Sportul românesc a pierdut un profesionist desăvârșit

Sportul românesc a pierdut un profesionist desăvârșit
Rămas bun, Ionel Tămășanu!
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Suflarea sportivă gălățeană a intrat în doliu după aflarea decesului lui Ionel Tămășanu, un om sinonim cu performanța în sport.

Profesioniștii în sport sunt la mare căutare peste tot în lume, iar Galațiul și, implicit întreg sportul românesc, a ajuns să-și ia rămas bun de la Ionel Tămășanu, unul dintre cei mai apreciați oameni de sport din epoca sa. Antrenor emerit de atletism, cu creșterea și lansarea foarte multor campioni naționali și internaționali de pe urma pregătirii sale, Ionel Tămășanu a ieșit și mai mult în evidență în ultimul deceniu, când a devenit preparator fizic la sporturi de echipă.

A fost unul dintre cei care a reușit să-i țină în priză din punct de vedere fizic pe fotbaliștii de la Oțelul în 2011, atunci când gruparea gălățeană intra în istorie devenind prima echipă din zona Moldovei care a cucerit titlul de campioană a României și, câteva luni mai târziu, chiar și Supercupa României.

''Sunt foarte, foarte trist de la aflarea veștii, mă simt afectat. Era un om deosebit, cum rar îți este dat să cunoști, un profesionist desăvârșit și, pot spune, că am colaborat cel mai bine cu el în acea perioadă minunată de la Oțelul, mi-a fost cel mai apropiat dintre toți! Dumnezeu să-l odihnească!'', ne-a declarat Dorinel Munteanu, antrenorul cu care a colaborat în perioada 2009 – 2013 la Oțelul.

A reușit să-și pună amprenta și în ultimul său an de carieră, în urmă cu câteva luni a celebrat reușite similare, titlul de campion și Supercupa, la futsal, cu United Galați. Jucătorii lui United vor juca astăzi, în Polonia, în Liga Campionilor, iar asta se datorează și muncii depuse de profesorul Tămășanu.

Ne-a părăsit un titan al sportului

Profesorul Ionel Tămăşanu a făcut parte din galeria celor mai de seamă oameni de sport din oraşul nostru. Întreaga sa viaţă a dedicat-o acestei profesii de credinţă, pe care a slujit-o ca nimeni altul. Ani de zile s-a ocupat de pregătirea atleţilor de la CS Şcolar şi Clubul Oţelul, pe mulţi dintre ei urcându-i pe culmile înaltei performanţe, priceperea  sa aducându-i titlul de de antrenor emerit. Ionel Tămăşanu a fost un prieten, un sfătuitor, un adevărat OM, dar şi un excelent interlocutor. Un excelent profesionist, căruia cu greu îi puteai găsi un reproş, dar de la care oricine i se adresa putea mereu primi o vorbă bună, un sfat. În zecile de ani de colaborare i-am aflat toate aceste calităţi, iar acum, la despărţire, cu greu găsesc cuvintele potrivite pentru a-l descrie pe acest titan al sportului gălăţean. Adio, profesore, Dumnezeu să-ţi călăuzească paşii în Ceruri! (Gheorghe Arsenie) 

Părea că greul a trecut

Profesorul Ionel Tămășanu (78 de ani) părea că se simte bine, după ce a trecut peste momente dificile, fiind internat la secția ATI a Spitalului Județean. Fusese infectat cu coronavirus și se părea că a trecut cu bine peste lupta cu virusul. Chiar și-a dorit să ne contacteze duminică, la ziar, să ne transmită că le mulțumește cadrelor medicale pentru tot sprijinul oferit și părea că ''greul a trecut'', așa cum spunea domnia sa.

Un model de urmat pentru toate generațiile următoare ca etică și profesonalism în ceea ce făcea, profesorul Tămășanu va rămâne în memoria iubitorilor sportului gălățean pentru minunatele performanțe la care a contribuit. Sute de sportivi actuali și foști sportivi cu care a colaborat au transmis pe rețelele de socializare mesaje cu gânduri bune la adresa celui care a fost Ionel Tămășanu. Rămas bun, dom' profesor!

Citit 4326 ori Ultima modificare Luni, 18 Ianuarie 2021 00:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.