bobocilor 2024, la Universitatea "Dunărea de Jos"

Marți, 17 Decembrie 2024 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Liga Studenților din Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați organizează, ca în fiecare an, Balul Bobocilor, un eveniment emblematic pentru studenți și comunitatea gălăţeană. Ajuns anul acesta la cea de-a 29-a ediție, Balul Bobocilor reprezintă rezultatul unui efort colectiv de şapte săptămâni, timp în care studenții din primul an s-au pregătit intens. Participanții au luat parte la repetiții riguroase pentru a pregăti momente artistice care să le evidențieze creativ ...

S-a întâmplat pe 22 decembrie

Duminică, 22 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în CALENDAR
1639 - Se naşte JEAN RACINE (m. 1699), scriitor francez.1646 - Încetează din viaţă PETRU MOVILĂ (n. 1596), teolog, cărturar umanist, mitropolit al Kievului.1858 - Se naşte GIACOMO PUCCINI (m. 1924), compozitor italian.1867 - Încetează din viaţă JEAN-VICTOR PONCELET (n. 1788), matematician francez, fondatorul geometriei proiective.1880 - Încetează din viaţă GEORGE ELIOT (n. 1819), scriitoare britanică.1889 - Se naşte NICHIFOR CRAINIC  (m. 1972), poet, eseist, publicist, traduc ...

S-a întâmplat pe 21 decembrie

Sâmbătă, 21 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în CALENDAR
1118 - Se naşte THOMAS BECKET (m. 1170), arhiepiscop de Canterbury.1375 - Încetează din viaţă GIOVANNI BOCCACCIO, scriitor italian (n. 1313)1883 - A apărut volumul "Poesii", de Mihai Eminescu, singurul tipărit în timpul vieții poetului.1890 - S-a aşezat piatra fundamentală la podul peste Dunăre "Anghel Saligny", de la Cernavodă.1917 - Se naşte HEINRICH BOLL (m. 1985), romancier german, laureat al Premiului Nobel.1933 - Încetează din viaţă KNUD RASMUSSEN (n. 1879), explo ...
Pagina 76 din 518