VOLEI | Triumf în derbi pentru CSM Arcada. Şi-au asigurat primul loc la finalul turului
Foto: Sorin Pană | Sportul Ilustrat

VOLEI | Triumf în derbi pentru CSM Arcada. Şi-au asigurat primul loc la finalul turului
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Echipa masculină de volei CSM Arcada a câştigat derbiul din penultima etapă a turului Diviziei A1, scor 3-1 (25-21, 25-22, 19-25, 25-18), disputat pe teren propriu, sâmbătă, în faţa formaţiei care se afla pe locul secund, VM Zalău.

Duelul dintre cele două echipe de top din campionatul masculin a fost unul de anduranţă, care a durat două ore, deşi au fost numai patru seturi. Fără excepţie, toate seturile au fost aprig disputate, deşi diferenţele de scor din ultimele două pot lăsa altă senzaţie. S-a impus echipa care şi-a calculat mai bine acţiunile, a gestionat cum se cuvine momentele mai delicate, văzându-şi mai mult de joc. Acest ultim aspect a fost evidenţiat de atitudinea celor din echipa oaspete, preocupaţi mai tot timpul cu reproşuri către arbitri, având gesturi şi replici provocatoare, inclusiv antrenorul Bogdan Tănase permiţându-şi schimburi de replică cu... jucători de la CSM Arcada. Cei din Zalău au şi fost taxaţi în primul set din această cauză, căpitanul Bartha primind din partea arbitrilor un cartonaş roşu, implicit punctul de rigoare trecut automat în contul formaţiei gălăţene.

Chiar şi aşa, s-a jucat un volei de mare calitate, cu multe schimburi lungi şi spectaculoase. În primul set a fost echilibru până la 10-11, apoi CSM Arcada a luat un uşor avans (16-13), pe care l-a menţinut până la capăt: 25-21. Al doilea act a fost început mai bine de VM Zalău, care a luat un avantaj destul de mare: 3-7, 5-10. Sergiu Stancu, antrenorul echipei gălăţene, a găsit soluţii de redresare, de la 8-12 CSM Arcada reuşind să preia iniţiativa, ajungând până la 16-15. S-a continuat cu reuşite de ambele părţi până la 21-22, de unde formaţia gălăţeană a sprintat la 25-22.

În setul trei s-a trecut pe la 5-8 şi 8-11, VM Zalău şi-a mărit avansul (10-16, 15-21) şi de data aceasta şi l-a concretizat, 19-25.

Setul al patrulea a fost foarte disputat până la 16-16, iar ce a urmat pare neverosimil prin comparaţie cu echilibrul de până atunci: opt puncte consecutive făcute de CSM Arcada, care a închis la 25-18.

Rotaţie cu randament

Antrenorul principal al echipei gălăţene, Sergiu Stancu, a subliniat, dincolo de rezultat, că au intrat pe teren cu randament bun aproape toţi jucătorii din lot. "Aşa cum anticipam, a fost o partidă foarte intensă. Mă bucură mult modul în care am câştigat, pentru că nu a fost un meci uşor, ci unul disputat, cu volei de calitate jucat de ambele echipe. Aceste meciuri, în care aproape toţi jucătorii de pe bancă intră şi îşi aduc contribuţia la obţinerea victoriei, dau încredere colectivului, grupului, iar asta aduce creştere constantă a echipei, cu mai multă calitate la antrenamente în primul rând, pentru că de aici rezultă evoluţiile bune din jocurile oficiale", a declarat Sergiu Stancu.

Olandezul Niels Klapwijk a fost, ca de obicei, cel mai bun realizator al echipei gălăţene, cu 17 puncte. "Sunt bucuros că am luat cele trei puncte. Am avut suișuri și coborâșuri, atât eu, cât și echipa. În primul set am fost foarte concentrați, dar pe parcursul celui de-al doilea au fost câteva hopuri, pe care le-am gestionat bine. Ne dorim să câștigăm al doilea titlu consecutiv, suntem printre echipele cele mai bune din campionat, alături de Zalău și Dinamo. Vor mai urma meciuri grele cu ele", a spus Klapwijk, după meci.

Surpriză la Craiova

Prin această victorie, CSM Arcada şi-a asigurat încheierea turului pe primul loc. În clasament, echipa din Galaţi este lideră, cu 24 de puncte, urmată de Dinamo - 20 de puncte şi VM Zalău - 18 puncte, dar cu un meci mai mult jucat de CSM Arcada. În această penultimă etapă s-a înregistrat o mare surpriză, SCM "U" Craiova a pierdut pe teren propriu, 1-3 cu Unirea Dej, coborând pe locul al patrulea, cu 17 puncte.

Citit 1136 ori Ultima modificare Duminică, 08 Decembrie 2019 18:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.