Cu toate că senzația de la finalul anului nu este dintre cele mai bune vizavi de situația de la Oțelul, se poate spune că anul 2024 a fost unul de bun augur per total pentru gruparea roș-alb-albastră și, implicit, pentru fotbalul gălățean.
Oțelul a trecut prin anul 2024 cu sentimente mixte, dar în mare parte cu ambiții peste puterile financiare ale clubului. Pornind de la parcursul foarte bun din ”Cupa României”, în care le-a eliminat pe CSU Craiova (1-0, după prelungiri, chiar pe Stadionul ”Ion Oblemenco”) și pe ”U„ Cluj (2-1), pentru a putea disputa finala. În ultimul act, în ciuda amărăciunii trăite ca urmare a ratării câștigării trofeului după un meci avut în mână, 2-2 cu Corvinul (după 1-0 și 2-1), rămâne experiența competițională acumulată și egalarea celui mai bun parcurs din istoria clubului din Cupă. Acesta rămâne ca reper principalul moment de referință pentru anul 2024, calificarea în finală, cu o peluză gălățeană încântătoare la Sibiu, performanță umbrită de eșecul de la loviturile de departajare.
”Sigur, în anul 2024 au fost și foarte multe momente bune pentru echipa noastră. Nu putem să dăm uitării toate victoriile și lucrurile bune pe care le-am făcut. Din păcate, acum spre final am avut ceva probleme, și ca rezultate, dar și de altă natură. Însă, per total, se poate spune că a fost un an destul de bun, mai ales dacă ne uităm de unde venim, că în urmă cu ceva timp eram la liga a treia”, a spus Dorinel Munteanu, antrenorul gălățenilor.
Prima parte a anului 2024 a fost una de bun augur și în Superligă, cu bilanț pozitiv ca număr de victorii față de eșecuri
Chiar dacă Oțelul a făcut parte din grupa de play-out, a dominat categoric acolo și a avut de disputat inclusiv baraj de Conference League, pierdut cu ”U” Cluj. În finalul de sezon 2023-2024, gălățenii au avut de pierdut și prin prisma programărilor aglomerate de meciuri.
Rezultate complete: 1-1 la FC Voluntari (deplasare), 0-0 cu Petrolul (acasă), 1-2 la Rapid (d), 1-0 cu FCU Craiova (a), 1-3 la Dinamo (d), 1-1 la Farul (d), 2-2 cu CFR Cluj (a), 1-4 la FC Hermannstadt (d), 1-1 cu Poli Iași (a), 1-0 cu Poli Iași (a), 2-1 la FCU Craiova (d), 1-0 la CSU Craiova (d), 1-0 cu Dinamo (a), 1-1 cu FC Voluntari (d), 2-1 cu U Cluj (a), 1-0 cu ”U” Cluj (a), 1-3 la UTA (d), 1-0 cu FC Hermannstadt (a), 1-2 la Petrolul (d), 2-0 cu FC Botoșani (a), 2-2 (2-3 la penaltiuri) cu Corvinul (finala de la Sibiu), 0-2 cu ”U” Cluj (a).
Total ianuarie – mai 2024: nouă victorii, șapte remize și șase eșecuri.
Început bun, sfârșit mai puțin favorabil
Dacă ne referim acum ca bilanț la partea a doua a anului, care cuprinde startul unui nou sezon, Oțelul s-a remarcat la început ca o puternică echipă candidată la un loc de play-off. După victoria cu FC Hermannstadt, scor 1-0, gălățenii se clasau chiar pe primul loc în Superligă, iar mult timp au cochetat cu primele șase poziții.
Punctul de cotitură a culminat cu startul problemelor financiare la echipă și cu primul eșec din campionat, Oțelul fiind formația cu cea mai lungă serie de partide fără înfrângere de la startul sezonului. După un 0-2 la ”U” Cluj, în care primul gol s-a marcat după un penalti contestat de gălățeni, a urmat cu adevărat declinul. La scurt timp a picat o lovitură puternică, prin eșecul, scor 0-2, cu nou-promovata Unirea Slobozia, în care jocul a arătat mai rău ca oricând.
Efectele negative din campionat s-au revărsat și asupra ”Cupei României”, de unde Oțelul a părăsit competiția încă din faza grupelor, deși era mare favorită după tragerea la sorți.
Calificarea s-a pierdut, practic, în primul meci, la Miercurea Ciuc, unde gălățenii au pierdut cu un gol primit la ultima fază, după ce au controlat partida și au și condus cu 1-0 chiar până în minutul 89.
Rezultate complete: 3-2 la FC Botoșani (deplasare), 0-0 cu Farul (acasă), 2-0 la FCBS (d), 1-0 cu FC Hermannstadt (a), 1-1 la UTA (d), 0-0 la Petrolul (d), 2-0 cu Sepsi (a), 0-0 la Gloria Buzău (d), 1-1 cu Dinamo (a), 0-0 la Rapid (d), 1-1 cu CSU Craiova (a), 0-2 la ”U” Cluj (d), 0-2 cu Unirea Slobozia (a), 1-2 la FK Csikszereda (d), 1-2 la Poli Iași (d), 0-0 cu FC Botoșani (a), 0-1 cu CFR Cluj (a), 1-0 la Farul (d), 1-4 cu FCSB (a), 4-2 la SCM Rm. Vâlcea (d), 0-1 la FC Hermannstadt (d), 1-1 cu UTA (a), 0-0 cu Sepsi (a), 2-3 la CFR Cluj (d).
Total iulie – decembrie 2024: șase victorii, zece remize, opt eșecuri.
Astfel, bilanțul total pentru anul 2024 în meciurile oficiale ale Oțelului (campionat și Cupă) se prezintă cu 15 victorii, 17 remize și 14 eșecuri.