Handbalul juvenil este pe "val". Galaţiul merge cu patru echipe în "euroregiune"

Handbalul juvenil este pe "val". Galaţiul merge cu patru echipe în "euroregiune"
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Mai multe zeci de handbaliste, de cea mai mică vârstă - junioare IV, au transformat meciurile de la Galaţi într-un autentic festival juvenil.

Gazdă a fost Sala "Siderurgistul", iar participante au fost cinci echipe gălăţene, care au luptat pentru o poziţionare cât mai onorabilă în etapa judeţeană a Campionatului Naţional. Acestea sunt: Handbal Art (antrenori Gabriela Talabă şi Mădălina Postelnicu), United (Sanda Asandei şi Daniela Goldic), ACS Danubius 2010 (Iulia Ilie) şi CS Şcolar, cu două echipe (Maria Lupu, Adina Oprea, Luminiţa Stroe).

După dispute aprige, în care fiecare jucătoare a dorit să demonstreze cât mai multe din acumulările sportului cu mingea pe semicerc, a fost întocmit clasamentul judeţean. În fruntea listei s-au situat micuţele jucătoare de la United, club în care handbalul a obţinut frumoase performanţe şi în ediţiile trecute. Acestea au fost urmate de colegele de la Handbal Art, Danubius şi prima echipă a CS Şcolar.

Campioanele au înregistrat victorii pe linie: 28-1 cu CSS II, 20-15 cu Handbal Art, 16-11 cu CSS I şi 25-15 cu Danubius, jucătoarele antrenate de Sanda şi Daniela acumulând maximum de puncte: 12. Urmăritoarele clasate au reuşit următoarele punctaje: Handbal Art 9 puncte, Danubius 6 şi CS Şcolar 3 puncte.

United (foto) a evoluat în următoarea formulă: Bianca Barbu, Iris Baştină, Dana Dobrea, Miruna Codreanu, Roberta Flondor, Daria Dabija, Anais Soare, Cosmina Dănăilă, Patricia Haras, Miruna Moldoveanu, Maria Bălănică, Alexandra Dohotariu, Diana Jora, Denisa Iorga, Doriana Pelin, Diana Munteanu, Bianca Trincă şi Andreea Popovici.

Iată şi loturilor celorlalte trei calificate. Handbal Art - Alexandra Enache, Elena Susan, Raluca Andrei, Monica Belţ, Daria Gânsac, Gabriela Ciocan, Karina Alexandru, Aura Ganea, Andra Buric, Cristina Albu, Lorena Ivaşcu, Roberta Mocanu, Alexandra Florea, Andreea Ivaşcu, Athena Lupea, Raluca Ştreşină, Diana Paţilea, Ana Maria Angheluţă, Carmen Aftene, Denisa Constandache şi Aura Bălan. Danubius - Andra Neagu, Crina Timoftei, Gabriela Bujor, Andreea Jalbă, Alexia Caraghiulea, Maria Gologan, Mădălina Gavril, Jasmine Ashraf, Niculina Buruiană, Irina Nacu, Monica Bugeag, Diana Gâlcă, Denis Geamănă, Alesia Mihai şi Elena Teacă. CS Şcolar - Teodora Mighiu, Roxana Daju, Simona Luchian, Ana Breaz, Marina Aron, Amalia Dănilă, Medeea Păun, Alexia David, Beatrice Dediu, Carla Basso, Bianca Dragomir, Alexandra Comănescu, Alexia Comănescu, Alexia Comăniţă şi Alexia Mocăniţă.

Cele patru formaţii sunt calificate pentru faza pe euroregiune, unde vor juca sub formă de turnee. Primele meciuri vor avea loc în luna aprilie.

Citit 2825 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Februarie 2018 19:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.