Suspans prelungit - Antrenor la Oţelul este tot Dorinel Munteanu
Foto: Foto: Sorin Pană

Suspans prelungit - Antrenor la Oţelul este tot Dorinel Munteanu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tehnicianul a condus antrenamentul de aseară, aşteptând în continuare o întâlnire lămuritoare cu Marius Stan * Viorel Tănase este pe lista posibililor înlocuitori ai lui Munteanu, în cazul în care se va ajunge la schimbarea conducerii tehnice


Incertitudinea de la vârful clubului, exitentă până acum la nivel de acţionariat şi conducere executivă, s-a extins şi asupra staff-ului tehnic, viitorul antrenorului Dorinel Munteanu la Oţelul fiind sub semnul întrebării.

Tehnicianul a răbufnit la finalul meciului de sâmbătă (1-1 pe teren propriu cu Gloria Bistriţa), spunând că nu mai poate suporta ce se întâmplă la club şi a solicitat o discuţie de urgenţă cu primarul Marius Stan, ex-director general al clubului, precizând că ia în calcul şi varianta plecării sale de la echipa cu care a câştigat campionatul în 2011. „Sunt foarte multe de discutat şi de luat o decizie, chiar şi plecarea mea, dacă se consideră că eu sunt vinovat”, spunea Dorinel Munteanu.

Replica lui Marius Stan a fost destul de tranşantă, acesta declarând că antrenorul nu poate avea decât un singur motiv de nemulţumire, rezultatele slabe şi plasarea echipei în subsolul clasamentului, sugerându-i acestuia că are şi varianta demisiei. „Indiferent de domeniu, demisia este un act de mare onoare. În afara faptului că echipa nu a mai câştigat de multă vreme un meci, nu înţeleg ce alte nemulţumiri ar putea avea, deoarece este cel mai bine plătit antrenor din Liga I. Salariile şi primele sunt achitate punctual, însă, paradoxal, ne aflăm pe o poziţie în clasament care nu ne face cinste”, declara Stan, luni la prânz.

Ieri, Dorinel Munteanu a aşteptat apelul telefonic prin care să fie convocat la discuţia pe care o solicitase. Însă, până aseară acesta nu a venit şi mult aşteptata întâlnire în care să se lămurească dacă va continua sau nu cu Oţelul a fost amânată, cel mai probabil pentru astăzi, astfel că antrenamentul de aseară a fost condus tot de Dorinel  Munteanu.

Pregătiţi de schimbare

Narcis Răducan, consilierul pe probleme de fotbal al primarului Marius Stan, a declarat că „nu s-a pus problema ca Dorinel să fie demis nici măcar în aceste zile, dimpotrivă”. Totuşi, a admis că s-a pregătit o listă cu posibili înlocuitori ai lui Dorinel Munteanu, pentru eventualitatea în care se va ajunge la o despărţire de acesta.

Unul dintre numele aflate pe respectiva listă este cel al fostei glorii a Oţelului, Viorel Tănase, actualmente la echipa de liga a III-a SC Bacău. „Viorel este unul dintre oamenii de pe listă. A fost crescut aici la club, este foarte iubit în Galaţi şi este un băiat care a progresat foarte mult în meseria sa. Dar nu este numai el pe listă, sunt mai mulţi”, a declarat Narcis Răducan.

Tănase: „Nu m-a contactat nimeni”

Viorel Tănase ne-a declarat, ieri la prânz, că nu a fost contacat de nimeni de la Oţelul pe această temă. „Nu am discutat deloc acest subiect, nu m-a contactat nimeni de la Oţelul pentru aşa ceva. Cert este că sunt antrenorul la SC Bacău şi mă pregătesc pentru meciul cu Dunărea (n.r.- disputat aseară) din Cupă”, a declarat Tănase.

Citit 1609 ori Ultima modificare Marți, 28 August 2012 18:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.