Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
36 comentarii

* Oamenii de fotbal din Galaţi, al căror trecut se leagă de cea mai mare arenă a oraşului, n-au gustat decizia municipalităţii

Zilele trecute consilierii locali au decis să schimbe denumirea stadionului „Dunărea”, un simbol al oraşului, rebotezându-l cu numele fostului arbitru internaţional Nicolae Rainea. Hotărârea respectivă a stârnit o adevărată polemică, mai ales că onoarea a fost acordată unui consilier local în exerciţiu şi a fost luată la foc automat, fără nicio discuţie preliminară. Un jurnalist a făcut această propunere înaintea ultimei şedinţe de Consiliu Local, s-a aprobat introducerea pe ordinea de zi, iar apoi a fost votată, fără să existe nicio documentaţie, nicio expunere de motive.
„Consilierii locali încep să-şi dea titluri şi onoruri între ei, fără să se mai ţină cont dacă le merită sau nu”, a contestat felul în care s-a luat această decizie Ilie Hagioglu, fostul portar al FCM-ului care şi-a trăit cea mai mare parte din viaţă pe acest stadion.

„Îi schimbă numele în loc să-l întreţină”
„Am intrat ca junior pe terenul de fotbal al acestui stadion în 1964, am continuat ca antrenor şi apoi am fost 12 ani direct implicat în administrarea stadionului din postura de preşedinte la FCM Dunărea, până în 2002. Cu o viaţă trăită pe acest stadion, nu poate să nu mă doară atitudinea consilierilor locali. L-au lăsat să ajungă în paragină, ei altă grijă nu au decât să-i schimbe numele, în loc să se implice în întreţinerea şi modernizarea lui. Am avut campioană la volei şi acum la fotbal, iar ambele n-au putut să joace la Galaţi în Liga Campionilor, pentru că n-au avut unde, au fost trimise să umble ca ţiganii, cu cortul. Să facă mai întâi un stadion adevărat, abia apoi să se gândească ce nume să-i dau”, şi-a expus indignarea Hagioglu.  

Antohi îl propune pe Nae Burcea
Haralambie „Puiu” Antohi, fostul fotbalist al Oţelului din generaţia care în 1988 învingea pe Juventus Torino pe acest stadion, consideră inoportună schimbarea numelui arenei. „Nu există nimic mai reprezentativ pentru acest oraş ca  «Dunărea», plus că aşa îl ştiu oamenii din toată ţara, are acest nume dintotdeauna. Nu văd oportună această redenumire. Iar dacă vor musai să-i dea alt nume, cel mai reprezentativ ar fi fost cel al regretatului meu coechipier Nae Burcea, care a bătut Juventus acolo, a încântat gălăţenii pe acest stadion”, a declarat Puiu Antohi.
Nici Ilie Hagioglu nu-l consideră pe Nicolae Rainea o personalitate reprezentativă pentru fotbalul gălăţean. „Cu tot respectul, nu a avut niciun aport la acest stadion, i-am spus şi lui direct. I se spunea «Locomotiva din Bârlad», a făcut performanţe pentru România nu pentru Galaţi, unde s-a stabilit la apusul carierei”, a adăugat Hagioglu.

Fostul mare arbitru: „Meritau şi alţii”
Cel care a primit onoarea ca stadionul să-i poarte numele, Nicolae Rainea, consideră că i se cuvenea acest lucru pentru performanţele sale, precizând că sunt şi alţi gălăţeni care ar fi meritat această onoare. „Oricine era în locul meu, tot ar fi fost contestat. Sunt convins că meritau şi alţii să le poarte numele acest stadion. Chiar dacă mi se par deplasate aceste contestări raportate la ce am făcut eu în arbitraj, sunt gata oricând să renunţ la această onoare”, a declarat Rainea, în vârstă de 78 de ani.

Cine este Nicolae Rainea
Născut la Brăila, Nicolae Rainea a fost cel mai renumit arbitru român, cu un palmares impresionant. A participat la trei turnee finale de Campionat Mondial (1974 în RFG, 1978 în Argentina şi 1982 în Spania), unul de campionat european (1980) şi a arbitrat trei finale europene intercluburi: Cupa Campionilor Europeni în 1983 (Hamburger SV - Juventus 1-0), Cupa UEFA în 1978 (PSV - Bastia 3-0) şi returul Supercupei Europei în 1978 (Liverpool - Anderlecht 2-1, pe atunci se juca cu meciuri tur-retur).

Citit 4574 ori Ultima modificare Vineri, 09 Decembrie 2011 23:49

36 comentarii

  • postat de galateanul Luni, 12 Decembrie 2011 00:34 Link la comentariu
    0
    0

    Cine este acel ziarist care a venit cu propunerea? Stie cineva? Va rog sa-i dati numele. Poate are argumente solide care l-au determinat sa faca aceasta propunere, argumente pe care galatenii nu le cunosc.
    Si fiindca veni vorba de ziaristi. Cum de ajung jurnalisti persoane care nu cunosc limba romana? Se scrie corect "Introduceti cele doua cuvinte PE care le vedeti mai jos".

    Raportează
  • postat de GICA CALIN Duminică, 11 Decembrie 2011 15:25 Link la comentariu
    0
    0

    RADULE,ILIE A COMENTAT F.BINE ' EU TE PROPUN PE TINE TU PEMINE' RAINEA SA AUTOPROPUS SEF AL SPORTULUI GALATEAN, NUMAI CA LOCURI DE VECI LANGA IN STANGA PORTII ETERNITATEA SUNT ,NAE BURCEA SI ZOLI DAVD,CARE A MURIT IN TIMPUL MUNCII PENTRU SPORTUL GALATEAN FIIND NASCUT PE MELEAGURILE BRASOVENI TINERII FOTBALISTI AI GALATIULUI TRECAND PRIN FILIERA ZOLI, AVAND SI UN LOC DEVIITOR A LUI MARIUS STAN ASA SATADIOANELE DE FOTBAL AU ALTA RELANSARE, RAINEA HABAR NU ARE DESPRE ISTORIA FOTBALISTILOR GALATENI(A SUPT DIN ARBITRAJ,SUGE SI ACUM DIN MADUVA FOTBALISTILOR , VALOAREA FOTBALISTICA FIIND AFACEREA ARBITRILOR NEFACANT FATA GUVERNUL SI DNA DIN ROMANIA A ACESTOR FARSIORI DE ARBITRI SI MAI AVEM PRETENTII DE NATIONALA,ATENTIE "PETRULE"? AM ACEISI LINIE NU MA POT SCHIMBA PRECUM UNII CA MARIANA BABOS(GRESIT MARIANA CUR DE FIER,FIIND ALTA DIN JUDET BACAU) CUNOASTEM ISTORIA SPORTIVA A GALATIULUI NU UITATI NUME CA STERICA ADAMACHE DE ISTORIE FOTBALISTICA NU PROPUNERE

    Raportează
  • postat de Radu Matei Duminică, 11 Decembrie 2011 13:58 Link la comentariu
    0
    0

    Are rainea ceva comun cu Galatiul, cum am eu cu Washingtonul ! !! Stadionul Dunarea , e stadionul Dunarea si PUNCT !!! Gaozarii astia din primarie, incepand de la "primar" si pana la ultimul consilier, mai bine s-ar ocupa de curatenia orasului asta, lasat de izbeliste, si de reabilitarea bazelor sportiva existente.... ca de facut altele noi si moderne, slabe sperante !!! Am ajuns rusinea tarii !!!

    Raportează
  • postat de GICA CALIN Duminică, 11 Decembrie 2011 13:45 Link la comentariu
    0
    0

    Nicolae Rainea punea arbitrii sa-i cumpere cadouri
    de Gazeta Sporturilor
    Miercuri, 20 aprilie 2005, 0:00







    "Nicolae Rainea n-a fost eliminat de pe lista observatorilor internationali pe motiv de virsta, ci din cu totul alte cauze. Intrebati la UEFA si veti afla", a spus luni seara Ion Craciunescu, in emisiunea Fanatik.

    Vilceanul a refuzat ieri sa mai faca orice fel de comentariu pe aceasta teama, insa Gazeta a aflat ca decizia forului european de a-l exclude pe Rainea a fost luata in urma unui raport pe care Michel Vautrot i l-a facut fostului arbitru galatean in 2002, insa astfel de hotariri ale UEFA ramin intotdeauna secrete si nu sint
    facute publice.

    Atunci, Rainea si Vautrot au fost delegati de UEFA ca observatori la un turneu de juniori sub 17 ani, in Grecia. Rainea le-ar fi cerut arbitrilor pe care urma sa-i observe sa se duca in oras si sa-i cumpere cadouri.

    Acestia l-au informat imediat pe Vautrot, care, la vremea respectiva fiind membru in Comisia UEFA de arbitri, a cerut excluderea lui Rainea din corpul observatorilor.

    Din acel moment, romanul nu a mai primit nici o delegare internationala, desi mai avea dreptul la aproape un an de activitate pe plan extern, el implinind 70 de ani, limita de virsta pentru un observator, pe 19 noiembrie 2003.

    Craciunescu l-a dat afara din CCA
    Imediat dupa ce a fost investit in functia de sef al CCA, in vara lui 2003, Ion Craciunescu a luat decizia ca Nicolae Rainea sa fie scos de pe lista observatorilor Diviziei A atunci cind va implini 70 de ani.

    A urmat o replica extrem de dura a lui Rainea, care l-a acuzat pe Craciunescu ca a copiat la diverse teste pe vremea cind era arbitru, dupa care vilceanul a decis excluderea lui din CCA. Craciunescu i-a intentat si proces, pe care l-a pierdut, el sustinind ca din cauza avocatului sau, care nu s-a prezentat la doua termene de judecata.

    REACTIA LUI RAINEA

    "Vautrot era invidios pe mine, ca l-am eclipsat"
    Rainea spune ca a primit cadouri doar de la prietenii si de la arbitrii din Grecia

    Gazeta l-a sunat ieri pe Rainea sa-i ceara sa comenteze ceea ce s-a petrecut in 2002. "Nu raspund la nici o intrebare si nici nu va dau vreo relatie deoarece pentru Gazeta Sporturilor alt arbitru in Romania nu mai exista in afara lui Ion Craciunescu. La revedere!", a fost replica fostului arbitru international.

    Dupa 20 de minute, Rainea a sunat inapoi si a spus ca accepta un dialog.

    G.S - Domnule Rainea, e adevarat ca la turneul din Grecia ati pus arbitrii sa va cumpere cadouri?
    N.R - Daca cineva are ceva oficial de la UEFA, sa vina si sa spuna. Asa, pe vorbe... E adevarat ca am luat cadouri, insa de la prietenii mei din Grecia, nu de la arbitri.

    Dar intrebati-l pe Vautrot cu cite cadouri a plecat, ca avea de 5 ori cit mine! Repet, prietenii mei din Grecia mi-au dat cite o sticla de Uzo, de Metaxa, un trening si o pereche de adidasi. De la federatia elena n-am luat nici macar un fanion si pina si meniul l-am avut fix.

    Daca am dorit sa beau o bere, o plateam, cum sa-mi permit eu sa cer arbitrilor sa-mi faca diverse cadouri?

    G.S - Dar Michel Vautrot v-a facut raport la forul european.
    N.R - Vautrot a fost invidios pe mine, ca am fost primit cu urale in Grecia. Le-am cintat Zorba Grecu' de i-am ridicat pe toti in picioare si m-au aplaudat la scena deschisa. Le-am spus bancuri, ce sa mai, l-am eclipsat pe Vautrot, care se credea mare si tare.

    G.S - De ce n-ati mai primit nici un meci international dupa acel turneu?
    N.R - Aveam 69 de ani si la 70 se iese pe motiv de virsta. N-am mai fost delegat, care e problema? E treaba UEFA. Eu am acasa o scrisoare din partea acestui for in care mi se multumeste pentru activitatea de observator. Repet, daca UEFA spune oficial ca am luat cadouri in exces, eu nu mai zic nimic.

    G.S - Dar de ce credeti ca Ion Craciunescu a tinut sa spuna luni seara ca UEFA v-a scos pentru alt motiv, si nu din cauza virstei?
    N.R - Vezi Doamne ca m-ar avea la mina ca as fi primit cadouri. Sa va spun ceva, eu am fost cel mai corect arbitru roman si le spun celor care se preocupa de soarta mea ca si eu stiu foarte multe, dar nu vreau balacareala.

    La 5 minute de la incheierea discutiei, Rainea a sunat din nou.

    G.S - Va rog, domnule Rainea.
    N.R - Vreau sa va mai spun ceva. Am primit cadouri si de la arbitri, dar de la cei din Grecia, insa nu eu i-am pus, s-or fi dus ei singuri sa le cumpere.

    Cine este Rainea?
    - s-a nascut in 1933
    - a intrat in arbitraj in 1959
    - a debutat in Divizia A in 1965
    - arbitru FIFA din 1967
    - a arbitrat 115 meciuri internationale
    - a participat la 3 turnee finale de Campionat Mondial (RFG - 1974, Argentina - 1978 si Spania - 1982)
    - a arbitrat 3 finale ale cupelor europene: PSV - Bastia 3-0 (Cupa UEFA - 1978), Liverpool - Anderlecht 2-1 (Supercupa Europei - 1978) si Hamburg - Juventus 1-0 (Cupa Campionilor Europeni - 1983)
    - s-a retras din arbitraj in 1984

    Facea bisnita cu fluiere
    Unul dintre arbitrii in activitate a povestit cum Rainea facea afaceri pe spatele "centralilor" si asistentilor pe care ii observa la diverse meciuri in Divizia A. "Cind se ducea la meciurile internationale venea cu multe fluiere, pe care apoi le vindea la un pret destul de mare arbitrilor romani.

    Zicea ca asa mai scoate si el un ban", a povestit unul dintre actualii "centrali" de top din arbitrajul romanesc.

    INTERVIU

    Vautrot: "Mi-e greu sa vorbesc despre ce s-a intimplat atunci"

    Presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din Franta a refuzat ieri sa comenteze acuzatiile indreptate impotriva lui Nicolae Rainea
    Theodor Jumatate

    G.S - Domnule Vautrot, numele Nicolae Rainea va mai spune ceva?
    Vautrot - Bineinteles, ultima oara am fost impreuna observatori UEFA la un turneu de juniori organizat in Grecia acum citiva ani.

    G.S - Citiva arbitri vi s-au plins la acel turneu ca Rainea le-a cerut cadouri si i-ati facut imediat raport la UEFA.
    Vautrot - (Ezitind) Imi amintesc ce s-a intimplat atunci, dar, intelegeti-ma, mi-e greu sa vorbesc acum despre lucruri petrecute in urma cu citiva ani. Si nici nu consider ca mai e necesar. Haideti sa lasam lucrurile asa! Rainea e un nume mare in Romania.

    G.S - Dupa acel raport, Rainea n-a mai fost numit observator, e adevarat?
    Vautrot - Motivul era altul. Avea 70 de ani si aceasta era limita maxima. Dupa 70 de ani nu mai putea fi observator.

    G.S - Si totusi, nu va mai amintiti nimic?
    Vautrot - Imi pare rau, nu pot sa va spun.

    Raportează
  • postat de GICA CALIN Duminică, 11 Decembrie 2011 13:26 Link la comentariu
    0
    0

    PETRULE...............COMENTARIUL TAU IN CONTRA GICA CALIN(AM SCRIS NUMELE ADEVARAT FARA SA MA ASCUND FIIND IN MESERIE NU IN SMECHER CE STAI LA PAPAT DUPA RAINEA HAI SA NE INTALNIM IN FATA GALATENILOR TE BAGI CA MUSCA) VASILE AI SCRIS DE EXCROCUL DE RAINEA DAR AI UITAT SA ARATI DIN DECLARATIA DE AVERE A LUI RAINEA DE BARLAD CE MALAI ARE LA GALATI DIN BUGETAR IAR ANAF,JUSTITIE INCHID OCHII RAINEA,PENSIE,SALAR SI PRIME AJF.GALATI AU AJUNS ARBITRI SA DIRIJEZE FOTBALUL CA PRESEDINTI,SALAR CONSILIER,DELEGAT JOCURI OFICIALE,SALAR CONSILIER LOCAL,DIURNE SUPERVIZOR FRF.MANA LUI AVRAM PRESEDINTE ONORIFIC,RENTA VIAGERA OFERITA DE PORUMBOIU TOT DELA BUGET,ATENTII DELA CLUBURI C-B DIN GALATI CUNOSCAND ARBITRI,IN FUNCTIE DE SUPERVIZOR,TIPARIND CARTI CU SPRIJINUL SPONSORILOR ULTERIOR VANZAND CATRE ASOCIATIILE JUDETENE AFILIATE CATE 4-5 DE ASOCIATIE NU TE POTI CONTRA,ATENTII DIN PARTEA SUBORDONATILOR ARBITRI SI OBSERVATORI,ATENTII NECONTROLABILE NICI LA NIVEL NATIONAL A ARBITRILOR STIU SASI FACA TREABA,IMPRESAR RELATII CU CLUBURI NECONTROLABILE,NERESPECTAND REGULA STATULUI AJF. AFILIIND ASOCIATII ILEGAL BINEINTELES IN URMA ATENTIILOR(ABUZ IN SERVICI) IN URMA ACESTORA ESTE NORMAL SASI ASEZE NUMELE PE STEMA GALATIULUI,NENE PETRULE CATI AI SI DIN CE TRAIESTI NU C VA CONDUCI AUTOVEHICOLUL PRIMIT DE AJF.DIN PARTEA FRF. SI CIORDESTI COMBUSTIBIL BUGETAR PENTRU MASINA PERSONALA SAU FACI PARTE DIN CEI CE SUSTINE,COMENTARIUL LUI VASILE(EXCROC)

    Raportează
  • postat de gigi chelu Duminică, 11 Decembrie 2011 13:20 Link la comentariu
    0
    0

    Rainea este un nimeni pentru Galati. Un zero barat. S-a aciuat pe aicica si multi altii numai dupa capatuiala. Este de o aroganta tipica si lipsit de caracter, un pupincurist pe viata psd,care l-a facut sa mearga cu transurb-ul gratis si sa suga sute de milioane leafa de -a lungul anilor in consilioul local. Cartile de 2 lei i-lea scis alti .pentru ca el este un fel de hagi in arbitraj cand e vorba de gramatica si exprimare. Rusine .Bodega Psd de pe Saturn are amintiri SP picante.

    Raportează
  • postat de popica Duminică, 11 Decembrie 2011 11:37 Link la comentariu
    0
    0

    nu-mi vine sa cred ,e o tampenie inimaginabila a alesilor nostri, am in suflet acel stadion ca si sala lasata in izbeliste de cei alesi, ce a facut rainea pentru acest stadion sau club dunarea de a i se da numele stadionului, a adus glorie pe el? la facut de 5 stele ? pe ce basa i sa atribuit acest nume?

    Raportează
  • postat de galatean Duminică, 11 Decembrie 2011 11:24 Link la comentariu
    0
    0

    Regretatul Cristi Statescu a murit dupa un meci cu CSM Suceava ( 3-0 pt, Siderurgistul ), disputat pe stadionul Portul Rosu ( si ala o paragina acum, daca tot veni vorba de paragina din Galati !!! ) Dupa meci venea acasa, pe jos, iar pe Brailei, in fata la fostul cinema Dunarea ( acum centru comercial, a cazut secerat.....definitiv ) . Era simbolul Galatiului, pe vremea aceea iar de caracterul lui extraordinar, ce sa mai vorbesc.... ?!? Dumnezeu sa-l odihneasca in liniste !

    Raportează
  • postat de petru Duminică, 11 Decembrie 2011 09:16 Link la comentariu
    0
    0

    D-lor Gica Calin ,si Gogu,este de inteles indignarea d- voastra,dar cand pastati,folositi D-lor,literele mici de tipar,pt. ca iti fuge ochii si faci un efort vizual mare cand citesti un text cu litere mari de tipar.Sunt sigur ca aveti un punct de vedere pertinent,dar comparand cu celelalte postari va veti da seama ca am dreptate,daca vreti sa fie citit mesajul D- voastra......daca nu........nu.

    Raportează
  • postat de proteuss Duminică, 11 Decembrie 2011 09:11 Link la comentariu
    0
    0

    Mai debraba schimbau numele cimititului ETERNITATEA in numele de RAINEA

    Raportează
  • postat de GOGU Duminică, 11 Decembrie 2011 08:29 Link la comentariu
    0
    0

    DE REGRETATUL STATESCU [CARE CHIAR A MURIT PE ACEST TEREN INTR-UN MECI AL SIDERURGISTULUI CUM SE NUMEA ATUNCI ECHIPA]A AUZIT CINEVA?

    Raportează
  • postat de GOGU Duminică, 11 Decembrie 2011 08:19 Link la comentariu
    0
    0

    ACESTI CONSILIERI LOCALI NU NE MERITA CINE E ACEST RAINEA?UN NIMENI .DACA SE VREA CU ADEVARAT SCHIMBAREA NUMELUI STADIONULUI DUNAREA[DESI ESTE SIMBOLUL ORASULUI SI E SI DECENT]ACESTA NU POATE FI DECAT NAE BURCEA.

    Raportează
  • postat de GOGU Duminică, 11 Decembrie 2011 08:18 Link la comentariu
    0
    0

    ACESTI CONSILIERI LOCALI NU NE MERITA CINE E ACEST RAINEA?UN NIMENI .DACA SE VREA CU ADEVARAT SCHIMBAREA NUMELUI STADIONULUI DUNAREA[DESI ESTE SIMBOLUL ORASULUI SI E SI DECENT]ACESTA NU POATE FI DECAT NAE BURCEA.

    Raportează
  • postat de mandea007 Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 20:45 Link la comentariu
    0
    0

    Parerea mea, e bine asa. Nascut la Braila, afirmat la Birlad, capatuit, traiasca PSD-ul, la Galati, merita tot respectul! In aceeasi ordine de idei propun ca groapa de gunoi de la Tirighina sa primeasca numele de DUMITRU NICOLAE, galatean si el, de al nostru, nascut la Hirsova; groapa de la Popescu, de linga VEGA, sa primeasaca numele de EUGEN DURBACA, ca numai el stie saracul citi bani a bagat (si a luat), in (si din) groapa aia, galatean si el, nascut pe la Bacau. De Nae Burcea, D-zeu sa-l ierte si sa-l odihneasca-n pace, poate ma insel dar nici el nu-i galatean, a venit de pe la Pitesti din cite stiu. Daca ma insel, imi cer iertare. Si in Galatiul asta chiar nici unul nu e demn sa poarte numele unei pirloage numite stadionul Dunarea? Atunci sa ramina asa, ca Dunarea saraca a vazut multi timpiti la viata ei, si vad ca tot la vale curge! De ce i-am schimba noi cursul?...

    Raportează
  • postat de mandea007 Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 20:43 Link la comentariu
    0
    0

    Parerea mea, e bine asa. Nascut la Braila, afirmat la Birlad, capatuit, traiasca PSD-ul, la Galati, merita tot respectul! In aceeasi ordine de idei propun ca groapa de gunoi de la Tirighina sa primeasca numele de DUMITRU NICOLAE, galatean si el, de al nostru, nascut la Hirsova; groapa de la Popescu, de linga VEGA, sa primeasaca numele de EUGEN DURBACA, ca numai el stie saracul citi bani a bagat (si a luat), in (si din) groapa aia, galatean si el, nascut pe la Bacau. De Nae Burcea, D-zeu sa-l ierte si sa-l odihneasca-n pace, poate ma insel dar nici el nu-i galatean, a venit de pe la Pitesti din cite stiu. Daca ma insel, imi cer iertare. Si in Galatiul asta chiar nici unul nu e demn sa poarte numele unei pirloage numite stadionul Dunarea? Atunci sa ramina asa, ca Dunarea saraca a vazut multi timpiti la viata ei, si vad ca tot la vale curge! De ce i-am schimba noi cursul?...

    Raportează
  • postat de Victor Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 20:42 Link la comentariu
    0
    0

    Nu consider ca e cazul sa fie schimbat numele stadionului DUNAREA.Din simplul motiv ca e simbolul Galatiului.
    Ne intoarcem la cultul personalitatilor?De fapt in acest caz ar fi "cultul nulitatilor".Drept este sa ramana numele de
    DUNAREA al stadionului din Galati.Mai e timp de revenire.Un personaj cu caracter ar refuza ca stadionul sa-i poarte numele.

    Raportează
  • postat de ILIE Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 20:14 Link la comentariu
    0
    0

    DUNAREA trece pe langa STADION.Dar numai suporterii GALATENI l-au INUNDAT ! Uite asa distrugem orice traditie locala. STATUI DIN BRONZ NU VRETI ??? Eu te propun pe tine ,tu pe mine ...ASA NU MERGE! RUSINE !

    Raportează
  • postat de GICA CALIN Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 19:57 Link la comentariu
    0
    0

    DOMNULE AUTOR DK GUSTAM ASEMENEA TAMPENIE INSEAMNA CA TREBUIE SA NE IMPUSCAM NOI SA RAMANA RAINEA DE BARLAD STAPAN AL JUDETULUI GALATI

    Raportează
  • postat de GICA CALIN Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 19:49 Link la comentariu
    0
    0

    RUSINE...........RUSINE ...RAINEA DE BARLAD AI CONFISCAT(FURAT) EMBLEMA SI VALORILE SPORTULUI GALATEAN TE VAD DIN CERURI UN JUSTIN PORTAR DE NATIONALA, UN COMSA DUMITRU O VALOARE DE OM NU AI CITIT DESPRE SPORTUL GALATEAN VREI,VREI SI IAR VREI, LASA TINERII SA CONDUCA AJF.GALATI NU SA MAI SCOS VALORI GALATENE,LIPSA TOTALA DE PREOCUPARE A FOTBALULUI JUDETEAN, VA INTERESEAZA NUMAI ARBITRAJUL GALATEAN NU SI VALORILE FOTBALISTICE E NORMAL LIPSA DE PROFESIONALISM SI DE COMPETIVITATE GANDURILE SUNT LA AGONISIRE DE AVERE

    Raportează
  • postat de GICA CALIN Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 19:15 Link la comentariu
    0
    0

    STADIONUL FOST ANCORA GALATI SE NUMESTE ZOLTAN DAVID,STADIONUL OTELUL SE NUMESTE NICOLAE BURCEA LA INITIATIVA LUI MARIUS STAT,DK.AVEAU MINTE RAINEA SI CONSILIUL LOCAL CEREA O SOLUTIE DELA MARIUS STAN

    Raportează
  • postat de GICA CALIN Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 19:10 Link la comentariu
    0
    0

    GALATENI STADIONUL FOST ANCORA SE NUMESTE ZOLTAN DAVIN, STADIONUL OTELUL SE NUMESTE NAE BURCEA LA INITIATIVA LUI MARIUS STAN SA FI AVUT MINTE SI CONSILIU LOCAL DIN EXPERIENTA LUI MARIUS STAN PE LINIE DE SPORT

    Raportează
  • postat de GICA CALIN Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 19:05 Link la comentariu
    0
    0

    IMPOTRIVA ACESTEI HOTARARI A CONSILIULUI LOCAL A DENUMIRII STADIONULUI DUNAREA GALATI VOI FACE OPOZITIE ZILNIC IN RUBRICA DE SPORT

    Raportează
  • postat de GICA CALIN Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 18:54 Link la comentariu
    0
    0

    RUSINE SAI FIE LUI RAINEA SA AUTOPROPUS ASA CUM AVEA FUNCTII LA AJF.GALATI DE PRESEDINTE AJF. SI PRESEDINTE CCA LA AJF. A FOST NEVOIE DE SESIZARE LA FRF.PENTRU A RENUNTA LA PRESEDINTE CCA. ACEIASI RENUNTARE SA O FACI SI IN DENUMIREA ACESTEI AUTOPROPUNERI CRED CONS.LOCAL AR FI POSIBIL SA SCHIMBE NUMELE MUNICIPIULUI GALATI IN RAINEA DE BARLAD. DLOR CE CAUTATI IN CONSILIU ARATATI CE REZULTATE SPORTIVE A ADUS GALATIULUI ACEST ARBITRU DE BARLAD EL LA GALATI A LUAT CU MAINILE SI PICIOARELE BAGAND IN BUZUNARE,DUPA EL AR FI JUCAT SI IN LIGA CAMPIONILOR AR FI DEGAJAT SI ALERGAND LA POARTA ADVERSARULUI SA DEA CU CAPUL FOTBALISTII AR FI FOST SPECTARI MINGEA NUMAI LA RAINEA. RUSINE...RUSINE.....RAINEA TE PREFACI CA NU VREI ESTI O MINCIUNA LASA GALATIUL SASI FACA TREABA NU MAI INFLUENTA,TE DUCI CU CAMPIOANELE DIN LIGA A 4 LA BARAJE DE LIGA C SI DATI CREDIT ALTOR JUDETE MULTI NU SE PRICEP DAR MAI SUNTEM SI PRICEPUTI,AI VENIT LA COMBINAT PRIN ZIARISTUL SIRIOPOL,ACTUAL TIA ATRIBUI TITLU DE CEL MAI ADUCATOR DE TROFEE SPORTIVE AL GALATIULUI, A AJUN GALATIUL PROSTIA TA LASA TINERII SA FACA TREABA SI NU MAI FI HAPLEA ,CUM AI PROSTIT DLE CONSILIUL LOCAL GALATEAN FARA SA SE FACA UN CONSULT CU SPORTUL GALATEAN, RUSINE............RUSINE ............TUTUROR CE AU ACCEPTAT ACEASTA MURDARIE A GALATIULUI

    Raportează
  • postat de Statescu Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 13:57 Link la comentariu
    0
    0

    @ Cristi, ai spus exact ce as fi vrut sa spun si eu ! Asadar, subscriu intrutotul... ! Sarbatori fericite tuturor galatenilor, indiferent unde s-ar afla si mult catran in sufletele idiotilor de la primarie care au reusit sa distruga un oras candva frumos !!! P.S. NAE BURCEA , Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, merita ca stadionul Dunarea sa-i poarte numele ! Cine nu-si aminteste cu drag de el si de bijuteriile lui din teren + ca era un suflet de aur !? Apropo, cine vrea sa se reculeaga la mormantul lui, poate sa-l vada la Eternitatea, cum intri 20 - 30 m, de la intrare, pe stanga !

    Raportează
  • postat de otelulgeorge Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 13:25 Link la comentariu
    0
    0

    ZOLTAN DAVID!!

    Raportează
  • postat de niki Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 13:00 Link la comentariu
    0
    0

    Rainea nu a facut nimic pentru sportul galatean,stadionul trebuie sa ramana cu aceiasi denumire deocamdata,dupa ce va fi modernizat mai vedem daca cineva din Galati merita sa-i poarte numele.Rainea ar fi trebuit sa fie primul care sa spuna nu acestei propuneri ,rusine domnule Rainea.

    Raportează
  • postat de niki Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 12:58 Link la comentariu
    0
    0

    Rainea nu a facut nimic pentru sportul galatean,stadionul trebuie sa ramana cu aceiasi denumire deocamdata,dupa ce va fi modernizat mai vedem daca cineva din Galati merita sa-i poarte numele.Rainea ar fi trebuit sa fie primul care sa spuna nu acestei propuneri ,rusine domnule Rainea.

    Raportează
  • postat de tuky Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 12:54 Link la comentariu
    0
    0

    Mai bine ii puneau numele ZOLI DAVID ca omul acesta a cautat si propus toata viata lui copii valorosi la fotbal !!! Nu numele unui arbitru care sincer nu este nici macar galatean !

    Raportează
  • postat de tuky Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 12:52 Link la comentariu
    0
    0

    Mai bine ii puneau numele ZOLI DAVID ca omul acesta a cautat si propus toata viata lui copii valorosi la fotbal !!! Nu numele unui arbitru care sincer nu este nici macar galatean !

    Raportează
  • postat de V A URECHIA Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 12:52 Link la comentariu
    0
    0

    Propun sa schimbe numele strazii Dr. Petru Groza cu Nicolae Rainea.Asta ca sa vedeti ca nu am nimic cu dl. Rainea.

    Raportează
  • postat de V A URECHIA Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 12:48 Link la comentariu
    0
    0

    Daca din banii lui l-ar fi adus la standard de UEFA Champions league , cu mare drag as fi fost de acord sa-i poarte numele.Biblioteca orasului poarta numele donatorului.Asa nu vad de ce as schimba numele stadionului . Oricum
    numele "DUNAREA" este mai frumos decat Rainea.

    Raportează
  • postat de Tudor Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 12:40 Link la comentariu
    0
    0

    Eu stiam ca se dau nume dupa persoane decedate. Cat tupeu

    Raportează
  • postat de vasile Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 12:05 Link la comentariu
    0
    0

    Nicolae Rainea un brailean care ajunge vedeta in Galati peste noapte ,datorita unor prestatii de exceptie din arbitrajul international ,ca in tara vai de capul lui cum a arbitrat .
    In cariera mea de sportiv ,am fost arbitrat pe Porumboiu , de contestatul Rainea ,s.a .
    Pot spune ca nici unul n-a excelat prin prestatiile sale ,toti gresesc ,dar avand in vedere ca Rainea a prins cateva meciuri bune in arbitraj a fost premiat si de atunci i s-a dus vestea .cine il cunoaste mai indeaproape n-ar fi de cord ca stadionul Dunarea sa fie denumit stadionlu Rainea ,deoarec este un escroc .
    Nici nu merita ca nu s-a schimbat nici acum la pensie ar fi trebuit sa se retraga ca si asa degeaba este presdinte de Asoociatie Judeteana fapt petrecut datorita dcesului fostului presdinte Samuila .
    Nu trebuie schimbat numele stadionului si nici nu merita cineva din Galati sa-i poart numele ca n-are cine ma refer la personalitati din fotbalul Galatean .
    La capitolul performante pe plan local stam prost cine a citit istoria sportului cum deveneau unii sportivi zei sau cum se atribuiau unor stadioane denumirile unor mari sportivi n-ar mai fi procedat ca acum .Ce denota ca suntem condusi de oameni inculti ;doar dupa realizarea unor succese mondiale repetate (minim de 5 ori campion poti deveni erou national etc.)
    Poate Bute ar fi trebuit sa se denumeasca stadionul nu dar e boxer .Pana atunci silens people .
    Acest personaj Rainea a prejudiciat prin comportamenul sau si prin actiunile sale nu numai pe mine care m-a scos afara de la o scoala de antrenori solicitand ilegal taxa fara sa cunoasca legile ,recurgand la metode neortodoxe considerandu-se mare sef si purtandu-se ca un dictator afara cu el nu merita out adica cartonas rosu asa cum si el acorda pentru nerespeectarea regulamentului ,ci si pe altii inscriind la scoala de antrenori personaje care nici n-au fost fotbalisiti .Ca sa vedeti cum se petrec lucrurile la noi in tara unii joaca si alearga iar altii care n-au muncit si nu merita vin si profita .
    Pai antrenorii trebuiesc selectati , verificati ,examinati nu asa prevede legea invatamantului sportului etc. si apoi inscrisi ca la FRF nu pe ochi frumosi .Domnule Rainea lasa-ne ca i-ai prostit si pe consilieri locali care nici ei nu merita sa mai stea pe scaune duceti-va la voi acasa si bateti-va joc de neamurile voastre nu de oamenii care au facut cinste sportului Galatean sau ne-a reprezentat .

    Raportează
  • postat de cristi Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 10:58 Link la comentariu
    0
    0

    Liga Campionilor a fost o oportunitate rarisima ca sa miste ceva in orasul asta amortit de 20 de ani. Din pacate nesimtirea politicienilor intrece orice limite si-n loc sa-si dea demisia in bloc pentru incompetenta incearca prin manevre ieftine sa arate ca le pasa de sport.
    De fapt de ce le pasa?! Sa fim seriosi nu avem strazi, nu avem parcuri , nu avem spatii verzi, nu avem bazin, aeroport, pod peste Dunare , nu mai spun ca tot ce e facut e facut la ,,-tui masa" (toate au fost promise in campanie) , in schimb avem caini vagabonzi, gropi si capace fiurate in sosele, baraci, garaje si custi de beton , blocuri pestrite ca la tigani si tupeu si marlanie cat vezi cu ochii.
    In atare conditii nu avem decat sa-i felicitam pe conducatorii nostri in frunte cu vesnicul tanar primar de cosmar Niciolae.

    Raportează
  • postat de coco Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 09:25 Link la comentariu
    0
    0

    stadionul Dunarea este simbolul Galatiului si asa trebuie sa ramana. D-l Rainea sa demonstreze ca este pentru sport si sustine sportul. sa ne demonstreze ce a facut pentru sportul galatean, macar de cand este consilier, nu cu vorbe. majoritatea il cunoaste ca-si face miscarea de intretinere pe strazile orasului. Fapte, fapte, fapte, fapte, nu trebuie sa le mai numaram pe cele nerealizate de ani si ani de zile.
    Daca are bun simt sa nu primeasca aceasta "onoare"

    Raportează
  • postat de ovidiu Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 06:44 Link la comentariu
    0
    0

    Mi se pare mult mai potrivit Nae Burcea.Ne aduce aminte de marele Iuventus Torino meci la care au fost 40 000 de spectatori.rainea nu este galatean si nici nu are un mare aport la forbalul galatean.Mi se pare o mare prostie sa dai numele stadionului dupa un fost arbitru care este inca in viata.Gandul ma duce la un fost primar incult din Bacau care reusise sa faca acelasi lucru acolo.Jenant ce se intampla acolo la conducerea acestui oras si judet,numai incompetenti.faceti un stadion de champions league si nu ne mai chinuii cu deplasarile prin alte orase unde publicul are adversitate fata de noi.La treaba odata cu voi molustelor si sugativelor de sange.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.