Danubius pleacă în cantonament: Pregătire montană, în perioada 6-12 decembrie

Danubius pleacă în cantonament: Pregătire montană, în perioada 6-12 decembrie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă în perioada verii jucătoarele echipei Danubius Galaţi nu au beneficiat de un cantonament, aspect care le-a afectat în primele meciuri ale sezonului, această problemă va fi remediată peste doar câteva zile.

Antrenoarea Alexandrina Soare a programat un cantonament montan la Predeal, în perioada 6 - 12 decembrie, unde handbalistele de la Danubius îşi vor încărca bateriile pentru viitoarele confruntări cu câte două antrenamente fizice zilnic.

Odată încheiată această dificilă parte a pregătirii, gălăţencele vor reveni la pregătirea tehnico-tactică, care va include şi o serie de meciuri amicale. Este confirmată şi prezenţa Danubiusului la un turneu amical organizat de Corona Braşov, în perioada 22-23 decembrie, şi unde va mai participa echipa selecţionerului Gheorghe Tadici, HC Zalău.

În perioada cuprinsă între Crăciun şi Anul Nou, gruparea gălăţeană va lua parte la un turneu organizat, de această dată, de către vecinii de la Dunărea Brăila.

Până la meciurile amicale, Alexandrina Soare speră că lotul pe care îl antrenează va mai fi îmbogăţit cu câteva jucătoare, în special la linia de 9 metri. Nu este exclusă nici achiziţionarea unei handbaliste care să acopere postul de extremă stânga, deoarece Mirabela Cricleviţ s-a accidentat şi va suferi o intervenţie chirurgicală.

Campionatul Ligii Naţionale se va relua anul viitor, pe 12 ianuarie, cu meciurile etapei a IX-a. Danubius va întâlni în această rundă multipla campioană Oltchim Rm. Vâlcea, într-un joc găzduit, cel mai probabil, de Sala Sporturilor „Dunărea”.

Citit 1022 ori Ultima modificare Duminică, 02 Decembrie 2012 22:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.