APEL UMANITAR | Un gălățean are nevoie de noi

APEL UMANITAR | Un gălățean are nevoie de noi

Evaluaţi acest articol
(17 voturi)
1 comentariu

Grațiano Dinu, fost campion național de patinaj artistic la copii și juniori, a fost implicat într-un grav accident de circulație. Student la Universitatea "Dunărea de Jos", Grațiano se afla în vacanță în SUA, într-un program de vară, iar în seara de 1 august a fost lovit de un camion al cărui șofer era în stare de ebrietate.

În acest moment, gălățeanul, care este fiul antrenoarei de patinaj artistic Ramona Dinu, se află internat la spitalul din Atlantic City, a reușit să facă primii pași, însă perioada de recuperare se anunţă de lungă durată.

Familia, prin intermediul unei rețele de socializare, a deschis o campanie de strângere de fonduri, bani necesari pentru îngrijirea de urgență a lui Grațiano, nevoile zilnice, plus alte costuri ce implică perioada de recuperare. Cei care vor să îl ajute o pot face donând în contul deschis special pentru acest caz IBAN: RO88INGB0000999909417251, pe numele Dinu Aida Ramona.

Cazul lui Grațiano a fost adus la cunoștința Ministerului Afacerilor Externe de către deputatul gălățean Cătălin Cristache, prin intremediul unei scrisori deschise. "Consulatul General al României de la New York a fost informat despre situaţia lui Graţiano Dinu, dar, la aproape două săptămâni de la accident, nu s-a dispus absolut nicio măsură. Practic, tânărul gălăţean a fost lăsat de izbelişte de statul român. Mă întreb dacă la fel s-ar fi întâmplat în cazul în care un cetăţean american ar fi avut parte de un accident similar pe teritoriul ţării noastre. Refuz să cred că statul român nu poate face nimic în acest caz. Mama sa, doamna Ramona Dinu, cunoscută antrenoare de patinaj artistic, s-a deplasat pe 10 august în SUA, dar este în situaţia de a nu avea nici măcar un loc în care să stea şi nu dispune de sumele necesare pentru a plăti spitalizarea", a scris Cristache.

Citit 29397 ori Ultima modificare Duminică, 18 August 2019 23:33

1 comentariu

  • postat de Ion Moromete Vineri, 16 August 2019 22:17 23.129.64.*** Link la comentariu
    0
    7

    Toata compasiunea si ajutorul pe cat posibil pentru galateanul nostru. Doamne fereste sa ajungi intr-o asemenea ipostaza! Cred ca se vor gasi oameni cu bani si cu suflet care sa il ajute. In ceea ce priveste implicarea domnului Cristache in ajutarea acestuia, acest lucru lasa de dorit. In ultimele saptamani acesta, in goana dupa os, acesta a incercat tot felul de pertipuri ca sa atraga atentia si sa castige electorat. Si ce si-a zis omul : Ia sa arat ca is milos! Niciodata sa nu credeti politicianul roman, oricat de milos si de darnic vi s-ar parea. El e omul perfect, darnic si milos odata la 4 ani, cand are nevoie de voi ca sa il votati. Dupa aceea uita de voi si trage pentru propriul interes si propria familie. Asa ca domnule draga, stai jos ia un os si lasa oamenii cu suflet sa se implice.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.