FOTBAL | Diseară, finala Ligii Campionilor

FOTBAL | Diseară, finala Ligii Campionilor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În acestă seară, se va disputa cea mai importantă partidă a sezonului din cupele europene intercluburi, finala Ligii Campionilor dintre Liverpool şi Real Madrid. Marele meci se va disputa la Kiev, unde suporterii celor două echipe se confruntă cu o explozie a preţurilor, în special la hoteluri, unde au crescut brusc, chiar şi de o sută de ori.

"Nu sunt decepţionat, sunt furios", a declarat vicepreşedintele UEFA, ucraineanul Grigori Surkis. "Este o ruşine pentru capitală, unde proprietarii de hoteluri nu au dat tuturor o şansă de a putea veni, crescând preţurile nu de zece ori, ci de 100 de ori", a mai spus oficialul forului continental.

De altfel, fanii echipei din Madrid au returnat 1.000 din biletele ce le-au fost rezervate, ca urmare a acestei situaţii.

Jocul va începe la 21,45 şi va fi transmis de Pro TV, Telekom Sport şi Look TV.

Citit 1385 ori Ultima modificare Vineri, 25 Mai 2018 17:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.