Crina Stase, pentru a doua oară campioană europeană la karate (FOTO)

Crina Stase, pentru a doua oară campioană europeană la karate (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Deşi este clasa a VIII-a şi, în curând, va trece prin cel mai important examen al ei, Crina Stase, elevă a Şcolii Nr. 29, a devenit pentru a doua oară campioană europeană la karate Kyokushin la kata, cadeţi 14-15 ani şi locul al 4-lea la kumite, la Campionatul European de Karate care a avut loc în Barcelona (Spania) la mijlocul lunii octombrie. În 2019, când avea doar 11 ani a câştigat primul titlu de campioană europeană în Ungaria.  

Crina mărturiseşte că îi place acest sport pentru că, practic, a deschis ochii pe el. Mama sa, Ana-Cristina Stase, este antrenoare cunoscută în Galaţi, cu rezultate frumoase la mai toate competiţiile de gen.

"Merg cu mama la sală de când aveam trei ani. Am început şi eu să lucrez de pe la cinci ani, atunci jucam karate cu poneii mei, dar, în scurt timp, participând la concursuri, miza a devenit foarte serioasă pentru mine. A început să îmi placă să câştig. Dacă mama a fost vicecampioană mondială, eu îmi doresc să o întrec. Acesta este visul meu", spune Crina.

Chiar dacă se antrenează de două ori pe zi şi uneori, când are de mers la o competiţie importantă, chiar şi de trei ori pe zi, Crina reuşeşte să împace de minune viaţa de sportiv cu cea de elevă. Anul trecut a avut o medie generală de 9,82, la una dintre cele mai pretenţioase şcoli din Galaţi.

Mama sa, Ana-Cristina Stase, îmi povesteşte că, deşi este antrenoarea ei, nu a pus niciodată presiune pe ea şi că toate rezultatele au venit de la sine, pentru că fetei i-a plăcut să muncească. „Chiar şi acum, i-am spus că, dacă vrea o pauză în clasa a VIII-a ca să se poată pregăti mai bine pentru admitere, mi s-ar părea ok. Însă ea a refuzat clar, spunându-mi că la karate ea se relaxează şi se regăseşte pe sine şi să nu-mi fac griji în privinţa examenului”, ne mai spune mama fetei. 

În cei peste zece ani de când participă la competiţii, Crina a strâns peste 60 de cupe şi 50 de medalii. Nici nu mai are loc unde să pună cupele, părinţii făcându-i noi rafturi în hol pentru ele. În afară de faptul că este campioană europeană, Crina câştigă anual şi campionatele naţionale la kata, la kumite, fie e pe primul loc, fie pe al doilea. 

Ea motivează acest lucru prin faptul că e o persoană paşnică, nu îi place să se bată cu cineva: ”Nu prea îmi place să mă bat. La kata câştig mereu pentru că acolo te lupţi cu un adversar imaginar, dar la kumite îl ai în faţa ochilor. Chiar şi dacă aş fi atacată, nu m-aş repezi să mă lupt cu cineva. Aş prefera să încercăm să vorbim, ca să nu se ajungă la luptă”, spune fata.

Deşi lumea o vede distantă şi prea serioasă, Crina spune despre ea că, de fapt, este foarte sociabilă şi prietenoasă şi se înţelege de minune cu copiii mai mici decât ea. Motiv pentru care, la sală o ajută pe mama sa la antrenamente şi chiar vede rezultate. 

Consideră că sportul a ajutat-o să devină ceea ce este: un om stăpân pe sine, cu un mare control al emoţiilor, cu respect faţă de cei de partea ei, dar şi faţă de adversari. În plus, şi-a dezvoltat voinţa şi ambiţia şi nimic nu-i stă în cale când doreşte să ajungă la un rezultat.

Vrea să-și continue studiile la Ştiinţe sociale, la CNCN sau CNMK, pentru că pe viitor îşi doreşte să poată practica sport şi să devină fie poliţistă, fie judecătoare. 

”Ar fi meserii în care aş putea să mă folosesc de cunoştinţele mele de karate. Deja particip cu tatăl meu, Adrian Stase, la antrenamentele pe care le face cu cei care vor să dea examen la Poliţie, Pompieri sau Academia de Poliţie şi pot spune că obţin la probele sportive punctajele necesare pentru a fi admisă la oricare dintre ele", spune Crina.

E mândră că la Campionatul European a reuşit s-o învingă pe o concurentă din Spania care era favorită şi avea şi centură neagră. Ea are încă centura maro şi va da în noiembrie examen pentru centura neagră, motiv pentru care se antrenează zilnic în prezent.

Citit 2859 ori Ultima modificare Vineri, 28 Octombrie 2022 13:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.