Record absolut pentru Red Bull Racing

Record absolut pentru Red Bull Racing
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câștigat încă două Mari Premii de Formula 1, ambele disputate în această lună, la Silverstone și, respectiv, pe circuitul maghiar Hungaroring, de lângă Budapesta.

Cu această ocazie, echipa sa a bătut un record vechi de 35 de ani pentru că Red Bull a ”legat” 12 victorii consecutive într-un sezon. Pe lângă cele zece ale campionului mondial en-titre, coechipierul său, Sergio Perez, are, la rândul său, două curse din circuit în care s-a impus în acest an. Performanța este una în premieră, după ce, în 1988, cei de la McLaren reușeau să ajungă la 11 victorii consecutive într-un sezon.

Pentru că tot veni vorba de team-ul britanic, aceștia au reușit să-l secondeze pe Verstappen în ultimele două curse, tânărul britanic Lando Norris fiind autorul performanțelor. În Marea Britanie, fostul campion mondial Lewis Hamilton (Mercedes) a încheiat cursa pe trei, a obținut pole-position în Ungaria, dar, pe circuitul budapestan Sergio Perez a terminat pe ultima treaptă a podiumului.

Inutil de menționat faptul că Verstappen are un avans uriaș în clasamentul general al piloților: peste 100 de puncte față de colegul său mexican de la Red Bull. Următoarea etapă este programată în Belgia (28-30 iulie), pe circuitul de la Spa-Francorchamps, iar apoi ”Marele Circ” intră și el în vacanță pentru aproape o lună.

Citit 457 ori Ultima modificare Duminică, 30 Iulie 2023 12:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.