„Misiune Imposibilă”. Oțelul încearcă să dea lovitura la Sf. Gheorghe

„Misiune Imposibilă”. Oțelul încearcă să dea lovitura la Sf. Gheorghe
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Gruparea gălățeană are programat luni, de la ora 18,30, meciul din deplasare cu Sepsi, programat în etapa a patra a Superligii

Fără victorie în primele trei etape, Oțelul încearcă să dea lovitura la Sf. Gheorghe, pe terenul lui Sepsi, echipă neînvinsă și care n-a primit niciun gol în cele șase meciuri din toate competițiile disputate până acum. Este clar că misiunea ”oțelarilor” în Covasna se anunță extrem de dificil de îndeplinit, în sensul în care vor da peste o formație experimentată și bine turată ca formă sportivă. De faptul că are de-a face cu un adversar puternic este extrem de conștient și antrenorul Dorinel Munteanu, cel care vizează ca echipa sa să poată face un joc bun.

”Este o echipă ce a început bine sezonul, atât în campionatul intern, cât și în cupele europene. A demonstrat-o prin joc, victorii categorice, dar asta ne face să fim mult mai concentrați, mult mai atenți. Sigur, venim după o înfrângere nemeritată, din punctul meu de vedere, cu FCSB, dar asta este, a trecut. Ne uităm spre viitor, spre următorul joc, unde vom face tot posibilul să realizăm un joc bun, bineînțeles, ne gândim la punct sau puncte”, a spus Munti.

Fără mari probleme de lot, Dorinel are la dispoziție un număr mare de jucători pentru a alcătui primul unsprezece. Cu siguranță că vor fi modificări față de echipa ce a intrat în teren cu FCSB, în runda trecută, după cum ne-a obișnuit Munteanu și în trecut – cu modificări în cadrul echipei de la meci la meci. Astfel, în afară de Dur-Bozoancă, încă nerefăcut, pe lista absențelor s-a mai adăugat și portughezul Teles.

”Toți jucătorii noștri sunt concentrați să nu primim gol, în primul rând, și în al doilea rând să marcăm și noi. Și noi suntem un grup unit, chiar dacă jucătorii noi nu prea s-au integrat. Avem și ceva probleme de lot. Teles a acuzat o lovitură la genunchi și cred că trebuie să mai stea câteva zile să facă repaus, în rest am tot lotul la dispoziție”, a adăugat antrenorul gălățenilor.

Odată cu meciul de la Sf. Gheorghe ar putea debuta și fundașul central Dragan Lovric, în timp ce portughezul Joao Serrao nu pare a fi deloc agreat de către tehnicianul gălățenilor.

Formula de start a Oțelului ar putea arăta astfel: Stoian – Rus, Yabre, Lovric, Panait – Cisotti, Lopez, Gaitan – Pop, Fatai, Ursu.

Meci programat pentru etapa viitoare

Altfel, Liga Profesionistă de Fotbal a publicat orele de disputare ale partidelor din runda a cincea de campionat, după ce trei meciuri au fost amânate. Este vorba despre cele ale echipelor angrenate în cupele europene, FCSB, Sepsi și Farul. Oțelul va juca sâmbătă, 12 august (ora 18,30), pe teren propriu, cu ”U” Cluj. Iar odată cu meciul de acasă, contra clujenilor, vine o serie mai accesibilă de jocuri: cu Botoșani, Voluntari și Petrolul.

Citit 3311 ori Ultima modificare Luni, 07 August 2023 20:49

10 comentarii

  • postat de Mihnea
    Luni, 07 August 2023 16:43
    5.13.166.***
    @ MIMI
    Ia vezi: "https://www.viata-libera.ro/eveniment/208274-au-reaparut-cainii-fara-stapan-in-zonele-circulate-ale-orasului", sau "https://www.viata-libera.ro/analiz%C4%83/207999-cresteri-mai-mari-de-4-000-de-lei-ale-salariilor-din-primaria-galati" SA NU VA DEA BANI MOCAAAAA.
    0
    0
  • postat de Mihnea
    Luni, 07 August 2023 16:37
    5.13.166.***
    @ MIMI
    Lasa prostiile si dute la UPU sa vezi ce medicamente iti prescriu (Vezi: "@UNU"). Vezi ca multi galateni au ramas fara apa potabila. Vezi: "https://www.viata-libera.ro/eveniment/208304-nordul-orasului-nu-are-apa-avarie-majora-la-magistrala-de-pe-cosbuc".
    0
    0
  • postat de Unu
    Luni, 07 August 2023 13:30
    46.97.176.***
    @mimi. Sint medicamente.....
    0
    0
  • postat de Azi avem o istorie de care trebuie să fim mândrii, SC Oțelul EXISTĂ.
    Luni, 07 August 2023 12:52
    109.166.132.***
    Dacă aveți răbdare să citiți, tastați pe Wikipedia ,,SC Oțelul Galați'' unde aflați câtă nedreptate a avut clubul, furați cu milioane de euro, desființați, falimentați, terminați, călcați în picioare, inexistenți, Clubul și-a revenit miraculos din propria cenușă, miraculos, din inimă și suflet.
    0
    0
  • postat de Mihnea
    Luni, 07 August 2023 12:14
    5.13.166.***
    @ MIMI
    SIGUR trebuie sa te duci DE URGENTA la UPU, pentru ca nu esti in stare sa-ti controlezi starile mentale/emotionale. Din cauza dereglarilor ai incurcat expeditorii comentariilor. Cine stie de ce esti in stare ??? Ai grija cum treci strada.
    0
    0
  • postat de MIMI
    Luni, 07 August 2023 08:07
    86.124.200.***
    Îmi cer scuze față de ,,Vali,, Cap de gumă mă refer la ,, MIHNEA,, care face comentarii DEGEABA !!! Du-te la doctor Mihnea și tratează-ți guma!!!!(de nervi pe Mihnea nu am citit corect comentariile lui cap de gumă ..scuzele mele Vali)HAI OȚELUL, HAI DORINEL CĂ SE POATE!!!
    0
    0
  • postat de MIMI
    Luni, 07 August 2023 07:56
    86.124.200.***
    Dacă avem a comenta gen ,,@Vali,,capete de gumă, nu ne mai facem bine!Trebuie să sperăm în bine, nu degeaba, vorba capului de gumă @Vali,dar da ,avem citeva meciuri tari din care măcar egaluri să scoatem apoi ne redresăm pe parcurs. Mie mi-a plăcut de Relu Stoian ,e mai pe fază,mai înalt ca Dur!
    0
    0
  • postat de Roman
    Luni, 07 August 2023 00:57
    5.13.152.***
    Tare sunt curios cum abordează Dorinel meciul asta.Daca nu luam multe ar fi ceva .SEPSI e cea mai în forma echipa...peste Steaua ..CFR..Craiova...Ar trebui sa facă. meciul vieții lor sa n-o ia.
    0
    0
  • postat de Mihnea
    Duminică, 06 August 2023 21:19
    5.13.199.***
    @ Vali
    Ce sa faceti cu ei ??? Alti bani CHELTUITI DEGEABA DEGEABA DEGEABA !!!
    0
    0
  • postat de vali
    Duminică, 06 August 2023 20:30
    5.13.228.***
    avem mare nevoie de atacanti alfel ne ducem de unde am venit
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.