Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
a fost odată perpendiculară/ - acuma-i ostenită şi străină
şi tot mai înclinată şi amară/ şi-nchide n-ochi o flacără puţină
şontâc-şontâc, se duce să apună/ frumos, tăcând, încet, ultima oară -
şi toţi întunecaţii or să spună/: ducă-se naibii, că a fost o chioară
a fost a lui - a celui care ştie/ ce pui în beznă ca să faci lumină,
ce pui în ou, ce pui în păpădie,/ ce pui să n-aibă nimeni nici o vină
a fost a celui cu arcade sparte/ când a cerut Celui de Jos tăcere,
a celui plin de viaţă şi de moarte/ când a cerut Celui de Sus vedere
până acolo, unde UNU arde/ pentru cei toţi şi cei ne/toţi din toate,
toţi cei suiţi şi coborâţi din Carte/ într-o mulţime de Singurătate
mă lasă fără ziuă, fără seară/ şi ştiu şi cred şi simt că nu mai vine -
mă uit în urmă: perpendiculară,/ arde încet şi se ascunde-n SINE