BADMINTON. În orașul din nordul Bulgariei s-a desfășurat un turneu internațional de badminton, intitulat sugestiv "Vara Ruse". Timp de trei zile, s-au întrecut sportivi din Macedonia, România și Bulgaria, la două categorii de vârstă. La Under 13, Clubul Siderurgistul Galați s-a prezentat cu două fetițe, care au avut următoarele clasări: la dublu, Eliza Marinescu şi Sonya Stancu au ocupat locul 2, iar la individual, Sonya - locul 2, iar Eliza - locul 3. Clasări asemănătoare au fost și la Under 17: Irina Trandafir/Teodora Rusu - locul 2 la dublu, iar la individual, atât Irina, cât și Teodora au ocupat locurile 3. Cele două sportive au jucat și meciuri de dublu mixt (cu sportivi din Iași), încheind pe locul al treilea.
ARTE MARȚIALE. Zilele acestea, la Belgrad au avut loc întrecerile primei ediții a Campionatului European Școlar, sportivii concurând la șapte ramuri sportive. În competiție s-au aflat și câțiva sportivi de la Clubul Neko-Me Tecuci, însoțiți de sensei Angel Doncea. În întrecerile de karate fudokan, tecucenii s-au clasat pe primul loc prin Ștefan Apostu, Florin Apostu, Robert Lupu, Dragoș Stegaru, Anamaria Stegaru și Maria Nacu.
Grupaj realizat de Gh. Arsenie, M. Petrescu