FCM Dunărea - FC Botoşani 2-0 (0-0)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Programat o zi mai târziu, datorită televizării, meciul s-a disputat pe o temperatură  foarte ridicată (mai ales că a început la ora 12,00). Poate şi din această  cauză - dar şi din multe altele - dunărenii nu s-au regăsit deloc, având o primă repriză foarte slabă. Cu un singur şut pe poartă - şi acela insuficient de periculos (min. 16), era greu să depăşească un adversar care a făcut o figură frumoasă.

Botoşănenii au fost net superiori la mijlocul terenului, unde au acoperit foarte bine suprafaţa de joc, dar au blocat şi  drumul gălăţenilor spre buturile adverse.

În condiţiile arătate, elevii lui Viorel Tănase au bătut multe  ori pasul pe loc, au "pedalat" în gol,  încercând să apere un 0-0 care deseori a fost periclitat! Au abundat pasele laterale, ca şi cele la propriul portar. Ori când nu-ţi merge mijlocul şi nu alimentezi cu mingi utile "prima linie" este foarte   greu să  dai gol.

Tehnicianul gălăţean a sesizat foarte bine neputinţa elevilor săi şi a efectuat o schimbare cu mult înainte de pauză. Noi spunem că dacă  regulamentul i-ar fi permis ar fi trebuit să facă alte cinci-şase schimbări! Jocul  parcă s-a schimbat întrucâtva, cu Cioinac în teren , dar nu a căpătat acea consistenţă prin  care să-ţi depăşeşti adversarul.

Ţinând cont de greşelile comise în primele 45 de minute, credem că rezultatul la pauză i-a avantajat. Am aşteptat cu încredere mitanul al doilea, în care era atât de necesară victoria, pentru a evada din subsolul clasamentului (locul 12, cu numai trei puncte, golaveraj 4-8; noroc cu acel zero din dreptul "adevărului").

Din min. 46 Chelaru a luat locul lui Velescu, în dorinţa de a fortifica linia ofensivă (Cârjan nu a putut fi folosit, fiind accidentat) şi lucrurile au căpătat o altă turnură. În min. 46 şi 47 se putea deschide scorul, acest lucru petrecându-se, totuşi, în min. 55.

Cioinac a centrat precis, pe capul lui Chelaru, şi "13"-ul  nostru l-a bătut pe veteranul Prisacă, înscriind cu capul. Ai noştri  stăpânesc jocul, în continuare, desprinderea decisivă venind în min. 77; acţiune pe  flancul stâng, centrare exactă a lui Vali Munteanu, până la acelaşi Chelaru, care îl „execută” pentru a doua oară pe nefericitul Prisacă: 2-0.

Meciul este jucat, dunărenii obţinând o victorie necesară ca aerul. Graţie ei "fecemiştii" s-au depărtat de zona fierbinte.

Brigada bucureşteană, formată  din Cristian Georgescu - Bogdan Velicu şi Andrei Simonis a arbitrat bine formaţiile:

FCM Dunărea:  Măstăcan - Cristescu, Marin, Velescu (min. 46 Chelaru), Popescu - Cucu, Bostan, Avram (min. 30 - Cioinac), Bârlădeanu (min. 70 Gârleanu) - V. Munteanu, Enache.

FC Botoşani: Prisacă - Patache, Dinu, Paverlovici (73 - Atudorei), Acsinte - Boroştean (88-Vrabie), Bordeanu, Vaşvari, Rudac (84-Vascan) - Chişu, Matiş.   

Citit 635 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.