Halep și Buzărnescu joacă astăzi pentru un duel românesc

Halep și Buzărnescu joacă astăzi pentru un duel românesc
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Româncele iau astăzi startul în cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, cel de la Wimbledon.

Simona Halep, locul 7 WTA, o va întâlni, astăzi, de la ora 15.00, pe Aliaksandra Sasnovich în primul tur de la Wimbledon. Sasnovich (locul 37) a învins-o anul trecut pe Petra Kvitova în primul tur la Wimbledon, are un bilanț al carierei de 10-12 pe iarbă, iar în acest sezon a pierdut ambele meciuri jucate pe iarbă, cu Rebecca Peterson și cu Venus Williams. Aceasta va fi prima întâlnire între fostul lider mondial și Sasnovich.

În caz de victorie, Halep ar putea să o întâlnească în turul secund pe Mihaela Buzărnescu (locul 53 WTA), care va juca tot astăzi (al doilea meci de pe terenul 6, după o partidă feminină), cu americanca Jessica Pegula (locul 74 WTA). Cele două se află la primul meci direct.

Simona Halep se află pe partea de tablou a fostului lider mondial, nipona Naomi Osaka, cu care se poate întâlni în sferturile de finală. Traseul virtual al Simonei Halep este următorul: turul doi - Buzărnescu, turul trei - Azarenka/Cornet/Kasatkina, optimi - Keys/Venus Williams/Sabalenka, sferturi - Osaka, semifinală - Pliskova (campioana de la Eastbourne)/Vondrousova/Svitolina, iar în finală - Barty (liderul mondial)/Serena Williams/Kerber.

Cel mai bun rezultat obținut de Simona Halep la Wimbledon a fost semifinala din 2015, meci pierdut în fața canadiencei Eugenie Bouchard.

Teoretic, cel puţin, cele mai grele confruntări le au Gabriela Ruse (venită din calificări), Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea. Ele vor da peste adversare cu performanţe remarcabile în circuit şi cu poziţii foarte bune în ierarhia WTA. Ruse (locul 177 WTA) o va întâlni pe Julia Goerges (locul 18 WTA), Ana Bogdan (134 WTA) va juca împotriva britanicei Johanna Konta (29 WTA), iar Sorana Cîrstea (76 WTA) se va confrunta cu Amanda Anisimova (26 WTA). Monica Niculescu (113 WTA), beneficiară a unui wildcard, o va avea ca adversară pe Andrea Petkovici (70 WTA).

Rocada liderilor

Actualul lider mondial, australianca Ashleigh Barty o va avea ca adversară, în primul tur, pe SaiSai Zheng (locul 43), Barty impunându-se în ambele meciuri directe. Japoneza Naomi Osaka susţine că a scăpat de o greutate după ce a pierdut de curând poziţia de lider mondial în favoarea australiencei, scrie AFP. "Din punct de vedere mental, a fost mult mai mult stres şi mai multă presiune decât mi-aş fi putut închipui", a explicat jucătoarea de 21 de ani, într-o conferinţă de presă. "Nu cred că exista ceva care să mă fi putut pregăti pentru această situaţie, mai ales fiindcă am tendinţa să reflectez prea mult. Aşa că da, cred că este mai bine pentru mine acum să fiu, era să spun mai prost clasată, să fiu numărul 2 aici", a continuat Osaka, care va încerca să câştige al treilea său turneu de Grand Slam, după US Open (2018) și Australian Open (2019). Osaka va juca, tot astăzi, cu kazaka Yulia Putintseva.

Citit 1500 ori Ultima modificare Duminică, 30 Iunie 2019 23:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.