Traseul unui jucător al Oțelului, de la AS Roma la idol al gălățenilor

Traseul unui jucător al Oțelului, de la AS Roma la idol al gălățenilor
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Bogdan Gavrilă, mijlocașul ofensiv care s-a remarcat la ultimul joc al roș-alb-albaștrilor, are în spate o carieră ce-l putea duce pe cele mai înalte culmi ale succesului.

Oțelul a avut un meci de cumpănă în deplasarea de la Sporting Liești. Dincolo de rezultatul sportiv, care în cazul unui eșec putea să ducă formația lui Petre Grigoraș la distanță de primele clasate, o înfrângere ar fi generat multe probleme inclusiv la nivelul vestiarului. Situația a fost salvată de Bogdan Gavrilă, care a marcat de două ori și a făcut ca Oțelul să câștige cu 2-0. O vorbă din fotbal spune că jucătorii valoroși se arată în momentele grele, așa cum a făcut-o Gavrilă.
Bogdan Gavrilă sau Bogdănel, cum era recunoscut în fotbalul gălățean de la nivelul junioratului, a fost un talent aparte încă din momentul în care s-a lansat. Tot orașul vorbea despre talentul său și erau mari așteptări de la cariera sa. Încă de mic juca împotriva celor cu doi-trei ani mai mari ca el și chiar și-așa era cel mai bun de pe teren la orice joc! A fost remarcat imediat de către Gică Popescu și transferat în adolescență chiar la AS Roma. A avut șansa să se schimbe în același vestiar cu legendarul Francesco Totti, dar încă de atunci accidentările i-au frânat ascensiunea. ”Roma va rămâne un loc special pentru mine, am fost acolo și am văzut cum se joacă fotbalul adevărat”, a spus Gavrilă.

Trecere grea înapoi către România

Aventura din Italia l-a ajutat pe Gavrilă ca nivel de experiență, însă i-a fost mai greu să se adapteze din nou la fotbalul românesc. Ca urmare a mai multor accidentări suferite la Roma, a fost nevoit să revină în țară. Tot pe filiera Gică Popescu a ajuns în România, la Chindia Târgoviște, în Liga a II-a, formație cu pretenții de promovare pe atunci. După perioada de adaptare de acolo, a reușit să debuteze în Liga I pentru Oțelul în 2013. La finalul acelui sezon, a fost nevoit să plece de la Galați, din cauza haosului ce guverna la gruparea gălățeană. A fost remarcat și transferat de Dinamo, unde timp de două sezoane a fost unul dintre cei mai buni jucători ai bucureștenilor. A devenit unul dintre cei mai apreciați jucători la Dinamo și de către suporteri, dar, din nou, haosul de la nivelul clubului și-a pus amprenta și a fost nevoit să plece, de această dată la Petrolul, pe atunci cu gânduri de a câștiga campionatul.
Acolo s-a lovit din nou de ghinioanele accidentărilor, care l-au oprit să facă pasul către nivelul cu adevărat înalt. Talentul îl recomandă să joace la echipe de top din Europa, nu doar din România.

Revenirea acasă

La începutul actualului sezon, după câteva experiențe în străinătate și la alte cluburi din România, Gavrilă a coborât până la nivelul Ligii a III-a, tocmai pentru a pune umărul la promovarea Oțelului, nu doar în eșalonul secund, ci chiar în Liga I! ”Am venit cu gândul doar la promovare, altfel nu acceptam să joc la Liga a III-a, pentru că am avut oferte mai bune. Dar sunt acasă și îmi doresc să ducem Oțelul nu doar în Liga a II-a, ci chiar în Liga I. Chiar vorbeam cu băieții și ziceam că e un moment bun de a intra în istoria clubului cu astfel de realizări”, a spus Gavrilă.
Deși nu a apucat să joace în toate dintre cele opt etape de până acum ale Oțelului, Gavrilă a marcat deja de trei ori pentru formația antrenată de Petre Grigoraș. Nici în acest sezon accidentările nu i-au dat pace. ”Un băiat de un caracter extraordinar, a tras tare de el ca să încerce să ne ajute. Lumea poate nu știe, dar Gavrilă a riscat și a jucat cu dureri pentru a ajuta echipa să-și îndeplinească obiectivul”, ne-a spus Cristian Munteanu, managerul Oțelului.
Bogdan Gavrilă, la doar 28 de ani, mai are multe de arătat pe teren în tricoul cu numărul 10 al Oțelului, așa cum și-a propus.

Citit 2945 ori Ultima modificare Vineri, 06 Noiembrie 2020 14:06

1 comentariu

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.