Naționala de handbal a României, prima înfrângere la Campionatul European
Foto: Sorin Pană (Sportul Ilustrat)

Naționala de handbal a României, prima înfrângere la Campionatul European
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Reprezentativa României a înregistrat prima înfrângere din actuala ediție a Campionatului European de handbal feminin, după ce a pierdut, scor 24-29 (10-11), în fața selecționatei Olandei. Jucătoarele antrenate de Helle Thomsen, fostul tehnician de la CSM Bucrești, s-au apărat excelent pe toată durata partidei și au profitat de spațiile libere din centrul apărării noastre, poarta nefiind nici ea la nivelul din celelalte meciuri (chiar dacă Dumanska a apărat excelent în ultimele minute, aceasta fiind introdusă prea târziu, când câștigătoarea era deja decisă). 

”Nu știu exact ce s-a întâmplat. A fost o zi extrem de slabă, nu au mers nici atacul, nici apărarea. Sistemul competițional nu ne-a ajutat foarte mult. Au fost 3 zile în care am ieșit din ritmul competiției. A fost o zi slabă, trebuie să analizăm ce s-a întâmplat. Lor le-a ieșit totul în atac. Noi nu ne-am apărat bine și prin asta câștigasem meciurile de până acum”, a comentat Neagu, la TVR.

România mai are de disputat încă două meciuri din Grupa Principală 2, marți, cu Spania și miercuri, cu Ungaria, ambele de la ora 19.00 (televizare TVR 1). ”Tot ce putem face este să mai fim triști în seara asta și de mâine trebuie să ne gândim la ce urmează. Trebuie să mergem în continuare cu lucrurile pozitive. Nu trebuie să dezarmăm. Avem șanse mari în continuare și nu trebuie să dezarmăm după acest meci. Ținem capul sus și trebuie să facem două meciuri bune cu Spania și Ungaria pentru a ajunge în semifinale”, a mai spus Neagu.

Celelalte rezultate ale zilei de astăzi, din a doua grupă principală, au fost Suedia - Franța 21-21 și Ungaria - Germania 26-25.

Clasamentul grupei din care face parte România este următorul: 1. Olanda 6 p, 2. România 4 p, 3. Germania 4 p, 4. Ungaria 4 p, 5. Norvegia 2 p, 6. Spania 0 puncte.

”Vestele galbene” blochează ”Europenele”

Protestele de la Paris ale "vestelor galbene" le dau mari bătăi de cap organizatorilor Campionatului European de handbal feminin. Aceştia analizează posibilitatea ca semifinalele şi finalele să nu se mai dispute în capitala Franţei.

Vineri, 14 decembrie, la Paris, sunt programate semifinalele, iar duminică, 16 decembrie, cele două finale. Rămâne de văzut ce decizie va lua Federaţia Europeană de Handbal, preşedintele Michael Wiederer anunţând că se va urmări cu mare atenție securitatea jucătoarelor, dar şi a spectatorilor.

CITEȘTE ȘI: Cu ”Galaţi” pe Tricolor, merge spre semifinale! Echipa României entuziasmează la Campionatul European!

Citit 987 ori Ultima modificare Duminică, 09 Decembrie 2018 21:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.