* Este lider în Liga I cu formaţia antrenată de Dorinel Munteanu, dar nu are casă şi nici maşină * Îi dau lacrimile când vorbeşte despre tatăl său, decedat în iarna trecută, şi spune că şi-ar fi dorit cu toată fiinţa ca părintele să-l vadă pe primul loc în clasament * „Aş da doi ani din viaţă ca să câştig campionatul cu Oţelul”, admite Silviu Ilie *
Despre Silviu Ilie
· Este gălăţean, are 22 de ani şi practică fotbalul de când era în clasa a II-a
· are o prietenă de aproximativ doi ani, cu care ar vrea să se căsătorească
· a doua zi după meciul de debut în Liga I, la 17 ani, a fost operat de apendicită
· este internaţional de tineret, dar nu a fost convocat pentru barajul cu Anglia din play-off-ul de calificare la Campionatul European din 2011
· a dat de două ori examen pentru permisul de conducere şi l-a picat de fiecare dată
· îi plac jocurile de calculator, dar ritmul antrenamentelor lui Dorinel l-a îndepărtat de mouse şi tastatură.
„Am atacat poarta şi am plonjat”
Minutul 74 al partidei de vineri seară, Dinamo – Oţelul. „Câinii roşii” tocmai ce egalaseră scorul pe tabela de marcaj şi poate şi cei mai înfocaţi fani ai echipei gălăţene se temeau ca gazdele să nu mai puncteze o dată.
Victoria trupei lui Dorinel Munteanu părea undeva, departe… A fost nevoie de încăpăţânarea proverbială a lui Silviu Ilie - un stângaci veritabil - pentru ca „oţelarii” să se întoarcă totuşi cu toate punctele din Şoseaua Ştefan cel Mare.
„Nu ne-a speriat golul lor, eu tot mai speram să-i batem. L-am văzut pe Viglianti cum vrea să centreze, am atacat poarta şi am plonjat dintre Rubio şi Scarlatache - fundaşii dinamovişti”, povesteşte, cu bujori în obraji, Ilie - singurul jucător care a rămas în vestiarul Oţelului din echipa anului 2005. Atunci avea 17 ani.
Lacrimi pentru tata
L-am vizitat la domiciliu, deşi este impropriu spus. Silviu, ca mai orice jucător al liderului Ligii I, nu are maşină şi nici propria casă. De câteva luni locuieşte alături de iubita sa într-un apartament închiriat de club. Este în centrul atenţiei după golul marcat lui Dinamo, toată lumea îl caută, dar nu-i fericit.
Se opreşte brusc, pare că-şi caută cuvintele, însă de fapt încearcă să-şi oprească lacrimile. Şi-ar fi dorit ca tatăl său - decedat acum şapte luni, să-l vadă suit în fruntea clasamentului, cu Oţelul.
„Şi noaptea, când dorm, mă gândesc la el şi nu pot accepta că nu mai este”, spune, gâtuit de durere, fotbalistul lui Dorinel Munteanu: „Îi datorez totul tatei, el mă certa sau mă lăuda după fiecare meci. Mă aştepta la scara blocului şi făcea analiza tuturor fazelor.”
„Sacrificiu pentru puncte”
Mijlocaşul gălăţean îi şi pregătise o dedicaţie lui Ilie senior care-l urmărea din Ceruri, dar golul uluitor de pe „Dinamo” l-a buimăcit.
„Aveam mesajul scris sub tricou «Pentru tata», dar în acel moment parcă m-am pierdut. Mi-am scos tricoul, iar colegii au venit peste mine, ca să mă felicite. Pur şi simplu, am uitat să mai arăt mesajul la camere. Tata ştie însă că pentru el a fost acel gol”, mărturiseşte sportivul de 22 de ani.
Nu-l amuză faptul că doi coechipieri - Sălăgeanu şi Râpă - şi-au pierdut câte un dinte în partidele cu Steaua şi Dinamo.
„Ne vedem de treabă, muncim şi, dacă nevoia o cere, ne şi sacrificăm pentru puncte. Sincer, aş da doi-trei ani din viaţă pentru un titlu de campion cu Oţelul”, se jură cel care, prin reuşita de vineri seară, a păstrat formaţia-fanion a oraşului pe primul loc al clasamentului.
