* În oraşul cu cei mai mari perfomeri ai ultimilor doi ani din sportul românesc, viitorul este tratat cu nepăsare maximă * La box lucrurile stau şi mai rău decât la gimnastică şi kaiac canoe, discipline sportive care au făcut subiectul precedentelor reportaje din „Viaţa liberă” despre condiţiile precare în care au crescut campioni ai lumii * Incredibil, în Galaţi, oraşul care se mândreşte cu Lucian Bute, nu mai există nici măcar un singur pugilist legitimat la nivel de seniori.
Medaliile mondiale obţinute de gimnasta Ana Porgras şi de canoiştii Victor Mihalachi şi Gabriel Gheoca, alături de centura de campion al lumii deţinută de pugilistul Lucian Bute şi de titlul de campioană obţinut de echipa de fotbal Oţelul, au adus Galaţiul în postura de a fi oraşul cu cele mai mari performanţe din sportul românesc în ultimii doi ani. Un paradox, dacă avem în vedere inexistenţa condiţiilor minime pentru marea performanţă.
Niciun pugilist în Galaţi la seniori
Pugilistul Lucian Bute este, poate, singurul dintre campionii pe care i-a dat Galaţiul şi care a fost format ca sportiv de mare valoare în condiţii cât de cât decente. Însă, sistemul în care a crescut campionul mondial al categoriei supermijlocie în versiunea IBF a dispărut între timp, distrus de indiferenţa autorităţilor.
Dintr-un centru pugilistic considerat cândva de specialişti cel mai puternic din ţară, nu a mai rămas aproape nimic. În urmă cu aproape trei decenii erau în Galaţi peste opt cluburi cu secţii de box, fiecare cu propria sală de antrenament, zeci de antrenori şi sute de pugilişti, dar s-a ales praful de tot ce a fost. Acum mai e doar un singur club unde se face box, o singură sală de antrenament, un singur antrenor în activitate şi nici măcar un singur sportiv legitimat care să fi trecut de vârsta junioratului!
„Cine încă mai crede că vom mai avea vreun campion mondial sau european în viitorul apropiat, se înşeală amarnic”, este concluzia spusă, cu tristeţe, de Costel Burlacu, singurul antrenor activ din Galaţi, la CSM Dunărea.
Sistem distrus
A trecut în cei peste 20 de ani de antrenorat pe la toate loturile naţionale, de la juniori şi până la cel de seniori, simţind pe propria piele cum a murit sistemul care a produs campioni de talia lui Bute.
„Erau două centre olimpice în ţară, unul la Reşiţa şi celălalt la Galaţi, unde erau crescuţi cei mai promiţători juniori din ţară. Îl luai pe copil şi-l pregăteai aşa cum trebuie, oferindu-i casă, masă, şcoală şi antrenamente cu cei tehnicieni de mare valoare. Lucian Bute a lucrat cam zece ani în acest sistem, adunând peste 280 de meciuri la amatori, aspecte care au contat enorm pentru el. Acum, aceste centre nu mai există”, a spus Costel Burlacu.
Unica sală, dotată rudimentar
Singurul ring de box pe care se mai pot face acum antrenamente este în clădirea Direcţiei Judeţene pentru Sport din strada Mihai Bravu. Din sala care găzduia pe vremuri gale de anvergură nu a mai rămas decât numele generic: „Arena de Box”. Spaţiul e mic, cam trei metri în jurul ringului, câţiva saci de box şi „perne” de antrenament. Pe unul dintre geamuri se poate vedea doar un stâlp din fier ruginit, parte din scheletelul metalic al construcţiei începute prin 1986, care se voia a fi noua arenă dar abandonată şi distrusă de indiferenţa autorităţilor locale faţă de sport.
„Dotarea este sub orice critică. Un ring vechi, patru perne tăiate şi saci de antrenament. În rest nimic, nici măcar o minge-pară nu avem”, a declarat antrenorul.
Box pe nimic
A încercat să o ia de la capăt, cu o nouă generaţie, iar după trei ani şi jumătate a simţit din nou gustul succesului. S-a întors de la Campionatul Naţional al cadeţilor cu patru sportivi clasaţi pe prima treaptă a podiumului de premiere: George Strat, Teodor Trâmbiţaşu, Cristian Donciu şi Ionuţ Bobeică. Însă, se teme că îi poate pierde pe drumul lung până la seniorat.
„Au doar 14 ani şi riscul să-i pierdem pe drum este imens. Nu primesc nimic, nici măcar o ciocolată, să nu mai spun de un trening sau o pereche de încălţări. Îmi este greu să-i motivez când fac box pe nimic. La competiţii, ei stabilesc contacte cu ceilaţi din ţară, află că în alte părţi sportivii primesc câte ceva, astfel că ajung să vrea să plece sau chiar să se lase de acest sport”, a explicat Costel Burlacu. Pesimismul său este alimentat şi de faptul că este singurul antrenor de la club. „Îmi este practic imposibil să lucrez de unul singur cu toate grupele de vârstă. Suntem club bugetar, iar angajările sunt blocate, în aceste condiţii nu se poate face mare performanţă”, a concluzionat antrenorul.
