Mari probleme în defensiva Oţelului înaintea meciului de la Rapid

Mari probleme în defensiva Oţelului înaintea meciului de la Rapid
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Antrenorul Dorinel Munteanu are mari bătăi de cap cu privire la alcătuirea primului ”unsprezece” pentru următoarea etapă, având în vedere problemele de lot de la nivelul apărătorilor.

Exact la postul cel mai puțin acoperit din lot s-a nimerit să apară problemele medicale în rândul jucătorilor de la Oțelul. Niciunul dintre cei trei fundași centrali nu este apt 100% pentru următorul meci, cel din Giulești, contra Rapidului, de sâmbătă.

În situația cea mai gravă se află ivorianul Jonathan Cisse, care a ieșit accidentat la meciul cu Dinamo. Acesta are de stat cel puțin o lună pe tușă, fără a fi clar dacă doar de atât timp este necesar să revină la capacitate maximă. În toată această perioadă de absență a sa, gălățenii au de parcurs cele mai grele etape din campionat: la Rapid, cu CSU Craiova, cu CFR Cluj și la ”U” Cluj.

O absență mai îndelungată este cea a lui Francois Yabre (33 ani), care de la jumătatea lunii august nici nu s-a mai regăsit pe foaia de joc. Yabre se află în perioada de recuperare, chiar dacă a revenit la antrenamente încă nu pare a fi la capacitate maximă de joc.

Surprinzător este faptul că este accidentat și sârbul Nikola Stevanovici, celălalt fundaș central alături de Cisse ca titular de drept în echipă. Deși a absentat cu Dinamo pe baza eliminării de la Buzău, din etapa anterioară, startul acestei săptămâni l-a regăsit cu antrenamente separate față de restul grupului, tocmai din pricina unei accidentări la umăr.

Ultimul accidentat dintre jucătorii care pot evolua ca fundaș central este Tomașevici, fundaș stânga de meserie. A fost înlocuit după doar 12 minute, la partida cu Dinamo. Chiar dacă nu pare a fi ceva grav în privința accidentării sale, sunt șanse mici să fie refăcut complet pentru meciul de la Rapid.

Apărare cu improvizații

Astfel, indiferent de ce jucători dintre apărătorii centrali vor fi refăcuți până la ora partidei din Giulești, este clar că Dorinel Munteanu va fi nevoit să improvizeze din nou la nivelul defensivei. Cel mai probabil, se va apela din nou la Zivulici, pe post de fundaș central, deși rolul său de la mijlocul terenului a fost esențial în acest sezon. La partida cu Dinamo a mai jucat Miguel Silva ca fundaș central, un post total necaracteristic pentru portughez. Iar într-o astfel de postură ar mai putea să apară la nevoie Adăscăliței sau Chira.

În rest, lotul este valid în totalitate și ar trebui ca Oțelul să încerce să obțină măcar un rezultat de egalitate în Giulești, contra Rapidului. Adversarul gălățenilor a venit la cinci puncte distanță de Oțelul, iar un eventual eșec al gălățenilor ar deschide complet șansele Rapidului să treacă peste formația roș-alb-albastră.

Citit 6072 ori Ultima modificare Joi, 26 Septembrie 2024 18:54

8 comentarii

  • postat de Martinel
    Joi, 26 Septembrie 2024 19:32
    46.97.171.***
    Să vedeți unde s-aajuns la acest club,zis al suporterilor. Cristi Munteanu,om de paie pus de șmecherii din galeria de șmecheri .Dorinel cu pucheanu împart banii publici. Vreți fotbal? Asta e o șmecherie de făcut bani,nu fotbal. Mi-e sila....urit, a-ți distrus o inițiativă a suporterilor.
    5
    5
  • postat de IONEL
    Joi, 26 Septembrie 2024 19:17
    86.124.202.***
    Mamelucii să se retragă la garaje! Pentru Dorinel și echipa lui au TOT RESPECTUL GALAȚIULUI! HAI DORINEL, HAI OȚELUL!!
    4
    6
  • postat de IONEL
    Joi, 26 Septembrie 2024 17:44
    86.124.202.***
    Văd numai mameluci care comentează pe aici,tot timpul anti- OȚELUL! Mulțumim lui Dorinel pt clipele frumoase pe care ni le oferă cu readucerea clubului în rîndul echipelor din liga 1 ! Toți gălățenii adevărați îl susțin pe Dorinel, necondiționat! HAI OȚELUL, HAI DORINEL!!!
    4
    7
  • postat de Îmi e rușine că am fost suporter gălățean de fotbal ani multi.
    Joi, 26 Septembrie 2024 15:11
    173.245.207.***
    Becali,iftimie,ăla de la CFR,ăla de la Sepsi,aia de la toate cluburile din superliga își riscă banii. Vine PSD,pucheanu cu dorinel,baga bani publici și cistiga sigur.si unu și celalalt. Mi-e sila....
    16
    9
  • postat de Îmi e rușine că am fost suporter gălățean de fotbal ani multi.
    Joi, 26 Septembrie 2024 14:58
    173.245.207.***
    Nu exista club on superliga in care antrenorul face doar ce vrea el. Banii publici el îi împarte,pentru el mai mulți. Cred că nici în visele cele mai bune Dorinel nu era patron De club fara sa bage bani. Doar sa ia bani. Doamna are siglă, Dorinel e baștan fara sa bage un ban. Mișto. Bani publici.
    14
    10
  • postat de Martinel
    Joi, 26 Septembrie 2024 14:35
    173.245.207.***
    Cea mai mare problema e că Dorinel ia 6 etape suspendare.e recidivist. Dacă nu era cel mai șmecher de la club primea și o amenda de la patron.asa el face ce vrea.bun,rău .rușine club de superliga. Toți se delimitează de dorinel.el își face treabă....
    13
    5
  • postat de costelzn
    Joi, 26 Septembrie 2024 09:23
    5.13.137.***
    Se vor gasi solutii..Intra cei doi Moldoveni Bogdaciuc si celalalt ,retrage pe ZIvulic ,intra si Rosu,Rus,Jelev..Miguel Silva...Asa ii vedem la lucru ,,,prea multa tusa fac...O parere ..nu vreau sa deranjez
    4
    12
  • postat de Radu
    Miercuri, 25 Septembrie 2024 20:33
    178.138.99.***
    Pleacă Yabre și în locul lui vine Maks Celic
    13
    8

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.