Înotătorul David Popovici a câştigat aurul în proba de 200 metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris, aducând prima medalie pentru România la actuala ediţie a Olimpiadei, a zecea din istoria nataţiei româneşti (prima la înot după 20 de ani) şi a 91-a de aur din istoria participărilor României la Olimpiadă.
"Medalia mi-o dedic mie, pentru că e un vis împlinit. Mă bucur foarte tare că acum cinci minute am scris istorie. Dacă eu am putut, un băiat obișnuit, dar cu o dorință foarte arzătoare, oricine poate. Vă rog, faceți-o și voi!", a spus David Popovici, imediat după cursa care i-a adus primul aur olimpic.
"De la nouă ani am visat acest moment şi m-am pregătit pentru el. La 11 ani, pe tortul meu aniversar scria «Tokio 2020». De la 10-11 ani ştiam că îmi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. Dacă eu am reuşit, un băiat obişnuit crescut în Pantelimon, atunci poate oricine, prin determinare, perseverenţă şi muncă", a mai declarat Popovici.
"Nu am intrat în bazin ca să câştig o medalie, ci ca să mă bucur de acest moment. Să fii la Jocurile Olimpice, să concurezi cu cei mai buni este un privilegiu. Şi tocmai pentru că nu am luptat pentru medalie, am reuşit să o câştig", a mai spus Popovici.
La nici 20 de ani, David Popovici a devenit primul campion olimpic al nataţiei masculine din România. Campionul s-a născut la Bucureşti, pe 15 septembrie 2004, are 1,90 metri înălţime şi 80 de kilograme şi a început înotul la vârsta de patru ani, la Bazinul "Lia Manoliu", la recomandarea unui medic ortoped, pentru a-şi corecta scolioza aflată în stadiu incipient. La nouă ani a început să se antreneze cu Adrian Rădulescu, fost înotător, doctor în performanţă atletică.
În 2022, David Popovici a avut un an fantastic, cu 13 medalii cucerite la cele patru mari competiţii la care a participat, dintre care 11 de aur. A uimit lumea nataţiei cu "dubla de aur" realizată în probele de 100 şi 200 m liber la Mondialul de seniori, Europeanul de juniori, Europeanul de seniori şi Mondialul de juniori. În acest an, a câştigat, din nou, ambele titluri europene.
Este student la Facultatea de Psihologie din Bucureşti, dar şi-a întrerupt anul, pentru a se pregăti pentru Jocurile Olimpice.