România - Ungaria, duel pentru locul doi

România - Ungaria, duel pentru locul doi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa naţională de fotbal a României va întâlni reprezentativa Ungariei, vineri seara (ora 21.30, TVR 1), pe stadionul Puskas Ferenc din Budapesta, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, într-un foarte important meci în lupta pentru ocuparea locului secund din grupa D, care duce la baraj. Partida se va disputa fără spectatori, forul maghiar fiind sancţionat pentru incidentele de la precedentul joc.

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat că cine va câştiga acest meci va lua o opţiune serioasă în duelul pentru poziţia secundă. „Este o luptă pentru locul doi cu Ungaria. Echipa care câştigă ia o opţiune serioasă pentru acest loc doi, iar eu consider că avem un mic avantaj pentru că am câştigat în Turcia. Şansele sunt egale pentru că dacă erau suporteri pe stadion, gazdele noastre ar fi avut un mic avantaj. Ungurii dispun de o forţă mare, dar noi suntem mai tehnici", a declarat selecţionerul.

Revenit după o accidentare, atacantul Adrian Mutu a declarat că este foarte bine pregătit fizic şi va arăta acest lucru pe teren. "Dacă voi purta banderola de căpitan, sper să-mi conduc colegii spre victorie. Am revenit la o formă fizică bună, dar asta voi demonstra pe teren. Toţi suntem concentraţi la maximum şi principalul obiectiv este victoria. La dubla cu Turcia şi Olanda am venit mai mult pentru a aduce un plus de moral, nu eram o variantă de titular, dar acum e altă situaţie”, a spus Mutu.

În clasamentul grupei, conduce Olanda cu 12 puncte, urmată de Ungaria şi România cu câte 9 puncte. Turcia e pe locul patru, cu 3 puncte. După partida cu Ungaria,  tricolorii vor juca marţi, în deplasare, cu Olanda.

Citit 910 ori Ultima modificare Joi, 21 Martie 2013 16:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.