Handbalista gălăţeană Diana Druţu nu va mai ajunge în Olanda
Foto: Foto: Ilie Stan A.A.F.

Handbalista gălăţeană Diana Druţu nu va mai ajunge în Olanda
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Devenită o piesă de bază în angrenajul echipei naţionale de handbal a României, gălăţeanca Diana Druţu (de la HC Oţelul) are de aşteptat decizia Federaţiei Europene care va hotărî noua gazdă a Campionatului European programat pentru sfârşitul acestui an.

Olanda era ţara care ar fi trebui să găzduiască cele mai bune echipe de handbal din Europa, dar reprezentanţii forului olandez de profil au anunţat că renunţă la organizarea turneului final.

„EHF poartă negocieri pozitive cu un număr de federaţii membre, pentru organizare. Ca urmare a retragerii Olandei şi tragerea la sorţi a grupelor, programată în 6 iunie, la Rotterdam, a fost anulată, evenimentul urmând a fi reprogramat de EHF”, se arată în comunicatul forului continental.

Ţări precum Germania, Danemarca, Ungaria sau Polonia şi-au anunţat intenţia de a găzdui competiţia din luna decembrie. România nu se poate înscrie în această cursă, neavând cel puţin patru săli de nivel occidental.

Citit 1419 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.