„În Sala Sporturilor era o atmosferă extraordinară”

„În Sala Sporturilor era o atmosferă extraordinară”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Interviu despre handbal, fotbal, dar şi cea mai spinoasă problemă a sportului gălăţean: lipsa bazelor sportive * Deşi este în Galaţi de şapte ani, „centrul” echipei Oţelul doar a „auzit” despre atmosfera creată de fani, cândva, în Sala Sporturilor „Dunărea”

Singura grupare sportivă gălăţeană „de sală” cu rezultate notabile în prima ligă internă, şi cu prezenţe constante în cupele europene, Handbal Club Oţelul, îşi desfăşoară de ani buni meciurile interne şi internaţionale într-o arenă neadecvată sportului de performanţă. În lipsa Sălii Polivalente „Dunărea”, aflată de ani buni într-un proces de reabilitare şi care fi trebuit să fie redată circuitului în luna decembrie a anului trecut, handbalistele gălăţence sunt privite în acţiune de către spectatori cu destulă dificultate. Un stâlp stă în calea privirilor celor din tribuna întâi, iar cei din lateralele acestuia au alte zone ale terenului imposibil de vizualizat. Acestea sunt doar două dintre inconvenientele Sălii „Siderurgistul”.

Sosită la echipa de pe malul Dunării în urmă cu şapte ani, handbalista Daciana Curtean nu a prins niciun meci în Sala Polivalentă, aflând doar din ce i s-a povestit despre atmosfera pe care o creau cei peste o mie de suporteri care veneau în mod constant la confruntările Oţelului. S-a promis că în luna decembrie a anului trecut sala va fi gata, însă s-a rămas tot la stadiul de vorbe goale. Au trecut alte două luni de atunci, perioadă în care nu s-a mai lucrat deloc, astfel că nu este exclus ca până şi termenul limită prevăzut în contract - martie 2012 - să nu fie respectat.

- Ce ne poţi spune despre situaţia echipei, în condiţiile în care au fost ceva probleme de ordin financiar?

- Într-adevăr, am trecut printr-o perioadă mai dificilă. Clubul a încercat să rezolve problemele apărute. Unele dintre ele s-au rezolvat, dar alte nu, din păcate, şi s-au pierdut trei jucătoare valoroase. S-au făcut eforturi să continuăm la un nivel acceptabil, dar este foarte greu. Acum suntem 14 fete în lot, iar din nefericire o colegă este accidentată şi momentan stăm în doar 13 jucătoare.

- Cu toate acestea vă menţineţi foarte sus în clasament, sunteţi pe podium. Care este secretul?

- În primul rând unitatea grupului. Fiind atât de puţine, ne-am dat seama că singura noastră şansă este să fim mai unite, să strângem rândurile şi fiecare meci să-l tratăm cu maximă seriozitate.

- În condiţiile date, care este obiectivul acestui sezon?

- Vrem un loc de cupă europeană şi eu cred că se poate obţine o astfel de performanţă. Sper să fie un an bun pentru noi. La începutul campionatului aşteptările erau undeva foarte sus, dar au apărut acele probleme nedorite. Acum ne este foarte greu din cauza faptului că lotul este foarte restrâns. E greu mai ales atunci când întâlneşti echipe apropiate de valoarea noastră, în acele meciuri diferenţa o face banca de rezerve. Cu toate acestea, sperăm să obţinem o clasare la finalul sezonului care să ne asigure participarea într-o cupă europeană, ceea ce ar fi chiar o performanţă deosebită în condiţiile amintite.

- Ţi-ai dori să poţi juca cu Oţelul în Sala Sporturilor „Dunărea”?

- Nu am jucat niciodată în acea sală. De când sunt eu la Galaţi, am jucat doar la „Siderurgistul”. Am auzit doar că în Sala Sporturilor era o atmosferă extraordinară, venea foarte multă lume. Şi aici sala a fost mai mereu plină, dar dacă am avea o mie de suporteri la fiecare meci, ar fi cu totul altceva. Dacă nu se va putea să jucăm acolo, nouă ne e bine şi aici, am câştigat aproape toate meciurile jucate acasă. De şapte ani, de când sunt eu la echipă, am pierdut de foarte puţine ori acasă.

- Crezi că este posibil ca vreodată să puteţi repeta performanţa fotbaliştilor de la Oţelul şi să câştigaţi campionatul?

- Este foarte greu. Diferenţa de buget între cluburi la fotbal nu este atât de mare ca în handbal. Noi suntem o echipă mică, cu puţini sponsori. Combinatul ne susţine atât cât poate. S-au făcut mari eforturi să putem continua. La momentul acesta, aşa cum am mai spus, lotul este restrâns numeric şi este foarte greu să joci 60 de minute împotriva Oltchimului, spre exemplu. Poate undeva la 20 de minute poţi face faţă, Dar când noi obosim, ele schimbă liniile, aici avem un mare dezavantaj. Cu toate acestea, niciodată nu se ştie. Am înţeles că se intenţionează formarea unei prime ligi de opt echipe, ceea ce ar însemna un campionat mai puternic, iar dacă acest lucru se va întâmpla, cu siguranţă că mai multe echipe se vor bate pentru primul loc.

„Îmi place foarte mult fotbalul, nu pierd niciun meci”

- Te-am văzut în dese rânduri la meciurile fotbaliştilor de la Oţelul. Eşti un suporter al lor?

- Vă daţi seama că, fiind de atâţia ani aici, ţin şi cu echipa de fotbal. Îi cunosc pe unii dintre jucători, dar în primul rând sunt o mare microbistă. Îmi place fotbalul şi oriunde pot să mă duc să văd un meci, o fac cu mare plăcere. Iar de cele de la televizor nici nu mai vorbesc, nu ştiu dacă e vreun meci pe care să-l ratez.

- Ce-ai simţit la « finala » campionatului trecut, Oţelul-Poli Timişoara, ţinând cont că Alex Curtean, fratele tău, făcea parte din lotul Timişoarei?

- M-am simţit uşurată când am văzut că fratele meu nu a fost în lot pentru acel meci. Mie mi-a fost mai uşor, n-aş fi vrut să-l văd atunci pe teren, mai ales că Timişoara a pierdut. Desigur, m-am bucurat că a câştigat Oţelul.

Citit 3373 ori Ultima modificare Vineri, 17 Februarie 2012 23:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.