Gălățenii de la CSM, o repriză foarte slabă

Gălățenii de la CSM, o repriză foarte slabă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Echipele de rugby din Grupa valorică B au continuat competiția cu meciurile penultimei etape a Campionatului Național. Așteptat cu interes, meciul de la Galați a opus echipele CS Municipal și Știința Petroșani, ocupantele locurilor 3 și 2. Se anunța un joc echilibrat, însă până la urmă cei din Valea Jiului s-au impus. Și încă la un scor sever: 48-11 (11-6).

"Băieții noștri au prins o zi proastă, mai exact o repriză foarte slabă, după una echilibrată, în care, la un moment dat, am condus cu 6-0 (două lovituri de pedeapsă ale fundașului Onofrei). Imediat după reluare, am primit două eseuri, după care oaspeții au pus stăpânire pe joc", ne-a declarat Marius Secuianu, antrenorul gălățenilor.

CSM a mai punctat în acest meci printr-un eseu înscris de Dănăilă. A fost o fază colectivă, în ”22”-ul advers, Dănăilă s-a desprins și după o cursă de 15-20 metri a culcat balonul în terenul de țintă advers. A fost prea târziu însă, pentru că scorul o luase razna, de multă vreme, în favoarea oaspeților.

CSM Galați a jucat în formula: Jasin, Orgheanu, Ruslan - Bușilă, Budeanu - Justian, Spătărescu, Dănăilă - Cocîrlă, Sola, Toderașcu, Partenie (cpt), Vicol, Cucu - Onofrei. Pe parcurs au mai intrat: Chiper, Badea, Vasilache, Frățilă, Nistor, Don, Donose și Budileanu.

În ultima rundă: CS Năvodari - CSM Galați, Știința Petroșani - Iași, iar RC Grivița stă.

Această Grupă B este una extrem de echilibrată, cu rezultate surprinzătoare. Săptămâna trecută, Iașul a învins-o pe Știința, la Petroșani, iar în weekend a cedat cu Năvodari, 25-31. Cu un joc bun și un rezultat pe măsură la Năvodari, gălățenii își pot menține locul de pe podium.

Gh. Arsenie

Citit 870 ori Ultima modificare Luni, 05 Iunie 2023 07:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.