CSM Arcada, o înfrângere cât o... calificare

CSM Arcada, o înfrângere cât o... calificare
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

În sport există uneori și situații în care o înfrângere poate valora cât o victorie, cât o calificare.

Echipa de volei masculin CSM Arcada Galaţi s-a aflat în această ipostază miercuri seară, în meciul din primul tur al competiției continentale CEV Cup. La meciul cu VK LVI Praga, campioana noastră obţinuse un succes de trei puncte în prima manșă, iar pentru calificarea în turul al doilea avea nevoie să-şi adjudece minimum două seturi. Ei bine, această variantă a funcționat perfect, cu două seturi câștigate în primele trei disputate, prin care gălățenii au confirmat calificarea.

"Sunt foarte bucuros de această calificare, la care țineam foarte mult. Acest lucru ne oferă posibilitatea prezenței și în turul următor al CEV Cup. Știam că ne așteaptă un meci greu cu cehii, am făcut ceea ce trebuia, iar după primele trei seturi ne-am aflat în avantaj. Acest punct cucerit ne duce mai departe. După ce ne-am realizat obiectivul, am rulat toți jucătorii, pentru că avem nevoie în următoarele meciuri de toată lumea. Calificarea ne oferă prilejul de a ne confrunta cu voleiul francez, pentru că vom întâlni vicecampioana acestei țări - Chaumont VB 52. De pe acum ne gândim ca, printr-o mobilizare și evoluție bune, să facem o figură frumoasă", ne-a declarat Sergiu Stancu, antrenorul echipei.

Meciul, cu tribune vii

Întâlnirea propriu-zisă a gălățenilor din Cehia s-a disputat într-o sală cu aproape 1.000 de spectatori. Primul set a debutat cu scor strâns: 4-5, 7-6, 10-9, 14-16, 18-21, 21-21 și 23-25 în final. Imediat, gazdele au egalat la seturi: 5-2, 9-9, 12-14, 18-15, 21-16, 25-17. Dar a venit setul care avea să ne aducă și calificarea: 1-4, 6-10, 12-16, 13-20, 17-25. Așadar, 2-1 la seturi pentru Arcada. În continuare au fost făcute schimbări în componenţa echipei, fiind oferită tuturor jucătorilor posibilitatea de a avea prezențe în teren. Ultimele două seturi s-au încheiat cu gazdele în avantaj, astfel că finalmente tabela a arătat victoria cu 3-2 (23-25, 25-17, 17-25, 25-19, 15-12) a echipei cehe. Gălățenii au început cu: Raici, Sestan, Bala, Bissette, Talpă, Rangel - Cristudor (libero). În partea a doua au intrat toți ceilalți jucători deplasaţi: Butnaru, Teleleu, Darlaczi, Rață, Toro și Kantor.

Au arbitrat polonezul Marcin Herbik și Alexander Pavlov (Rusia).

Gălățenii au ajuns ieri în țară, la Cluj-Napoca, de unde şi-au continuat drumul spre Zalău, unde sâmbătă au de disputat o nouă etapă în campionat.

"Cod roșu" de jocuri grele

A fost depășit un prim moment important, care a adus calificarea echipei noastre în turul al doilea al CEV Cup, dar greul competiției interne, și nu numai, va continua. În următoarele săptămâni, foarte încărcate, vor urma cel puțin cinci partide tari, într-o perioadă scurtă de timp. Mai întâi, meciul cu VM Zalău, în deplasare, urmat de cel din Cupă, cu Dinamo, miercuri, 24 noiembrie, tot în deplasare. Apoi, campania de deplasare continuă la Craiova, cu SCMU, sâmbătă, 27 noiembrie. Urmează imediat meciul din prima manșă a duelului din CEV Cup, pe 1 decembrie, la Galați, încă un meci de campionat, plus returul din Franța.

Citit 1212 ori Ultima modificare Vineri, 19 Noiembrie 2021 23:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.