Lucian Bute: "Am pierdut o luptă, nu un război"

Lucian Bute: "Am pierdut o luptă, nu un război"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pugilistul Lucian Bute, care a pierdut centura de campion IBF la categoria supermijlocie la Nottingham, a declarat la sosirea în România, că are nevoie de linişte în acest moment, precizând că în meciul cu britanicul Carl Froch a pierdut o luptă, nu un război.

"V-am obişnuit de trei-patru ani să mă întorc cu centura acasă, din nefericire de această dată nu am mai venit cu ea. Îmi pare rău, este un meci de box în care unul trebuie să piardă, altul să câştige. Sâmbătă, Froch a fost mai bun şi trebuie respectat. Am pierdut o luptă, nu un război. Am puterea şi tăria de caracter să revin. Vom vedea când, voi lua o decizie împreună cu promotorul, antrenorul şi cei din jurul meu. Acum am nevoie de linişte, a fost o perioadă foarte grea pentru mine, fizic şi psihic totodată", a spus Bute într-o conferinţă de presă organizată la Salonul Prezidenţial de la Aeroportul Henri Coandă.

Bute a explicat că a acceptat să lupte în Anglia cu Froch, deoarece nu a dorit să se spună din nou că şi-a ales un adversar fără valoare. "S-au întâmplat multe în ultimul timp din cauza acelui turneu Super Six, nu erau adversari, nu aveam cu cine să boxez. Îmi tot căutam luptători în primii. Când s-a finalizat anul trecut în decembrie Super Six mi-aş fi dorit să întâlnesc învingătorul. Nu ştiu din ce motive Andre Ward a refuzat şi atunci ne-am orientat către Froch. I-am făcut o ofertă să vină la Montreal, dar a a refuzat. Şi atunci i-am spus să îmi facă el o ofertă să vin la Nottingham. Aveam nevoie să întâlnesc un adversar care a fost de două ori campion mondial, un adversar credibil care a avut potenţial întotdeauna", a menţionat Lucian Bute.

Citit 1752 ori Ultima modificare Marți, 29 Mai 2012 15:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.