United a pierdut şi al doilea meci al finalei

United a pierdut şi al doilea meci al finalei
Gălăţenii, învinşi la loviturile de departajare
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

United Galaţi şi-a redus şansele de a deveni în premieră campioană, fiind condusă cu 2-0 la general în finala cu Informatica Timişoara, deşi ambele partide au fost foarte echilibrate.

În primul meci, disputat luni seara, United a fost un pic mai bună, cel puţin prin prisma numărului mai mare de ocazii clare de gol, însă oaspeţii s-au impus cu 1-0, printr-o reuşită când mai erau doar trei minute de joc, la una din puţinele neatenţii din defensiva gălăţeană.

În al doilea joc, care a avut loc marţi seara, s-a ajuns până la loviturile de departajare, capitol unde oaspeţii s-au impus cu 3-1. După obişnuitele 40 de minute a fost 2-2, iar în reprizele de prelungiri cele două formaţii au mai înscris câte un gol, ajungându-se la 3-3.

Au început prea temători

Meciul a avut o derulare total diferită faţă de cel din ziua precedentă, fiind mult mai spectaculos, inclusiv prin răsturnările de scor. Surprinzător, în condiţiile în care Informatica a avut bancă mai "scurtă" şi greul fusese dus de doar 6-7 jucători cu o seară înainte, United a fost echipa mai moale în prima repriză. Fără încredere, fără determinare, fără zvâc, United a fost dominată în prima repriză, adversarii trecând pe lângă gol la o bară a lui Rakici şi apoi când portarul Wellington da Silva a salvat în faţa a doi jucători ai oaspeţilor, astfel că se poate spune că a intrat cu noroc la pauză cu 0-0, chiar dacă şi echipa gălăţeană a avut o mare ocazie, prin Burdujel.

Repriza a doua, aşa da!

Informatica Timişoara a deschis scorul după aproape patru minute scurse din repriza secundă, iar de acolo aspectul jocului s-a schimbat total. United a revenit la viaţă, a început să domine, iar presiunea pe care a pus-o asupra adversarilor s-a concretizat prin golul egalizator, reuşit de Viorel Cojoc (min. 27), experimentatul căpitan al celor de United finalizând cu inteleginţă şi calm, şut plasat lângă bară, la colţul scurt. Totul părea să se întoarcă în favoarea celor de la United, după ce Andrian Laşcu a reuşit să-şi aducă echipa în avantaj pentru prima dată în această finală.

Mai erau doar trei minute, victoria părea atât de aproape, însă publicul n-a apucat să se bucure de gol pe îndelete, pentru că echipa din Timişoara a egalat la chiar următorul atac, prin Savio: 2-2.

S-a intrat în prelungiri, unde portarul de la United s-a opus din nou în faţa lui Savio, în situaţie de unu contra unu, iar la cealaltă poartă Crăciun s-a descurcat excelent, dar a apărat Vlad Iancu.

Oaspeţii au comis al şaselea fault de echipă, iar arbitrul a dictat lovitură de la 10 metri, însă deja acel "jucător" care deseori face diferenţa, norocul, trecuse în tabăra timişoareană: Viorel Cojoc a trimis mingea în bara transversală. Şi în primul meci, United a irosit o oportunitate similară, prin Laşcu!

În cele din urmă, golul a picat în poarta gazdelor (Deco, min. 45), dar echipa gălăţeană a continuat să lupte, a scos portarul în ultimele minute şi a reuşit egalarea prin acelaşi Viorel Cojoc (min. 48), cu un şut uluitor de la distanţă.

La loviturile de departajare, primii executanţi ai celor două echipe şi-au făcut datoria şi au înscris, iar scorul era 1-1. Deco a înscris cu mult noroc la cea de-a doua lovitură a Timişoarei (minge ricoşată din genunchiul portarului) şi a urmat apoi ratarea lui Ovidiu Tudose, care a trimis mingea pe lângă poartă. Felipe Mancha nu a ratat ţinta şi a adus Timişoarei cel de-al doilea punct în finala cu United Galaţi.

"Am avut mai mult noroc"

Robert Lupu, antrenor-jucător Informatica Timişoara, a avut o reacţie cu fair-play, admiţând că echipa sa s-a impus cu multă şansă: "Cred că am avut mai mult noroc astăzi decât United. Asta este, s-a întâmplat să câştigăm noi şi ne bucurăm pentru lucrul ăsta". O declaraţie cu mesaj similar a avut şi Vlad Iancu, portar al echipei oaspete. "Scorul, 3-3, a fost echitabil, s-au jucat prelungirile, s-a ajuns la loterie. Acolo ştiţi şi dumneavoastră, poţi să câştigi, poţi să pierzi. Astăzi am avut noi noroc şi am câştigat", a spus Iancu.

Tot despre noroc a vorbit şi antrenorul de United, Vitor Hugo Costa: "Felicit echipa din Timişoara. Au avut şi noroc. Ieri (n.r. - luni) a fost cu gol în ultimele minute, astăzi a fost la loviturile de departajare. De fapt, s-a văzut şi e clar că sunt cele mai bune echipe din campionat".

"O să-i aducem din nou aici"

Căpitanul echipei gălăţene, Viorel Cojoc, a avut puterea să rămână încrezător, considerând că se poate egala situaţia la general, în cele două meciuri care vor urma la Timişoara. "Este o echipă foarte norocoasă, nu am văzut aşa ceva, să nu intre mingea... Dar mergem la ei, chiar dacă este 0-2, să câştigăm două din două şi să-i aducem aici din nou, la meciul cinci. Am încredere în băieţi, o să vorbesc cu ei, să ne adunăm şi vedem ce trebuie să facem pentru a merge la ei să câştigăm", a declarat Viorel Cojoc.

Meciul trei este programat la începutul săptămânii următoare, luni, de la ora 19:00, la Timişoara. Dacă United va învinge, se va juca şi meciul 4, programat marţi, de la aceeaşi oră. În cazul în care United egalează la general, meciul decisiv se va juca la Galaţi, după încă o săptămână.

Citit 1098 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Mai 2018 18:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.