HOCHEI. Rezultat pozitiv în primul test serios al sezonului
Foto: Daniel Maximilian Milata

HOCHEI. Rezultat pozitiv în primul test serios al sezonului
Echipa gălăţeană a scos un punct în meciul de la Braşov
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Echipa de hochei CSM "Dunărea" Galaţi a trecut cu bine de primul test cu adevărat edificator din acest sezon, obţinând un punct din partida jucată în deplasare cu adversara din finala ediţiei trecute de campionat, Corona Braşov.

Meciul a fost decis la „shoot-out”, după ce la finalul obişnuitelor 60 de minute scorul a fost egal, 2-2. La şuturile de departajare, cei de la Corona au fost mai inspiraţi, astfel că scorul final a fost 3-2 pentru echipa braşoveană, care a acumulat două puncte în clasament, iar formaţia gălăţeană unul.

Prima repriză a fost una ”cuminte”, fără goluri şi doar cu câte o singură eliminare de fiecare combatantă. În repriza a doua, scorul a fost deschis de gălăţeanul Irimia (minutul 26), Corona a egalat peste trei minute şi a trecut la conducere cu un minut şi trei secunde înaintea pauzei, într-un moment de superioritate numerică.

În a treia repriză, CSM Galaţi a egalat în minutul 54, prin fundaşul Istvan Nagy, ajungându-se cu scorul de 2-2 la intrarea în repriza suplimentară, în care nu s-a mai înscris. Echilibrul din acest meci este evidenţiat şi de raportul şuturior înregistrat în raportul de joc: 39-39.

Antrenorii echipei gălăţene s-au declarat mulţumiţi de evoluţia sportivilor lor, având concluzii pozitive. „Echipa s-a prezentat bine, cu randament în creştere al majorităţii jucătorilor. Avem motive să fim mulţumiţi, inclusiv de rezultat, pentru că la shoot-out ţine şi de noroc, iar pentru echipa noastră a fost primul meci cu adevărat serios. Mai sunt totuşi aspecte de reglat, mai avem de lucrat, cu multă muncă”, a spus antrenorul secund Cornel Chiriţă.

Tehnicianul gălăţean a precizat că sunt dificultăţi în ajungerea la un nivel ridicat al formei sportive, din cauza programului competiţional. „Luna următoare avem doar patru meciuri, două cu Sportul şi două cu Gheorgheni, iar jucând atât de rar este foarte greu să ai ritm de joc. Nici la antrenamente nu poţi avea atmosfera ideală, fără plăcerea meciurilor”, a mai spus Cornel Chiriţă.

Următoarele jocuri pentru formaţia gălăţeană ar fi la Gheorgheni, pe 12 şi 13 noiembrie, cu precizarea că nu sunt excluse noi modificări, mai ales că în perioada 7-10 noiembrie va fi o acţiune a echipei naţionale, participarea la un turneu Challenge Cup, alături de echipele Estoniei, Lituaniei, Letoniei, Ucrainei şi cea de tineret (Under 20) din Kazahstan.

Citit 952 ori Ultima modificare Marți, 29 Octombrie 2019 15:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.