Derbiul de clasament cu UTA, care a deschis etapa cu numărul 28 a sezonului regulat din Superligă, a fost un meci spectaculos, dar ineficient pentru gălățeni în perspectiva luptei de a prinde un loc de play-off. Scorul de 2-2 le împiedică pe ambele formații să mai creadă cu adevărat în șansa de a prinde poziția a șasea în clasament.
Antrenorul Laszlo Balint s-a declarat mulțumit de atitudinea elevilor săi, mai ales că Oțelul a revenit de la 0-2, scor stabilit din minutul 15. În loc de un dezastru, gălățenii au revenit în joc și au restabilit egalitatea.
"Am avut atitudine, mentalitate. Băieții au crezut că putem câștiga, chiar dacă am început prost. Șansele sunt foarte mici la play-off. Cu 47 de puncte, am fi la egalitate cu alte echipe. Trebuie să credem până la final. Trebuie să adunăm puncte, înainte de înjumătățire. Avem jucători cu probleme medicale, timpul este scurt. Să vedem cum reușim să ne antrenăm. Vedem cum o să găsim infrastructură. În ultimele două zile ne-am antrenat în balon și este foarte greu", a spus Balint.
Oțelul a ajuns la 41 de puncte în clasament, cu doar două etape rămase de disputat. Gălățenii se vor deplasa la finalul săptămânii pentru duelul cu "U" Cluj, după care vor primi vizita celor de la FC Hermannstadt, în ultima etapă a sezonului regulat.

