Acest sfârșit de săptămână va fi unul plin pentru toate echipele gălățene de fotbal.
Dacă Oțelul a jucat ieri, la Clinceni, în Liga a II-a, cu Progresul Spartac, celelalte echipe sunt prinse în competiție astăzi și duminică.
Fetele joacă la Giurgiu
După o etapă...sărită, din cauza unor acțiuni de la selecționatele naționale, FC Universitatea susține duminică, meciul etapei a doua a primului eșalon. Adversară este formația bucureșteană Carmen - pretendentă la podium - iar întâlnirea va avea loc la Giurgiu.
În Liga a III-a , etapa a treia
Unirea Braniștea, locul 4 în Seria a II-a din cel de-al treilea eșalon, primește vizita celor de la Viitorul Ianca, o echipă fără puncte după două runde. Întâlnirea va începe la ora 17:00, găzduită de Stadionul ”Oțelul”. "Pentru meciul de astăzi avem o singură indisponibilitate, M. Cireș - accidentat, dar ceilalți ce vor intra în teren vor trebui să o facă numai cu gândul la victorie. Din primul 11 nu vor lipsi, în mod normal, Ursu, Voicu, Gâță, Năpârlică, Răducan sau golgheterul Edi Dumitru", ne-a spus Vali Vrânceanu, managerul clubului.
Meciul va fi arbitrat de o brigadă cu Haivas Mihai (Botoșani) la centru.
Una dintre cele două echipe gălățene din acest eșalon, Sporting Liești, a disputat ieri meciul cu Dacia Unirea Brăila.
Liga a IV-a, astăzi și mâine
Primul meci al rundei a doua are loc astăzi, ora 16:00, Viitorul Umbrărești - Victoria Independența (arbitru Marian Dinu). Celelalte jocuri se dispută duminică, de la ora 12:00, după următorul program: Siretul Cosmești - Covurluiul Tg. Bujor (Ionuț Constantinescu), Alegria Matca - Agrostar Tulucești (Daniel Vicol), Luceafărul Berești - Avântul Drăgănești (Daniel Vlase), Voința Cudalbi - Lascăr Schela (Flavian Pavel), Muncitorul Ghidigeni - Gloria Ivești (Alexandru Burloiu).
Start de sezon și în Liga a V-a
Echipele acestui eșalon se prezintă la startul primei etape. Sunt 15 echipe, una urmând să aibă liber în fiecare etapă. Din vechea structură, patru au promovat în eșalonul superior, ACS Inter Tudor Vladimirescu s-a retras, iar ACS Vânători și Răzeșii Valea Mărului au coborât din Liga a IV-a.
Au apărut și două grupări noi, Sporting Galați - un club particular cu mulți tineri, plus Victoria Slobozia Conachi.
Echipele cu șanse la șefie se anunță a fi cele din Smârdan, Șendreni, Cișmele, dar, în primul rând, cea din Vânători.
Programul primei etape (duminică, ora 11:00): Sporting - Zorile Grivița (Gabriel Ursu), Victoria Slobozia Conachi - Siretul Piscu (Sebastian Cojocaru), Mălina Smârdan - Șoimii Foltești (Adrian Sava), Viitorul C. Negri - Voința Cișmele (Florin Cobzaru), Viitorul Frumușița - Răzeșii Valea Mărului (Adrian Marin), Foresta Șendreni - Flacăra Pechea (Cosmin Ursu), meciul Inter Tudor Vladimirescu - Prutul Vlădești a fost amânat. ACS Vânători stă.
Juniorii gălățeni, în etapa a doua
Echipele de juniori U17 și U19 au de disputat, astăzi, jocurile etapei a doua: LPS Galați - Dacia Unirea Brăila, FC Bacău - Oțelul, iar CSM Galați stă.