Pariurile zilei: Ligile secunde în prim-plan

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Kaiserslautern - Hoffenheim peste 2,5 goluri (cotă 1,85)

După 1-3 în manşa tur, Kaiserslautern nu mai are nimic de pierdut în barajul pentru un loc în Bundesliga. Hoffenheim are forţa să marcheze în deplasare şi se anunţă un meci deschis, cu multe goluri. De altfel, până la meciul de baraj, Hoffenheim a făcut meciuri de peste 2,5 în toate cele opt partide disputate în Bundesliga de la începutul lunii aprilie până la final. În aceeaşi perioadă, în liga secundă, Kaiserslautern a făcut şase meciuri cu peste 2,5 goluri din cele şapte partide disputate.

Hammarby - Jonkopings 1 (cotă 1,65)

Una dintre favoritele la promovare din liga secundă suedeză, Hammarby, locul cinci după opt etape, cu 14 puncte (trei sub prima clasată), va întâlni pe teren propriu o formaţie aflată în lupta pentru evitarea retrogradării. Pe teren propriu, Hammarby a mers foarte bine până acum, cu trei victorii şi un egal. De partea cealaltă, Jonkopings, fără niciun succes în ultimele cinci partide, are trei înfrângeri în cele patru deplasări.

Assyriska - Landskrona 1 (cotă 1,60)

Tot în Suedia, într-o situaţie asemănătoare cu meciul de la Hammarby, este şi cel dintre Assyriska şi Landskrona. Gazdele ocupă locul trei şi mizează pe promovarea în prima ligă. Assyriska are un bilanţ foarte bun pe teren propriu, cu trei victorii şi un egal din patru partide, golaveraj 11-2. Landskrona e la bătaie în partea a doua a clasamentului, fără să aibă vreun succes în deplasare.

Citit 2722 ori Ultima modificare Duminică, 26 Mai 2013 17:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.