Danube Dance Fest, un maraton de dans sportiv
Foto: Sonia Baciu

Danube Dance Fest, un maraton de dans sportiv
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Într-un decor inedit, Sala Sporturilor ”Dunărea” a fost gazda celei de a 13-a ediții a Concursului Național ”Danube Dans Fest”, competiție destinată atât sportivilor legitimați, cât și formațiilor. La acest eveniment de amploare, alături de dansatorii cluburilor din ţară au participat și sportivi din Republica Moldova, care, conform organizatorilor și nu numai, ”au ridicat nivelul competiției”. 

Prima zi a fost rezervată dansatorilor profesioniști, care au oferit publicului o trecere de ”poveste” prin cele două secțiuni specifice, standard și latino.

De la clubul organizator, Beija Flor, s-a remarcat perechea Mihai Ciolan - Dalia Tenie, care a fost pe podium, locul 2 la Standard și locul 3 la Latino, la Clasa D (16-35 ani). În aceeași categorie de vârstă, Adrian Pîntrijel și Sabina Stafie au încheiat pe locul 4 la secțiunea Standard, iar Rareș Cordoneanu și Maria Gîscă (Generația 9) au ocupat locul 6 la ambele secțiuni. Din Galați s-au mai remarcat sportivi de la CSM (proveniți de la Fantezia Galați): Rareș Constantin și Daria Ichim, locul 1 la Open (12-15 ani), atât la Latino, cât și la Standard, în timp ce Tudor Bratu și Maria Hârtopeanu au fost semifinaliști la ambele secțiuni, cu locul 7 la Latino și locul 9 la Standard. Tot de la CSM, dintre sportivii formaţi la „Generația 9”, trei perechi au fost finaliste.  Mario Luca și Beatrice Adamiu au încheiat concursul pe locul 3, Darius Buruiană și Alma Stoinoiu pe locul 5, iar perechea mixtă David Tiron (CSM Galați) și Teodora Șerban (Beija Flor), pe locul 7, toți la Clasa D (12-15 ani).

În a doua zi de concurs, sala a fost neîncăpătoare pentru numărul record de participanți, din țară și R. Moldova. Au fost peste 14 ore de dans, în care concurenții, mici și mari, au prezentat nu mai puțin de 237 de momente artistice variate, de la dans clasic, la cel liric, de la urban, la balet, de la ”dansul în ploaie” al celor mai micuţe concurente până la „multiplicările” lui Michael Jackson sau Tina Turner, de la gimnastică ritmică, solo și sincron, la hora moldovenească. Toate acestea au mers la sufletul publicului şi al juraților, deveniţi şi ei dansatori în ritmul celor din ringul de concurs.

Galațiul a fost prezent în concurs cu 11 cluburi: Artistique Ballet (coordonator Florentina Ștefan), Școala de Dans Cudalbi (Marilena Apostu), Balletistique Art (Daniela Radu), Azur Dance Studio (Nela Anton), Beija Flor (Lăcrămioara Tenie), Estrada Studio (Andreea și Analisa Ignat), Hobby Dance (Julia Ioniță), Charisma Dance Studio (Marcela Bogulean), Palatul Copiilor Galați (Geanina Felea), Just Elitte Dance (Geanina Sion) și cei pregătiţi de Ana Maria Petrea, de la Școala Grigore Teologul, Școala Nr. 7 Galați și Școala Nr. 1 Foltești.

Juriul, format din șapte membri cu Iulian Tenie - președinte, a avut misiune grea să aleagă din multitudinea de momente, pe cât de diverse, pe atât de atrăgătoare.

Marele trofeu al competiției a fost adjudecat de ”Just Friends Dance Academy” din Chișinău (coordonator Alina Soilițî).

Din Galați s-a remarcat Francesca Tălpău (Artistique Ballet, foto 3), cu ”Best moment” la categoria ”show dance open” (solo, 10-12 ani), aceasta fiind răsplătită și cu un voucher de participare la o competiție internațională, în luna iunie. Din România, la categoria ”best moments”, Aylim Isleam (Angie Dance Studio Constanța) a avut cea mai apreciată evoluţia la ”show dance open” (3-6 ani), în timp ce Ștefania Ciobanu (Olimpic Argeș Gym) s-a remarcat la categoria de vârstă 13-15 ani.

”Față de ediția trecută, când au fost 600 de participanți, anul acesta numărul lor a crescut considerabil. Cred că cele 14 ore de dans și jurizare spun multe. Pentru anul viitor ne dorim să extindem programul pentru formaţii la două zile”, a declarat Cristina Tănăsache, directoarea de concurs.

Performanţe în Italia 

În weekendul trecut, campionii naționali ai României, Rareș Vădană și Tea Neculae (CSM Galaţi), au obținut primul loc la secțiunea Latino (juniori II) și au fost semifinaliști (locul 8) la Standard în Open-ul de la Pieve Di Cento (Bologna, Italia), în timp ce perechea formată din Cosmin Lupoaie și Mitzura Pentiuc a participat la șase categorii din cadrul aceluiași concurs. Cele mai bune clasări ale acestora au fost locul 20, din 89 de perechi la Tineret, respectiv din 50 de perechi la Under 21 Standard. ”Având în vedere că Mitzura și Cosmin se află la al doilea an în categoria de vârstă de 16-18 ani, putem spune că rezultatele au fost bune, punctând în clasamentul mondial”, a declarat Marian Adam, președintele clubului Fantezia Galați.   

Citit 4052 ori Ultima modificare Joi, 28 Martie 2019 12:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.