United are un nou antrenor principal

United are un nou antrenor principal
Florin Ignat se întoarce acasă, după 17 ani
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Vicecampioana naţională United Galaţi a rezolvat prima problemă din agenda pentru această vară, desemnarea antrenorului principal, în persoana gălăţeanului Florin Ignat, care are în palmaresul de tehnician un titlu de campion, câştigat acum doi chiar în detrimentul noii sale formaţii.

Florin Ignat are 36 de ani şi întoacerea sa acasă este sinonimă cu retragerea din activitatea de jucător. A terminat junioratul la Oţelul, moment în care a plecat la echipa Modelul Brăila, din Liga a III-a, unde era antrenor David Asandei. Acesta din urmă a făcut pasul spre futsal în 2002, când a înfiinţat actuala United, iar la turneul de promovare din acel an, de la Brăilă, unul din jucători era Florin Ignat.

Talentul acestuia a fost remarcat imediat de una din echipele importante ale momentului, MGA Bucureşti, care l-a transferat imediat. Era începutul unei cariere impresionante, în care cele mai importante echipe la care a evoluat au fost Concordia Chiajna, City’us Tg. Mureş şi Autobergamo Deva. A fost de-a lungul anilor un component important al echipei naţionale, cu care în acest an a bifat a treia prezenţă la un turneul final al Campionatului European.

În paralel cu activitatea de jucător şi-a început acariera de antrenor, postură din care, în urmă cu doi ani, a câştigat cu Autobergamo Deva titlul de campion, trofeu ridicat deasupra capului chiar în oraşul natal, Galaţi, învingând în meciul decisiv al finalei chiar noua sa echipă, United. Surprinzător, în sezonul trecut, la Deva a fost adus ca "principal" Cosmin Gherman, plecat de la United, Ignat încheind anul competiţional doar ca jucător.

Clubul gălăţean a anunţat că revenirea lui Florin Ignat în Galaţi, după 17 ani, este sinonimă cu încheierea carierei de jucător.

Noul antrenor principal de la United ne-a spus că este mulţumit de ce lot are la dispoziţie, precizând că totuşi mai este nevoie de întăriri, pentru a se putea menţine nivelul ridicat al performanţelor din ultimii ani. "Ne-ar mai trebui cel puţin doi jucători, în condiţiile în care au plecat în această vară Varela, un jucător valoros, şi experimentatul Covaci. Încă nu am fixat un obiectiv pentru următorul sezon", ne-a spus Florin Ignat.

Acesta a semnat cu United un contract pe un an, cu opţiune de prelungire. Vitor Hugo Costa, antrenorul principal al echipei gălăţene în ultima parte a sezonului trecut, va continua la United, dar ca director tehnic.

Amendă uriaşă şi depunctare

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a dictat o serie de sancţiuni drastice împotriva clubului United şi a preşedintelui acestuia, Toader Ştefu. În urma acuzaţiilor aduse conducerii FRF prin intermediul mass-media de către Ştefu, în timpul cunoscutului scandal cu cei de la Informatica Timişoara, Comisia de Disciplină l-a suspendat pe preşedintele clubului gălăţean pe o perioadă de opt luni şi l-a amendat cu o sumă foarte mare, 100.000 de lei. De asemenea, s-a dictat şi o depunctare pentru United, care urmează să înceapă campionatul următor de la minus trei puncte. "Vom face apel, cu siguranţă. Este un abuz, se vede din avion. Aşteptăm motivarea acestei decizii din partea Comisiei de Disciplină, apoi vom putea spune mai multe", a reacţionat Ştefu.

 

Citit 2778 ori Ultima modificare Joi, 05 Iulie 2018 18:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.